De ce Justiția SUA vrea reporterii NYT în boxa martorilor

Ceea ce Departamentul de Justiție al SUA prezintă drept o anchetă de rutină privind scurgeri de informații clasificate ascunde, la o privire mai atentă, un precedent care ar trebui să dea de gândit oricui urmărește relația dintre putere și presă: patru jurnaliști ai New York Times au primit vineri citații de grand jury, iar unii dintre ei au fost vizitați acasă de agenți federali pentru a li se înmâna actele. Coincidență sau nu, momentul ales — imediat după publicarea a două articole despre vulnerabilitățile noului Air Force One — ridică întrebarea evidentă: se investighează o scurgere de informații, sau se trimite un mesaj presei în general?

ei patru jurnaliști citați sunt Julian E. Barnes, Eric Lipton, Tyler Pager și Eric Schmitt, toți colaboratori ai New York Times. Aceștia au fost convocați să depună mărturie miercuri, la Manhattan. Citațiile au fost emise de Jay Clayton, procurorul federal pentru districtul Manhattan, iar — detaliu care nu poate fi trecut cu vederea — documentele nu oferă aproape nicio precizare, dincolo de formularea vagă potrivit căreia jurnaliștii ar trebui să depună mărturie „în legătură cu o presupusă încălcare a legii penale federale.” Ce anume constituie această „presupusă încălcare” rămâne, cel puțin public, nespus.

Ce scriau, de fapt, cele două articole incriminate

Cele două materiale în discuție au apărut în zile consecutive, ambele bazate pe surse anonime. Primul articol, publicat miercuri, susținea că Trump a părăsit Turcia la bordul vechiului Air Force One pentru că Secret Service ar fi cerut această schimbare din motive de securitate. Al doilea, apărut a doua zi, dezvăluia că noul Boeing 747-8 — avion donat de Qatar — nu ar dispune de o parte din sistemele avansate de securitate ale aeronavei mai vechi, inclusiv capabilități antirachetă.

Sunt informații care descriu, cu lux de amănunte, capacitățile defensive ale avionului prezidențial american, publicate pe surse anonime și accesibile oricui din lume, inclusiv celor care ar putea dori să facă rău președintelui. Aici stă, de altfel, argumentul oficial al autorităților — dar și punctul în care scepticii ridică o altă întrebare: dacă miza reală era protejarea unor informații sensibile, de ce nu s-a acționat înainte de publicare, ci abia după, prin citarea directă a reporterilor?

Reacția New York Times: „ar trebui să șocheze conștiința oricărui american”

David McCraw, avocatul-șef al redacției New York Times, a transmis vineri seara o declarație dură. „Apariția agenților federali de aplicare a legii la ușa reporterilor de presă ar trebui să șocheze conștiința oricărui american care crede în Constituție și în libertatea presei pe care aceasta o protejează”, a declarat McCraw. „Jurnaliștii noștri raportează fapte și susțin dreptul publicului american de a ști cum funcționează guvernul lor și cum sunt folosiți banii contribuabililor. Acest act sfidător nu poate fi văzut decât ca o încercare de a împiedica publicul să afle ce se întâmplă în propria țară, prin intimidarea jurnaliștilor.”

New York Times a plasat citațiile într-un tablou mai amplu, notând că, în al doilea mandat, administrația Trump „s-a mișcat agresiv pentru a folosi puterile imense ale guvernului federal în eforturile sale de a ataca presa.” Ziarul a recunoscut totuși, într-un exercițiu de nuanțare rar întâlnit, că „atât administrațiile democrate, cât și cele republicane au inițiat anchete privind scurgerea de informații clasificate”, dar a subliniat că citațiile îndreptate direct către jurnaliști „nu sunt comune” — iar organizațiile pentru libertatea presei avertizează că astfel de acțiuni pot descuraja munca de investigație jurnalistică.

Cronologia precedentelor: ce e diferit de data aceasta

Istoric, anchetele Departamentului de Justiție privind scurgerile de informații s-au concentrat, de regulă, pe angajații guvernamentali sau contractorii care au divulgat informații clasificate — nu pe jurnaliștii sau organizațiile de presă care le-au publicat. Când procurorii au solicitat totuși informații de la jurnaliști, de obicei citațiile vizau identificarea surselor sau strângerea de probe, nu pedepsirea actului publicării în sine.

Chiar și în acele cazuri, presa nu a primit bine ingerința. Administrația Obama a obținut, în secret, două luni de înregistrări telefonice de la peste 20 de linii ale agenției Associated Press, în cadrul unei anchete privind o scurgere legată de un complot terorist dejucat. AP a numit atunci gestul o „intruziune masivă și fără precedent” în operațiunile sale de culegere a informațiilor. În alt caz, tot administrația Obama a obținut un mandat de percheziție pentru e-mailurile și înregistrările telefonice ale reporterului Fox News James Rosen, într-o anchetă privind o scurgere legată de Coreea de Nord — iar o declarație FBI l-a descris pe Rosen drept posibil „ajutor, instigator și/sau co-conspirator” în baza Legii Spionajului, deși acesta nu a fost niciodată acuzat de vreo infracțiune. Aceeași administrație a petrecut ani de zile încercând să-l oblige pe reporterul New York Times James Risen să-și dezvăluie o sursă confidențială, în procesul fostului ofițer CIA Jeffrey Sterling.

Ce nu se menționează suficient de apăsat în relatările oficiale este că, deși precedentele există, nicio administrație anterioară nu a mers direct la reședințele jurnaliștilor pentru a le înmâna citații de grand jury legate de un subiect atât de specific precum securitatea avionului prezidențial. Cine beneficiază de acest tip de presiune? Cel puțin pe termen scurt, cu siguranță nu publicul care ar fi vrut să știe mai multe despre siguranța liderului statului.

Poziția oficială a Departamentului de Justiție

Instituția a reacționat printr-un comunicat postat pe platforma X, într-un limbaj care pare croit special pentru a anticipa exact reacția venită din partea New York Times. „Fiecare administrație a abordat infracțiunea de scurgere a informațiilor de securitate națională”, se arată în comunicat. „În măsura în care trebuie să investigăm încălcări ale securității naționale, este ceva ce vom continua să facem. Pentru claritate, reporterii nu sunt ținta, ci cei care scurg informații clasificate.”

Comunicatul continuă: „Apreciem rolul important pe care presa îl joacă în această țară, dar Departamentul de Justiție are, de asemenea, un rol important — să se asigure că cei cărora li se încredințează secretele națiunii noastre fac ceea ce trebuie cu acele informații, ceea ce înseamnă să nu distribuie informații clasificate. Recunoaștem că poate exista întotdeauna o tensiune naturală acolo, dar nu vom ignora legea și nu vom opri anchetele asupra celor din administrație care cred că e în regulă să scurgă informații clasificate ce afectează securitatea națională.”

Rămâne de văzut, în zilele următoare, ce se va întâmpla concret miercuri la Manhattan — și dacă declarațiile reporterilor vor rămâne confidențiale sau vor ajunge, la rândul lor, subiect de dezbatere publică. Până atunci, întrebarea centrală rămâne deschisă: e vorba despre protejarea securității naționale, sau despre disciplinarea unei prese considerate incomode?

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)