Cuba și SUA: ce ascunde adevărat războiul Rubio–Díaz-Canel

eea ce Departamentul de Stat american prezintă drept o simplă „expunere a adevărului” despre spionajul cubanez ascunde de fapt un joc geopolitic mult mai vechi și mult mai încâlcit — unul în care Washingtonul redescoperă brusc, la peste șase decenii distanță, că regimul de la Havana a construit rețele de influență care ajung până în inima politicii americane de stânga.

Totul a pornit după ce Secretarul de Stat Marco Rubio, șeful adjunct de cabinet al Casei Albe Stephen Miller și secretarul Trezoreriei Scott Bessent au convocat delegații din 65 de țări la clădirea Harry S Truman din Washington, într-o întâlnire menită să coordoneze acțiuni împotriva extremismului de extremă stânga și a rețelelor de subversiune marxistă din întreaga lume occidentală. Cronologia ridică întrebări: la doar o zi distanță, președintele cubanez Miguel Díaz-Canel a reacționat public, pe X, acuzând Statele Unite că reînvie „o versiune nouă și mai periculoasă a maccarthismului”.

Un raport care rescrie istoria a șase decenii

Coincidență sau nu, reacția lui Díaz-Canel a venit chiar în ziua în care Departamentul de Stat a publicat un raport potrivit căruia, timp de peste 60 de ani, regimul cubanez ar fi fost „principalul sponsor al radicalismului de stânga și al treilumismului în Statele Unite”. Rubio a scris pe X că instituția pe care o conduce „expune întreaga istorie a spionajului și subversiunii cubaneze în țara noastră” și că „poporul american merită să știe”.

Ce nu se menționează suficient de des în relatările oficiale este structura exactă a acestei presupuse rețele. În centrul ei s-ar afla Institutul Cubanez de Prietenie cu Popoarele (ICAP), organizație sancționată deja de autoritățile americane, care revendică peste 2.000 de grupuri de solidaritate afiliate în 150 de țări. Foști agenți ai serviciilor de informații cubaneze, citați în raportul Departamentului de Stat, susțin că aproximativ 90% din personalul ICAP ar avea legături cu operațiuni de spionaj cubanez — o afirmație care, dacă e reală, transformă o organizație de „prietenie între popoare” într-un soi de supapă de acces pentru servicii secrete străine.

Rețeaua din spatele rețelei

Potrivit acelorași surse, ICAP ar funcționa ca punct de intrare pentru National Network on Cuba (NNOC), o coaliție deliberat difuză care leagă 77 de organizații activiste, ONG-uri și campanii de stânga, construită tocmai pentru a minimiza expunerea legală și structurile de comandă clar identificabile. Cine beneficiază de o asemenea arhitectură descentralizată? Exact genul de structură care face aproape imposibilă urmărirea penală directă, dar suficient de vizibilă cât să genereze influență politică.

Un detaliu care merită subliniat: printre membrii NNOC se numără Democratic Socialists of America (DSA), organizație care a declarat public că este „parteneră” a ICAP — organizație aflată deja sub sancțiuni americane. Această legătură, recunoscută chiar de DSA, aruncă o lumină diferită asupra retoricii revoluționare a unor voci din interiorul organizației, retorică pe care chiar democrați din eșalonul de vârf al partidului au respins-o public.

Context mai larg: cine are interesul să tensioneze relația

Nu e o coincidență că acest raport apare în paralel cu presiuni similare exercitate asupra rețelelor de influență legate de China. Administrația Trump pare să fi decis să trateze subversiunea ideologică drept o problemă de securitate națională, nu doar de politică internă — o mutare care ar putea transforma această campanie într-o rară inițiativă cu sprijin bipartizan, având în vedere că până și voci de stânga consacrate, precum comentatorul Bill Maher, au ajuns să spună public că „nu vor să trăiască într-o Americă comunistă” și că iau în calcul un vot pentru vicepreședintele JD Vance.

Pentru Díaz-Canel, presiunea crescândă asupra Havanei nu e doar o problemă diplomatică — e un semnal de alarmă. Era în care activiști americani de extremă stânga și chiar oficiali politici participau la ateliere comune cu organizații comuniste cubaneze pare să se fi încheiat brusc. Rămâne de văzut dacă acest „război” declarat de Washington împotriva rețelelor de subversiune este într-adevăr despre securitate națională sau despre altceva — un calcul electoral intern, o strategie de descurajare geopolitică, sau ambele deodată.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)