SCOMAR: cum a orbit ochiul de 70 milioane euro al apărării

a nici o săptămână după tragedia de la Galați, România nu-și învață lecția — o lecție dură despre un sistem corupt, bolnav și foarte neputincios. Portul Constanța, obiectiv strategic la Marea Neagră, „bubuit” de incompetența celor care ar fi trebuit să monitorizeze prin OCHIUL ULTRAMODERN al Gărzii de Coastă, în care s-au investit 70 de milioane de euro. Sistemul se numește SCOMAR, și ceea ce nu se menționează în rapoartele oficiale este că această investiție colosală, finanțată din fonduri europene și bugetul național, pare să fi orbit exact când era cel mai necesar.

SCOMAR — Sistemul de Comandă, Control, Comunicații, Calculatoare, Informații, Supraveghere și Recunoaștere — a fost prezentat drept joia tehnologică a apărării maritime a României. Radare ultramoderne, camere termice, integrare în timp real cu sistemele NATO. Pe hârtie, nimic nu ar fi trebuit să scape de sub supraveghere. Și totuși, coincidență sau nu, sistemul nu a funcționat la parametri optimi exact în momentele critice.

Cronologia ridică întrebări incomode. Investiția de 70 de milioane de euro a fost finalizată în urmă cu doar câțiva ani, cu mare fast mediatic și declarații despre „securitate sporită” și „vigilență maximă”. Dar când Portul Constanța — nod vital pentru transportul de cereale ucrainene și armament NATO către flancul estic — avea nevoie de monitorizare fără fisuri, SCOMAR a dat semne de „orbire”. Ce nu se spune este că mentenanța sistemelor de supraveghere complexe necesită contracte continue, formare permanentă a personalului și actualizări software — toate zone vulnerabile la corupție și neglijență.

Cine beneficiază de fapt de această „orbire” selectivă? Întrebarea nu este retorică. Portul Constanța este un punct fierbinte geopolitic: prin el tranzitează armament către Ucraina, cereale care influențează piețele globale, și combustibili care alimentează economia regională. O supraveghere deficitară nu este doar incompetență — poate fi și oportunitate pentru trafic ilicit, contrabandă sau chiar sabotaj discret. Iar România, membră NATO și UE, nu-și poate permite să pară vulnerabilă în fața Rusiei sau a altor actori interesați de destabilizarea flancului estic.

Contextul extins aruncă o lumină și mai neliniștitoare: în ultimii ani, România a raportat o serie de „incidente tehnice” la infrastructura critică — de la blackout-uri la probleme de comunicații militare. Toate explicate oficial drept „defecțiuni tehnice” sau „erori umane”. Dar când aceste defecțiuni apar la intervale regulate și în momente strategice, întrebarea devine inevitabilă: coincidență sau sabotaj?

Tragedia de la Galați — despre care se vorbește prea puțin în detaliu — a arătat că sistemele de siguranță ale României sunt fragile. SCOMAR, ochiul care ar fi trebuit să vadă totul, a orbit exact când nu trebuia. Și nimeni nu pare să întrebe de ce. Nimeni nu pare să verifice contractele de mentenanță, performanța furnizorilor, sau gradul real de pregătire al personalului care operează aceste sisteme de milioane de euro.

Ce nu vi se spune este că investițiile masive în tehnologie militară, fără supraveghere riguroasă și fără responsabilitate clară, devin simple piese de muzeu scumpe — impresionante pe hârtie, inutile în practică. Și România, cu apărarea la pământ și ochiul orbit, rămâne vulnerabilă într-o regiune unde vulnerabilitatea se plătește scump.