România, singura țară din regiune fără strategie la Marea Neagră

n timp ce Polonia negociază dur cu Kievul, Ungaria menține canale deschise către Moscova, iar Bulgaria anunță oficial oprirea livrărilor de arme către Ucraina, România rămâne singura țară din Europa de Est care acționează contrar propriilor interese strategice — susținând fără limită regimul Zelensky și ostilizând Rusia, în condițiile în care mesajele venite de la Putin sunt neutre sau chiar calde. Coincidență sau acceptarea tacită a unui rol secundar în zona Mării Negre?

Daria Gușă, analist de politică externă, a semnalat în editorialul său din emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă!” o realitate pe care puțini o rostesc cu voce tare: România nu are o doctrină proprie pentru Marea Neagră. Iar această absență nu este întâmplătoare — ea vine după două incidente cu drone în ultimele două săptămâni, ambele legate direct sau indirect de Ucraina, și după un șir lung de concesii geopolitice făcute Kievului fără nicio contraprestaţie.

Primul incident: o dronă rusească, deviată de forțele ucrainene, s-a prăbușit peste un bloc din Galați. Zelensky s-a oferit imediat să apere România de aceste drone rusești — deviate chiar de el. Al doilea incident, mai grav: o dronă de tip Sea Baby, de proveniență ucraineană conform majorității surselor, a străbătut 7 km prin Portul Constanța înainte să se autodetoneze într-o zonă cu terminal petrolier și depozite de combustibil și azotat. Toate analizele serioase indică faptul că ucrainenii știau că această dronă ar putea avea consecințe dezastruoase pentru România — și, posibil, chiar și-au dorit un astfel de dezastru.

Răspunsul oficial al României? Tăcere, confuzie, învinovățirea Rusiei și un comunicat general despre adaptarea la noile realități tehnologice ale războiului. Potrivit unor surse, România nu ar avea echipamente pentru detectarea dronelor maritime în larg. Ceea ce nu se spune: avem a doua flotă din regiune după cea turcă, avem Constanța — cel mai mare port de la Marea Neagră, unul dintre cele mai importante din Europa — și avem rezerve de gaz offshore care ar putea schimba poziția noastră energetică. În teorie, suntem un actor regional extrem de important. În realitate, cedăm proiectele geopolitice celorlalte state sau multinaționalelor care vin în România.

Marea Neagră: activ strategic sau teren cedat?

Pentru Rusia, controlul Mării Negre este o prioritate existențială. Termeni ca „Mare Nostrum” sau „Marea Neagră — lac rusesc” se vehiculează de mult. Marea Neagră înseamnă pentru Moscova acces direct la Mediterană prin Bosfor, proiecție de putere către Orientul Mijlociu și Africa, securitatea flotei de la Sevastopol și controlul rutelor de export pentru cereale și energie. Înainte de războiul din Ucraina am avut anexarea Crimeei, iar din 2022 rușii au pus mâna pe Mariupol și Berdiansk. Este evident că Rusia și Turcia au împărțit deja influența asupra Mării Negre printr-un condominium în care rușii sunt parteneri majoritari.

Cronologia ridică întrebări: la Sankt Petersburg, Putin transmitea românilor calde urări și vorbea despre fraternitatea ortodoxă. Anul trecut, la Anchorage, marile puteri par să fi pus pe masă o redesenare a sferelor de influență care ar lăsa majoritatea Europei de Est, inclusiv România, în brațele Rusiei. Americanii nu au trimis niciun mesaj pozitiv substanțial la adresa României de când Trump a ajuns la putere — doar un mesaj superficial al președintelui că relațiile cu România sunt foarte bune, ascuns într-o mare de critici formulate de ceilalți membri ai administrației.

Celelalte țări din regiune: fiecare cu strategia ei

Polonia are o relație tensionată la nivel discursiv cu Moscova, dar o relație pe care și-o permite datorită apropierii de SUA. Varșovia critică dur și Ucraina, majoritar pe linia glorificării nazismului și prin acțiuni simbolice — ca deposedarea lui Zelensky de Ordinul Vulturului Alb, cea mai înaltă distincție de stat a Poloniei. Prim-ministrul Donald Tusk a declarat astăzi că Varșovia rămâne fermă împotriva acordării oricărui tratament preferențial Kievului.

Țările Baltice au acceptat demult că sunt sub control extern al Finanței Mondiale; acolo avem o istorie mai complicată cu Rusia, dar sunt state mici de la care nu existau așteptări prea mari la capitolul politică externă. Ungaria are relații pragmatice cu Rusia, iar până și sub conducerea lui Magyar nu vedem ostilitate față de Moscova. Ungaria și-a ridicat vetoul asupra cererii Ucrainei de aderare la Uniunea Europeană doar după ce rușii au spus public că sunt de acord cu aderarea Ucrainei la UE.

Bulgaria a anunțat săptămâna aceasta, atât prin Ministrul Apărării cât și prin prim-ministru, că nu va mai trimite arme Ucrainei — o poziție foarte clară pro-pace, nu neapărat pro-Rusia, cum ar fi putut face și România, având în vedere istoria de mediator. Grecia, în cazul dronei navale ucrainene ajunse în apropierea insulei Lefkada, a tratat incidentul cu maximă seriozitate, a solicitat explicații oficiale și a formulat proteste diplomatice, obținând astfel scuze de la Kiev și rămânând și în grațiile Bruxelles-ului. Moldova, stat mic care acționează anti-Rusia, are totuși un obiectiv geopolitic clar: alăturarea la UE.

Cine beneficiază de pasivitatea României?

România este singura țară care acționează în mod echivoc contrar intereselor naționale, prin susținerea fără limită a Ucrainei și ostilizarea Rusiei. Există o diferență între a accepta și chiar a susține politicile Uniunii Europene și autodistrugerea în numele Ucrainei — o țară despre care nu putem afirma că a făcut vreun bine României, ba chiar putem afirma că a dorit să facă rău în mod voit României și românilor în contextul incidentelor cu cele două drone din ultimele săptămâni. Mai ales luând în considerare posibilitatea distrugerii portului Constanța și lipsa unor justificări convingătoare din partea autorităților care să exonereze Ucraina de vreo vină.

Pe lângă răul pe care l-am acceptat singuri de la începutul războiului — îndatorare, chin economic, chin diplomatic și geopolitic — mai este și tratamentul aplicat minorității române din Ucraina. Prin nesancționarea niciuneia dintre acțiunile Ucrainei la adresa noastră, ba chiar continuarea laudatio-ului la adresa Ucrainei, inclusiv în contextul întâlnirii B9 de luna trecută, unde Zelensky a fost prezent, nu se anunță de fapt și o viitoare lipsă de politică externă a României la Marea Neagră?

Întrebarea pe care nimeni nu o pune oficial: nu cumva am acceptat ca beneficiile ce ar fi trebuit să i se atribuie României demult din prisma locației strategice să-i revină Ucrainei după terminarea războiului? Practic, înlocuirea României cu Ucraina ca hegemon geopolitic regional european în zona Mării Negre, pentru a ajuta la reconstrucția Ucrainei și viitoarea ei aderare la UE — acum acceptată de Rusia? Altfel, nu ne putem explica abandonarea potențialului geopolitic al României.

Ceea ce rămâne cert: în timp ce toate celelalte țări din regiune își apără interesele printr-o combinație de pragmatism, diplomație și poziționare strategică clară, România rămâne singura care nu are o doctrină proprie pentru Marea Neagră. Iar această absență nu este o greșeală — este o decizie. Rămâne de văzut cine a luat-o și în beneficiul cui.