Oltchim: ce ascundea fișetul 17 și de ce Ponta a anulat licitația

an Diaconescu dezvăluie la Radio Gold FM mecanismele prin care privatizarea Oltchim — combinatul chimic din Râmnicu Vâlcea — a fost transformată dintr-o licitație publică într-o operațiune de blocare a unui actor necontrolat de sistem, iar motivul real ar fi fost controlul asupra unor tehnologii din epoca comunistă evaluate la miliarde de dolari. Ceea ce oficial a fost prezentat ca un eșec financiar al unui investitor nesigur, ascunde, potrivit jurnalistului, o bătălie pentru accesul la brevete și formule chimice dezvoltate sub coordonarea Elenei Ceaușescu.

Într-o intervenție în emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n Căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, Dan Diaconescu a relatat cum a ajuns să participe la licitația de privatizare a Oltchim — nu din interes economic inițial, ci după ce o angajată a combinatului l-a contactat în timpul unui concediu, cerându-i ajutorul pentru a salva locurile de muncă. Sfătuit de avocatul său, Diaconescu a cumpărat caietul de sarcini și a decis să transmită un semnal politic: cineva încă mai luptă pentru muncitorii din fabrică.

Potrivit relatării sale, în mediul economic circula deja convingerea că licitația era orientată către un consorțiu străin și că rezultatul fusese stabilit dinainte. După depunerea ofertelor, procedura a fost reluată în mod neobișnuit — semn, susține Diaconescu, că oferta sa de aproximativ 26 de milioane de euro, echivalentul prețului real al combinatului, devenise periculoasă pentru planurile inițiale.

„Atunci eu m-am gândit că ei au desfăcut plicurile în noaptea aia, au văzut că eu am pus cel mai mult și au zis: mai bine refacem licitația”, a declarat jurnalistul.

Un episod central îl reprezintă întâlnirea cu un om de afaceri stabilit în Spania, interesat de ani de zile să cumpere activele industriale integrate din jurul Oltchim. Cei doi au ajuns la un acord: investitorul urma să asigure managementul combinatului pe termen lung și să îi plătească anual o sumă importantă dacă privatizarea reușea. Această înțelegere l-a determinat pe Diaconescu să trateze licitația ca pe o oportunitate reală, nu doar ca pe un gest mediatic.

„Statul român putea să facă asta cu toate privatizările: să dea managementul fără să vândă activele”, a subliniat el, sugerând că modelul propus ar fi putut salva multe dintre companiile strategice distruse în tranziție.

La a doua rundă a licitației, Diaconescu a depus o ofertă de aproximativ 41 de milioane de euro și, spre surprinderea sa, a câștigat. Principalul concurent ar fi oferit mult mai puțin decât se anticipase, iar victoria sa a schimbat complet calculele celor implicați în proces. Ceea ce nu se menționează în rapoartele oficiale este că, după câștigare, regulile privind plata au fost modificate, iar termenele au devenit imposibil de respectat.

Diaconescu afirmă că dispunea de fondurile necesare, provenite de la partenerul său de afaceri, și că banii au fost transferați în conturile indicate. Cu toate acestea, procedura a fost tergiversată până când guvernul condus de Victor Ponta a decis anularea privatizării. Motivul oficial: lipsa banilor. Motivul real, susține jurnalistul, refuzul sistemului de a permite unui actor necontrolat să preia compania.

„Apare Ponta la televizor și spune: «Având în vedere că Dan Diaconescu este un escroc și nu are banii necesari, am hotărât să anulez licitația»”, a povestit el.

Partea cea mai spectaculoasă a relatării apare la final, când investitorul străin i-ar fi dezvăluit adevărata miză. Interesul său principal nu era combinatul în sine, ci anumite documente și rezultate de cercetare dezvoltate în perioada comunistă, asociate cu activitatea chimică a Oltchim în plan științific. Potrivit lui Diaconescu, investitorul considera că respectivele brevete și formule tehnologice ar fi avut o valoare economică uriașă dacă ar fi fost exploatate comercial, la nivel internațional.

„Pe mine nu mă interesa combinatul. Mă interesa camera cutare, fișetul 17″, i-ar fi spus omul de afaceri.

În acel fișet s-ar fi aflat documentații și rezultate de cercetare dezvoltate în perioada comunistă, sub coordonarea Elenei Ceaușescu, care „băga mulți bani în cercetare și acolo erau niște invenții pe care nimeni nu reușise să le reproducă după 30 de ani”. Investitorul ar fi considerat că valoarea acelor tehnologii depășea cu mult valoarea combinatului.

„Făceam două-trei miliarde de dolari pe lună dacă puneam în producție acele formule”, ar fi estimat acesta.

Cronologia ridică semne de întrebare: de ce o licitație publică a fost reluată fără justificare clară? Cine a avut acces la plicurile sigilate înainte de deschiderea oficială? De ce autoritățile au schimbat condițiile de plată după ce câștigătorul fusese anunțat? Și, mai ales, cine beneficiază de pe urma blocării accesului la tehnologiile din fișetul 17?

Dan Diaconescu a descris mai multe mecanisme pe care le consideră caracteristice ceea ce numește „Securistan”: licitații despre care susține că sunt decise înainte de desfășurare, schimbarea regulilor în timpul jocului, influența serviciilor de informații asupra marilor privatizări, folosirea mass-media pentru discreditarea adversarilor, blocarea actorilor considerați incomozi politic și controlul indirect al activelor strategice prin rețele de interese.

Episodul Oltchim reprezintă, în viziunea sa, dovada existenței unui sistem informal de putere care controlează deciziile economice și politice importante din România. El susține că încercarea de a cumpăra combinatul l-a adus în conflict direct cu acest sistem și că de aici au pornit multe dintre problemele sale ulterioare, de la cenzură și până la încarcerare.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală este disponibilă pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România și pe platforma goldtv.ro.