Drone pe teritoriul României: cine răspunde pentru apărarea aeriană?

venimentele recente de la Galați și Constanța au expus o slăbiciune structurală pe care autoritățile preferă să o minimizeze: drone venite din zona de conflict ucrainean pătrund regulat pe teritoriul suveran al României, iar sistemul de apărare aeriană — teoretic întărit prin baza NATO de la Kogălniceanu și investițiile din ultimii ani — nu reușește să le intercepteze sistematic. Ceea ce oficialii prezintă ca „incidente izolate” începe să arate mai degrabă ca o vulnerabilitate cronică, iar întrebarea devine: cine poartă responsabilitatea politică și operațională?

Președintele Nicușor Dan, în calitate de șef al statului și comandant suprem al forțelor armate, este primul responsabil constituțional pentru integritatea teritorială. Totuși, apărarea aeriană este coordonată de Ministerul Apărării (condus de ministrul Radu Miruță din USR) și de structurile NATO integrate. Coincidență sau nu, aceste incidente au loc într-o perioadă în care România se confruntă cu cea mai gravă criză guvernamentală din ultimii ani, iar atenția publică este deturnată spre scandalurile politice interne.

Cronologia ridică semne de întrebare: dronele care au căzut la Galați și Constanța provin din atacuri asupra infrastructurii ucrainene din zona Dunării — o regiune unde interesele geopolitice se suprapun periculos. România găzduiește baza NATO de la Kogălniceanu, depozite de armament occidental și tranzit logistic pentru Ucraina. Ce nu se menționează în comunicatele oficiale este că fiecare dronă care ajunge pe teritoriul românesc fără să fie interceptată demonstrează că sistemele de apărare — fie că e vorba de radare, fie de protocoale de răspuns rapid — au lacune serioase.

Întrebarea care nu apare în declarațiile oficiale: dacă o dronă ratacită poate ajunge la Galați sau Constanța fără să fie doborâtă, ce garanții există că un atac deliberat ar fi respins eficient? România cheltuiește aproape 2% din PIB pe apărare, iar Kogălniceanu devine cea mai mare bază NATO din Europa. Totuși, capacitatea de răspuns la amenințări aeriene mici — drone, rachete de croazieră — rămâne o zonă gri.

Nicușor Dan, în calitate de președinte, are autoritatea constituțională de a cere explicații publice și de a solicita îmbunătățiri operaționale. Dacă un cetățean român va fi ucis de o dronă care pătrunde necontrolat pe teritoriul național, responsabilitatea politică va cădea în primul rând asupra șefului statului — indiferent dacă executivul este condus de Ilie Bolojan sau de un premier tehnocrat. Ceea ce rămâne nerostit este că, în contextul actual de criză guvernamentală și tensiuni geopolitice crescute, România își permite din ce în ce mai puțin să trateze aceste incidente ca simple „accidente tehnice”.

Cine beneficiază de această ambiguitate? Întrebarea merită pusă: fiecare incident care nu este clarificat complet alimentează fie narativul că România este un stat slab, incapabil să își protejeze cetățenii, fie narativul că autoritățile ascund adevărul despre gradul real de risc la care suntem expuși. Între timp, publicul primește comunicate vagi, iar responsabilitățile rămân diluate între instituții.