Al Treilea Război din Golf: cine a câștigat de fapt conflictul

ranul se pregătește să semneze vineri, în Elveția, un memorandum de înțelegere cu SUA pentru încheierea celui de-Al Treilea Război din Golf — un acord care marchează întoarcerea treptată a Teheranului în orbita occidentală, exact cum și-a dorit întotdeauna facțiunea moderată iraniană. Ceea ce nu se spune în comunicatele oficiale: cum facțiunea hardliner a reușit totuși să-și păstreze forțele armate și arsenalul de rachete intact, în timp ce Israelul nu a obținut niciun obiectiv strategic și suferă cea mai mare înfrângere din istoria sa modernă.

Detaliile exacte ale memorandumului nu sunt încă publice, dar publicația Fortune raportează existența a cel puțin trei versiuni concurente ale textului. Toate includ însă elemente comune: redeschiderea Strâmtorii Hormuz — vitală pentru transportul petrolului global —, ridicarea sancțiunilor împotriva Iranului și deschiderea ușii către negocieri pe termen lung privind programul nuclear iranian.

Redeschiderea strâmtorii fără menținerea „vămii petroyuan” — modelul prin care Iranul taxa trecerea navelor în yuani chinezești, nu în dolari — reprezintă o concesie semnificativă din partea Republicii Islamice. Mediile afiliate Teheranului celebraseră acest sistem drept o „piatră de hotar multipolară istorică”, o lovitură directă la hegemonia petrodolarului. Renunțarea la el, împreună cu reluarea negocierilor nucleare, ar putea fi compensată de ridicarea sancțiunilor — mai ales după estimările care arată daune economico-financiare profunde cauzate de blocada americană (imperfectă, dar eficientă).

Așa cum s-a explicat încă din martie, SUA ar fi pierdut acest război dacă China ar fi putut continua să se bazeze pe Iran ca furnizor de energie ieftină și fiabilă, transformând simultan yuanul într-o monedă de rezervă globală capabilă să conteste petrodolarul. Prevenirea ambelor scenarii a devenit imperativă pentru Washington.

Cu petroyuanul aparent scos din ecuație, rămâne dependența exporturilor de petrol iraniene de China. Dar ridicarea sancțiunilor ar putea redirecționa treptată vânzările — inclusiv către India, care a reluat importurile sub scutiri de sancțiuni — fără a destabiliza piața. Mai mult, dacă rapoartele despre un fond de reconstrucție de 300 de miliarde de dolari pentru Iran sunt reale (chiar dacă suma finală ar fi mult mai mică, dar în continuare de zeci de miliarde), atunci investițiile americane și din Golf în industria energetică iraniană ar putea duce la controlul exporturilor sale de către acești actori externi.

Cronologia ridică semne de întrebare: în ianuarie se vorbea despre replicarea „modelului venezuelean” în Iran — adică reintegrarea controlată în sistemul occidental prin dependență economică reciprocă. Acum, acest scenariu pare pe cale de implementare. Interdependența rezultată ar putea avansa securitatea colectivă regională și facilita retragerea treptată a SUA din Orientul Mijlociu — un obiectiv declarat al administrației Trump 2.0.

Facțiunile moderate („reformiste”) și hardliner („principaliste”) din Iranul profund și-ar atinge astfel o parte din obiective: primele obțin ridicarea sancțiunilor, celelalte păstrează forțele armate (deși slăbite) și arsenalul de rachete, precum și sistemul politic actual. Totuși, echilibrul factional s-ar fi mutat în favoarea moderaților — altfel, SUA nu ar semna un memorandum dacă moderații nu ar putea controla hardlinerii „rebeli” care ar putea reaprinde conflictul.

Concluzia se impune: moderații au câștigat lupta de putere din statul profund iranian. Dar această victorie a fost posibilă doar după ce SUA și Israelul au eliminat zeci de lideri hardliner de vârf, slăbind instituțiile acestora (în special Gardienilor Revoluției — IRGC) și permițând moderaților să-i îmblânzească. Desigur, hardlineri „rebeli” — indiferent de legătura lor cu IRGC — ar putea încă sabota acordul, dar administrația Trump pare suficient de încrezătoare că nu o vor face, altfel nu ar merge mai departe cu semnarea.

O nouă eră regională se conturează: Al Treilea Război din Golf ar putea duce la reincorporarea treptată a Iranului în ordinea occidentală condusă de SUA — într-o anumită măsură — punând bazele pentru relații mai bune cu vecinii săi din Golf. Ceea ce nu se menționează în analizele mainstream: cine pierde de fapt în această ecuație.

Israelul ar avea cel mai mult de pierdut. Nu ar mai putea aplica strategia „divide et impera” între Iran și statele din Golf. Mai mult, SUA nu l-ar mai susține dacă Israelul ar relua ostilitățile cu Iranul, având în vedere recentul reviriment al fricțiunii — posibil ireconciliabile — dintre Trump și Netanyahu. Israelul devine astfel cel mai mare perdant al acestui război, o concluzie pe care liderii opoziției israeliene au formulat-o deja public, acuzând administrația Trump că „a trădat Israelul” prin acordul de pace cu Iranul.

Cine beneficiază? Washington reușește să slăbească influența chineză în Golf, să restaureze petrodolarul și să transforme Iranul dintr-un adversar într-un partener controlabil economic. Teheranul obține supraviețuirea regimului și ridicarea sancțiunilor — la prețul suveranității energetice. Iar Israelul, care a investit decenii în menținerea Iranului ca inamic comun al Golfului, rămâne izolat strategic — exact cum au avertizat analiștii independenți că se va întâmpla dacă va continua să refuze negocierile regionale.