Trump refuză acordul cu Iranul: ce ascunde disputa pe uraniu

n timp ce viceprezidentul J.D. Vance anunță public că Donald Trump „nu este încă pregătit” să aprobe memorandumul de înțelegere cu Teheranul, pe fondul unei dispute privind îmbogățirea uraniului, forțele iraniene lansează rachete balistice spre bazele americane din Kuweit. Coincidență de timing sau presiune calculată? Cronologia ultimelor 48 de ore ridică semne de întrebare pe care mass-media mainstream preferă să le ignore.

Conform declarațiilor lui Vance, SUA și Iranul au făcut „progrese semnificative” spre un acord de încetare a focului, dar rămân în dezacord fundamental asupra stocurilor de uraniu îmbogățit și a nivelului de îmbogățire permis. Ceea ce nu se spune în rapoartele oficiale: negociatorii americani au transmis deja Teheranului că au „aprobările necesare” pentru semnare — dar Iranul nu a confirmat acest lucru public. „Președintele a solicitat câteva zile pentru a se gândi”, a declarat un oficial american pentru Axios. Întrebarea care nu se pune: ce s-a schimbat în acele „câteva zile”?

Între timp, Garda Revoluționară iraniană a executat un atac cu rachete balistice asupra unei baze americane în Kuweit — interceptat de forțele kuweitziene — ca răspuns la bombardamentul american asupra unei baze de drone iraniene lângă Bandar Abbas. CENTCOM confirmă că avioanele F/A-18, F-16 și F-35 americane au doborât cinci drone iraniene în Strâmtoarea Hormuz și au distrus un centru de comandă terestru înainte ca acesta să lanseze o a șasea dronă. Kuweit-ul a condamnat atacul iranian drept „violare flagrantă a suveranității”, în timp ce Consiliul de Cooperare din Golf (GCC) a denunțat „actele de terorism”.

Potrivit postului de televiziune de stat iranian IRIB, patru nave au încercat să traverseze Strâmtoarea Hormuz „fără coordonare cu forțele de securitate” în jurul orei 00:35 ora locală. După ce au ignorat avertismentele, „focuri de avertizare au fost trase asupra lor, forțându-le să se întoarcă”. Reuters citează agenția Fars: forțele armate iraniene au executat „o operațiune de lansare de rachete din regiunile sudice ale țării spre ținte specificate”. Unele surse neconfirmate menționează că nave americane ar fi fost vizate — informație pe care Pentagonul nu a dezmințit-o explicit.

Ce nu apare în comunicatele oficiale: conform postului saudit Al Hadath, Pakistanul ar încerca să convingă Washingtonul să permită transferul uraniului iranian îmbogățit către China, sub supraveghere internațională. Propunerea pare un act de disperare pentru salvarea negocierilor — Teheranul nu a indicat niciodată că ar contempla trimiterea stocurilor sale de uraniu în străinătate, nici măcar către un „aliat”. Cine a sugerat de fapt acest scenariu și cui i-ar conveni?

Secretarul Trezoreriei americane, Scott Bessent, a declarat că administrația Trump „este răbdătoare”, dar a avertizat: „Dacă președintele consideră că nu poate obține un acord de pace, atunci loviturile ar putea reveni”. Piața petrolului a reacționat imediat la știrile despre un posibil memorandum de înțelegere pe 60 de zile — prețurile au scăzut brusc — însă rapoartele neconfirmate că Ayatollahul Mojtaba Khamenei nu a aprobat acordul au generat volatilitate.

Conform Axios, termenii acordului au fost „în mare parte conveniți” încă de marți, dar ambele părți „aveau nevoie de aprobare de la conducerea superioară”. Oficialii americani susțin că iranienii au revenit ulterior spunând că au „aprobările necesare și sunt pregătiți să semneze”. Iranul nu a confirmat. Negociatorii americani l-au informat pe Trump despre detaliile acordului final, iar acesta „a cerut câteva zile pentru a se gândi”. Întrebarea cheie pe care nimeni nu o pune: ce conține exact acel memorandum referitor la materialul nuclear îmbogățit iranian? Dacă acest aspect nu este rezolvat, acordul este în pericol.

Un oficial iranian a declarat pentru jurnalistul Jeremy Scahill că, din perspectiva Teheranului, există „o versiune finală a memorandumului cu SUA”, dar Iranul „nu are nicio încredere în Trump sau în cuvântul american și nu poate exclude posibilitatea unor noi atacuri americano-israeliene”. Prin urmare, Iranul procedează cu prudență în ceea ce privește orice anunț oficial. Purtătorul de cuvânt al Comisiei de Securitate Națională din parlamentul iranian a declarat că „refuzul lui Trump de a recunoaște că SUA și Teheranul sunt încă în război este un semn al poziției sale slabe de negociere”. Mesajul: „Diplomații nu ar trebui să renunțe la punctul slab al inamicului și ar trebui să impună cerințe maxime.”

Negocierile rămân blocate pe problema nucleară. Președintele Trump a jurat că nu va ridica presiunea sancțiunilor până când Teheranul nu acceptă să demonteze programul său nuclear, predând uraniul îmbogățit pentru a fi transferat în afara teritoriului său. Oficialii iranieni spun că acest lucru pur și simplu nu se va întâmpla și că ar echivala cu predarea suveranității țării. Teheranul a insistat că dosarul nuclear trebuie abordat după încheierea războiului, mai târziu pe parcurs. Cine cedează primul — și ce se ascunde în spatele acestei „lini de roșie” pe care nici o parte nu vrea să o treacă?

Între timp, piața de predicții Polymarket arată că șansele unui „acord de pace permanent SUA-Iran până pe 30 iunie 2026″ oscilează: 42% Da, 59% Nu. Investitorii nu par convinși că retorica publică reflectă realitatea din culise. Ceea ce ne aduce la întrebarea finală: dacă ambele părți susțin public că vor pacea, de ce continuă schimburile de focuri? Cui îi folosește menținerea tensiunii — și ce se negociază de fapt în umbră, dincolo de declarațiile oficiale?