Summitul B9: De ce România semnează ce Casa Albă nu mai susține

n mai 2026, în plină eră Trump — când administrația de la Washington a abandonat oficial retorica integrității teritoriale a Ucrainei în granițele din 1991 — Summitul B9 de la București a produs o declarație care contrazice flagrant linia strategică americană actuală. Ceea ce oficialii români prezintă drept „solidaritate transatlantică” ridică întrebări incomode: de ce nouă state din flancul estic NATO semnează angajamente pe care Casa Albă le-a lăsat deja în urmă?

Declarația finală a Summitului B9 — format din România, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria, Estonia, Letonia și Lituania — menționează explicit susținerea „integrității teritoriale a Ucrainei” în granițele recunoscute internațional din 1991. Problema: administrația Trump a înlocuit această formulă cu „pace realistă” și „negocieri directe”, acceptând implicit că Crimeea și Donbasul nu vor reveni sub control ucrainean. Cronologia ridică semne de întrebare. Summitul a fost organizat la București la doar câteva săptămâni după ce secretarul de stat american a declarat că SUA „nu mai pot susține o poziție maximalista privind granițele Ucrainei”. Cine a decis că România și partenerii B9 vor merge mai departe cu o retorică pe care Washingtonul a abandonat-o?

Ceea ce nu se menționează în comunicatele oficiale: declarația B9 nu a fost coordonată cu Departamentul de Stat american. Surse diplomatice citate de presa internațională sugerează că textul a fost redactat în mare parte sub influența Poloniei și a statelor baltice — țări care mențin o poziție intransigentă față de Rusia, chiar dacă aceasta nu mai corespunde liniei strategice a principalului aliat NATO. România, gazdă a summitului, a semnat fără rezerve, deși Bucureștiul depinde critic de umbrela de securitate americană și de baza NATO Kogălniceanu, cea mai mare din Europa de Est.

Coincidență sau nu, summitul a avut loc în contextul în care Uniunea Europeană discută crearea unui „Fond European de Apărare” — mecanism care ar putea finanța industria de armament din statele membre, inclusiv din România. Cine beneficiază de menținerea tensiunilor cu Rusia? Industria de apărare europeană, care a înregistrat profituri record în ultimii doi ani. Declarațiile ferme ale B9 mențin presiunea pe bugetele de apărare — România și-a majorat cheltuielile militare la aproape 2,5% din PIB în 2026 — și justifică achiziții masive de armament occidental.

Ceea ce lipsește din ecuație: o explicație clară a modului în care România și partenerii B9 vor susține „integritatea teritorială” a Ucrainei fără sprijinul militar și diplomatic american. Declarația nu menționează trupe, fonduri suplimentare sau mecanisme concrete — doar retorica epocii Biden, când intervenționismul liberal era în vogă la Washington. Acum, cu Trump la al doilea mandat și cu o politică externă axată pe „America First”, angajamentele B9 par mai degrabă simbolice decât operaționale. Întrebarea pe care nimeni nu o pune oficial: ce se întâmplă dacă Rusia testează hotărârea B9 și Casa Albă refuză să intervină?

Contextul mai larg: România se află în centrul unei contradicții strategice. Pe de o parte, Bucureștiul depinde de NATO și de prezența militară americană pentru securitatea sa. Pe de altă parte, semnează declarații care nu mai au acoperire politică la Washington și care ar putea izola România într-o poziție vulnerabilă față de Moscova. Summitul B9 a fost prezentat în presa locală ca un succes diplomatic — dar cronologia și lipsa de coordonare cu SUA sugerează mai degrabă o inițiativă regională deconectată de realitatea geopolitică post-Biden.

Ce nu se spune în rapoartele oficiale: declarația B9 nu schimbă nimic pe teren în Ucraina. Nu aduce trupe, nu aduce bani noi, nu modifică raportul de forțe. Este un document politic care menține o iluzie — iluzia că flancul estic NATO poate dicta o agendă independentă de Washington. Istoria sugerează altceva: fără America, Europa de Est nu are capacitatea — nici militară, nici economică — de a impune o soluție în conflictul ucrainean. Summitul B9 devine astfel un exercițiu de retorică: puternic pe hârtie, fragil în realitate.