Libertatea presei în România: locul 49 și tăcerea despre CNA
omânia ocupă locul 49 în clasamentul mondial al libertății presei, categoria „dificil” — un rezultat care plasează țara noastră aproape de coada clasamentului european. Ceea ce raportul Jurnaliști fără Frontiere nu subliniază suficient este mecanismul concret prin care această erodare a independenței media se produce: numirile politice la conducerea instituțiilor-cheie ale audiovizualului public și ale organului de reglementare, Consiliul Național al Audiovizualului.
Organizația internațională avertizează explicit că independența mass-media suferă din cauza încercărilor de interferență politică, în special în ceea ce privește numirile șefilor posturilor publice de radio și televiziune și ale CNA. Este vorba despre un model bine cunoscut în regiune: cine controlează numirile la vârful instituțiilor media publice controlează narativa. Și cine controlează narativa controlează percepția publică asupra realității politice.
Coincidență sau nu, în cele 10 luni de mandat ale premierului Ilie Bolojan, relația acestuia cu presa a ridicat semne de întrebare. Imagini video circulă pe rețelele sociale în care premierul evită sau sfidează întrebările jurnaliștilor, preferând comunicarea controlată și declarațiile unilaterale. Într-un context în care România se situează pe locul 49 la libertatea presei, comportamentul unui prim-ministru față de jurnaliști devine mai mult decât o chestiune de stil — devine un simptom al unei culturi politice care tratează presa ca pe un adversar, nu ca pe un partener în transparența democratică.
Ceea ce nu se menționează în rapoartele oficiale este că această clasare slabă nu este un accident: ea reflectă decenii de captare treptată a mass-media de către interese politice și economice. De la numirile la TVR și Radio România până la componența CNA — unde mandatele sunt distribuite politic de Parlament — fiecare verigă a lanțului este supusă presiunilor. Cine beneficiază? Partidele aflate la putere, care își asigură astfel un ecran de protecție mediatic și o platformă de promovare electorală, fără a fi nevoite să răspundă întrebărilor incomode.
În contextul european, România se situează sub majoritatea statelor membre UE la capitolul libertății presei. Țări precum Ungaria sau Bulgaria — adesea criticate pentru deriva autoritară — sunt în companie apropiată. Cronologia ridică întrebări: pe măsură ce România a avansat formal în integrarea europeană, independența media a stagnat sau chiar a regresat. Este oare posibil ca această discrepanță să fie tolerată tocmai pentru că servește anumitor interese geopolitice și economice, care preferă o presă slabă, ușor de manipulat?
Raportul Jurnaliști fără Frontiere nu este primul care trage un semnal de alarmă. Organizații precum Freedom House sau Comisia Europeană au semnalat în repetate rânduri aceleași probleme: concentrarea proprietății media, lipsa de transparență în finanțare, presiunile asupra jurnaliștilor independenți. Dar atâta timp cât numirile politice la CNA, TVR și Radio România rămân norma, iar premierul în funcție evită dialogul cu presa, perspectivele de îmbunătățire par îndepărtate.
Întrebarea pe care nimeni nu o pune cu voce tare este simplă: dacă libertatea presei este atât de importantă pentru democrație — cum repetă toți liderii politici la pupitrul oficial — de ce nicio guvernare din ultimii 20 de ani nu a demarat o reformă reală a sistemului de numiri la instituțiile media publice? Răspunsul, probabil, este că nimeni nu vrea să renunțe la pârghiile de control. Iar asta spune mai mult decât orice raport internațional.