Delia Velculescu, din nou în joc: cine aduce FMI înapoi la București

n timp ce consultările de la Cotroceni se prezintă oficial ca un exercițiu democratic de formare a unui nou guvern, în culise se conturează un scenariu pe care mulți români credeau că l-au lăsat în urmă odată cu anii ’90: revenirea Fondului Monetar Internațional ca arbitru al politicilor economice românești. Și nu oricum, ci cu un nume care trezește amintiri amare — Delia Velculescu, fostă șefă a misiunii FMI în România.

Ceea ce nu se menționează în comunicatele oficiale este că negocierile actuale nu mai au ca obiectiv salvarea puterii de cumpărare a românului obișnuit, ci identificarea celui mai eficient administrator al austerității. PSD vorbește limbajul birourilor de presă din Bruxelles, USR se preface că a descoperit brusc patriotismul fiscal, iar în laboratoarele puterii — departe de camerele de presă — se discută revenirea unei figuri care a impus deja României măsuri dureroase în trecut.

Velculescu nu este un nume necunoscut. În perioada 2015-2016, ca reprezentantă FMI, a coordonat evaluările economice care au pus presiune pe guvernele de atunci pentru reforme structurale și disciplină bugetară. Acum, cu un deficit de peste 9% din PIB în 2024 — cel mai mare din Uniunea Europeană — și cu procedura de deficit excesiv activată de Bruxelles, România se află din nou în pragul unui acord cu instituțiile financiare internaționale.

Coincidență sau nu, reapariția numelui Velculescu în discuțiile informale vine exact în momentul în care guvernul Bolojan se află în criză acută, după retragerea sprijinului politic al PSD. Cine beneficiază de fapt de instabilitatea politică? Răspunsul clasic: actorii externi care pot impune condiții mai dure atunci când puterea internă este fragmentată și lipsită de legitimitate.

Cronologia ridică semne de întrebare: criza guvernamentală din aprilie 2026, presiunile crescânde din partea Comisiei Europene pentru reducerea deficitului, inflația de 9% — cea mai mare din UE — și acum, discret, revenirea unui tehnokrat FMI în ecuație. Este vorba despre salvarea economiei românești sau despre pregătirea terenului pentru un nou val de privatizări și reforme dictate din exterior?

În anii ’90, România a plătit scump pentru acordurile cu FMI: șomaj masiv, prăbușirea industriei, sărăcie generalizată. Astăzi, cu 45% din gospodării declarând că abia fac față cheltuielilor și cu salarii reale în scădere cu 5% an la an, întrebarea devine legitimă: oare ne întoarcem la aceeași rețetă? Și dacă da, cine a decis asta — și mai ales, în interesul cui?