Strâmtoarea Ormuz: ce nu vi se spune despre dependența României

locarea temporară a Strâmtorii Ormuz în contextul conflictului iranian a expus o realitate pe care nimeni nu vrea s-o recunoască oficial: România nu mai controlează practic nimic din ceea ce consumă, produce sau transportă. Într-o emisiune difuzată pe Radio Gold FM în aprilie 2026, Daria Gușă și Adrian Severin au disectat fragilitatea lanțurilor globale de aprovizionare — și modul în care deciziile geopolitice luate departe de București afectează direct prețul benzinei, al alimentelor și al medicamentelor de pe rafturile noastre.

Profesorul Adrian Severin, fost ministru de externe și europarlamentar, a subliniat fără echivoc: România este captivă într-un sistem global pe care nu-l înțelege și nu-l controlează. Dependența nu vine doar din lipsa resurselor — România are petrol, gaze, păduri — ci din industrializarea slabă care obligă țara să importe produse finite, să exporte resurse brute (lemn, petrol, gaze) și să le reimporte procesate. Exemplul locomotivelor electrice e edificator: România exporta cândva locomotive în China; astăzi cumpără locomotivele românești vechi, recondiționate de chinezi. Cine beneficiază de această logică? Sigur nu cetățeanul român care plătește dublu pentru ceea ce țara lui producea odată.

Severin a explicat că globalizarea a pornit ca fenomen natural — progres tehnologic, diviziune a muncii, eficiență economică — dar a devenit rapid un proiect politic. SUA a promovat liberalizarea comerțului pentru a sparge protecționismul imperiilor coloniale europene. Uniunea Europeană este exemplul cel mai avansat: un spațiu în care bunurile, serviciile, capitalurile și persoanele circulă liber. Teoretic, suntem într-o epocă a interdependenței, nu a dependenței. Dar teoria se lovește brutal de realitate: câteva noduri critice — strâmtoarea Ormuz, Bab-el-Mandeb, conductele de gaze — pot paraliza economii întregi. Chiar dacă România nu importa direct petrol iranian, simpla reducere a ofertei mondiale a dus la scumpiri care au lovit întreaga economie.

Ceea ce nu se discută în rapoartele oficiale este militarizarea acestor lanțuri. Conducte au fost sabotate (Nord Stream, cineva?), rute maritime au fost blocate, iar sancțiunile economice au devenit arme geopolitice. Renunțarea la petrolul rusesc a rupt un lanț stabil și a obligat Europa să cumpere gaz lichefiat american, mult mai scump — ceea ce a afectat direct nivelul de trai. În același timp, China controlează majoritatea lanțurilor de aprovizionare pentru tehnologiile verzi și metalele rare, iar Rusia rămâne singurul exportator major de hidrocarburi capabil să livreze constant și la prețuri competitive, chiar și în condiții de conflict. Coincidență sau nu, Europa continuă să caute soluții alternative — acorduri cu Australia, MERCOSUR — deși tehnologia de extracție a metalelor rare în afara Chinei este mult mai scumpă, iar îngrășămintele agricole provin în proporție covârșitoare din Rusia, China și Orientul Mijlociu.

Criza globală a îngrășămintelor, abia discutată în România, este deja un subiect major în restul lumii. Întrebarea esențială pe care nimeni nu o pune în spațiul public românesc este: de ce Europa rupe relațiile cu statele de care depinde și cultivă relații cu state de care nu are nevoie vitală? Dr. Adrian Severin oferă un răspuns incomod: nu economia dictează aceste decizii, ci logica puterii. Occidentul a transformat politica externă într-un discurs moralizator, în care statele sunt împărțite în „bune” și „rele”, iar sancțiunile sunt justificate prin argumente etice. Severin consideră că aceste teme de moralitate sunt false, induse cu caracter diversionist, pentru că moralitatea este subiectivă, iar etica este înlocuită cu judecăți absolute care blochează dialogul.

Această moralizare a relațiilor internaționale duce la radicalizare, la ruperea lanțurilor economice și la decizii care afectează direct populația. Statele occidentale — în special SUA, Marea Britanie și Franța — par să fie ghidate de obsesia de a fi mai puternice decât ceilalți, chiar cu prețul sacrificării propriilor avantaje economice. În loc să urmărească bunăstarea cetățenilor, urmăresc puterea pentru putere, iar această logică se întoarce împotriva lor. China este dată ca exemplu al unui model în care economia și statul colaborează pentru a menține coerența dezvoltării, fără a transforma globalizarea într-un instrument de dominație. Cronologia deciziilor europene din ultimii doi ani ridică semne de întrebare: de ce se renunță la energie ieftină tocmai când inflația erodează puterea de cumpărare? Cine beneficiază de fapt de scumpirea energiei?

România se află la intersecția acestor tensiuni. Este dependentă de energie, de îngrășăminte, de tehnologie și de rute comerciale, dar este prinsă într-o logică geopolitică ce îi subminează interesele economice. Pentru a înțelege de ce nivelul de trai este afectat, de ce prețurile cresc sau de ce anumite industrii se prăbușesc, trebuie să înțelegem geoeconomia României și modul în care deciziile politice influențează lanțurile globale de aprovizionare. Doar astfel putem înțelege de ce, în epoca interdependenței, securitatea economică a devenit mai importantă decât securitatea militară pentru viața de zi cu zi a cetățenilor — și de ce nimeni din clasa politică românească nu vorbește despre asta.

Emisiunea „Geopolitica Noii Lumi”, moderată de Daria Gușă, poate fi urmărită lunar, vinerea, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală este disponibilă pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, pe contul de YouTube Radio Gold FM Romania și pe platforma goldtv.ro.