Satelitul chinez care a ghidat rachetele iraniene: coincidență?

ranul a folosit un satelit-spion chinez pentru a ținti bazele militare americane din Orientul Mijlociu în timpul războiului recent, potrivit unor documente militare iraniene scurse și analizate de Financial Times — o acuzație pe care Beijing a respins-o furios, dar fără a o nega complet. Ceea ce ridică întrebări mai profunde: cât de „comercială” este de fapt infrastructura spațială chineză, și cine controlează cu adevărat ochii din cosmos?

Satelitul TEE-01B, construit și lansat de firma chineză Earth Eye Co, ar fi fost preluat de Forța Aerospațială a Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) imediat după lansare, la finalul anului 2024. Documentele militare iraniene scurse — ale căror surse rămân, firesc, neclare — sugerează că satelitul a furnizat coordonate precise, imagini în timp real și analize orbitale pentru atacuri cu drone și rachete asupra unor instalații americane cheie.

Reacția oficială a Beijingului a fost rapidă: „Recent, anumite forțe au fost dornice să fabriceze zvonuri și să le asocieze cu rea-voință Chinei”, a declarat Ministerul de Externe chinez. Ambasada chineză la Washington a adăugat: „Ne opunem ferm răspândirii de dezinformări speculative și insinuante împotriva Chinei.” Observați: nu e o negare categorică a faptelor, ci o respingere a „tonului” acuzațiilor. Earth Eye Co, compania implicată, nu a comentat deloc.

Cronologia ridică semne de întrebare. Satelitul a capturat imagini ale bazei aeriene Prince Sultan din Arabia Saudită pe 13, 14 și 15 martie 2026. Pe 14 martie, Trump însuși a confirmat că avioane americane de supraveghere „foarte scumpe” de la acea bază fuseseră lovite. „Patru din cinci au avut practic zero daune și sunt deja înapoi în serviciu. Unul a avut daune ușor mai mari, dar va zbura în curând”, scria Trump pe Truth Social. Coincidență de calendar? Sau confirmare indirectă că Iranul avea acces la imagini satelitare în timp real?

Potrivit FT, satelitul a monitorizat și baza aeriană Muwaffaq Salti din Iordania, zone apropiate de baza navală a Flotei a V-a americane din Manama (Bahrain) și aeroportul din Erbil (Irak) — toate în jurul momentului atacurilor revendicate de IRGC asupra acestor locații. Rachetele balistice iraniene au lovit cu o precizie neașteptată ținte americane în Iordania și Kurdistan, iar miliardele de dolari investite în apărarea aeriană regională americană au fost rapid compromise.

Ceea ce nu se menționează în rapoartele oficiale: IRGC a avut acces la stații terestre comerciale operate de Emposat, un furnizor de control și date satelitare cu sediul la Beijing, cu o rețea care se întinde în Asia, America Latină și dincolo. Practic, infrastructura „civilă” chineză a devenit, fără declarații oficiale, un instrument militar iranian. Cine beneficiază de această ambiguitate? China menține negabilitatea plauzibilă, Iranul obține capabilități de supraveghere de nivel strategic, iar SUA descoperă — prea târziu — că adversarii lor împărtășesc ochii din spațiu.

Trump încearcă să „joace frumos” cu Beijingul înainte de vizita sa planificată la Beijing pe 14-15 mai 2026. Într-un interviu recent pentru Fox Business, Trump a spus: „Am auzit că China furnizează arme Iranului — vezi asta peste tot.” Apoi a adăugat că i-a scris lui Xi Jinping o scrisoare cerându-i să nu facă asta, iar Xi i-a răspuns că „în esență, nu face asta”. O formulare vagă, care lasă spațiu pentru interpretări. Trump a mai spus pe Truth Social că „China este foarte fericită că eu deschid permanent Strâmtoarea Hormuz” — deși, ironic, multe tancuri petroliere blocate de flota americană sunt destinate tocmai Chinei.

„Președintele Xi mă va îmbrățișa mare și gras când voi ajunge acolo în câteva săptămâni. Vom lucra împreună inteligent și foarte bine!”, a scris Trump. Apoi a adăugat, ca un avertisment voalat: „Dar amintiți-vă, suntem foarte buni la luptă, dacă trebuie.” O diplomație a ambiguității — exact tipul de limbaj care permite tuturor părților să declare victorii publice, în timp ce jocurile din umbră continuă.

Întrebarea de fond rămâne: dacă un satelit „comercial” chinez poate fi preluat de IRGC fără ca Beijingul să știe — sau să recunoască — ce altceva se întâmplă deasupra capetelor noastre, fără ca publicul să fie informat?