Raúl Castro, la 94 de ani, dictează strategia Cubei cu SUA
ariela Castro, fiica dictatorului comunist cubanez Raúl Castro, a confirmat joi că tatăl ei — nonagenarul care oficial s-a retras din viața publică în 2021 — rămâne activ implicat în „procesul decizional” al negocierilor regimului de la Havana cu Statele Unite. Declarația ridică semne de întrebare asupra narațiunii oficiale conform căreia Cuba ar fi trecut la o nouă generație de lideri: cine conduce de fapt, și de ce Washingtonul negociază cu un regim în care puterea reală rămâne în mâinile unui om de 94 de ani care nu mai apare public?
Mariela Castro, deputată în Adunarea Națională a Puterii Populare și directoare a Centrului Național de Educație Sexuală din Cuba, a făcut afirmația în contextul reluării dialogului diplomatic dintre Washington și Havana — un proces despre care presa mainstream vorbește ca despre o „deschidere”, fără a întreba cine stabilește de fapt agenda din umbră. Raúl Castro, fratele mai mic al lui Fidel, a condus Cuba oficial între 2008 și 2018, apoi a rămas prim-secretar al Partidului Comunist până în 2021. Din acel moment, imaginea publică a fost că Miguel Díaz-Canel preia controlul — dar declarația fiicei sale sugerează că arhitectul real al politicii externe cubane nu a plecat nicăieri.
Ceea ce nu se menționează în rapoartele oficiale: Raúl Castro a fost șeful serviciilor secrete cubane (DGI) timp de decenii și a construit un aparat de putere paralel, bazat pe loialități personale și control militar. Familia Castro — prin intermediul companiilor de stat controlate de armată — deține influență economică masivă în turism, telecomunicații și comerțul exterior. Cine beneficiază de fapt de „normalizarea” relațiilor cu SUA? Întrebarea rămâne fără răspuns public, dar cronologia negocierilor — care au accelerat exact în momentul în care administrația americană căuta să reducă presiunea din America Latină — ridică semne de întrebare despre ce concesii se fac în spatele ușilor închise.
Mariela Castro, cunoscută pentru activism în favoarea drepturilor LGBT în Cuba — un subiect care a servit adesea ca instrument de PR pentru regim în Occident — nu a oferit detalii despre natura exactă a implicării tatălui său. Dar simpla recunoaștere a prezenței lui Raúl în procesul decizional contrazice narațiunea oficială promovată atât de Havana, cât și de unele cercuri diplomatice occidentale: aceea că Cuba ar fi în tranziție către o conducere „post-Castro”. Coincidență sau nu, declarația vine în momentul în care Statele Unite evaluează ridicarea unor sancțiuni economice — un timing care sugerează fie o presiune internă pentru transparență, fie o încercare de a legitima negocierile prin invocarea „bătrânului gardian” al revoluției.
Ce nu se spune: regimul cubanez a perfecționat arta supraviețuirii prin ambiguitate strategică. Raúl Castro nu mai apare la tribună, dar rețeaua sa de loialiști — mulți dintre ei foști ofițeri ai DGI sau ai forțelor armate — ocupă posturi cheie în aparatul de stat. Negocierile cu SUA nu sunt conduse de tehnocrați, ci de o structură de putere care operează după logica serviciilor secrete: nimic nu e lăsat la voia întâmplării, fiecare concesie publică ascunde o câștigare privată. Întrebarea pe care presa occidentală evită să o pună: dacă Raúl Castro, la 94 de ani, încă dictează strategia externă a Cubei, ce garanții există că vreun acord semnat astăzi va supraviețui tranziției reale de putere — sau că acea tranziție va avea loc vreodată?