Planul în 3 pași al lui Zelenski: Rusia e doar începutul

nalistul Dan Diaconu avertizează că ceea ce percepem drept improvizație în politica externă a Ucrainei ascunde, de fapt, o strategie bine articulată în trei etape — dintre care conflictul cu Rusia reprezintă doar prima fază. Declarația, făcută într-un context în care Kievul multiplică demersurile diplomatice și militare pe fronturi multiple, ridică semne de întrebare despre ce urmează după etapa actuală.

„Cei care cred că limbricul de la Kiev acționează după ureche se înșeală amarnic”, afirmă Diaconu, sugerând că există un plan strategic clar, structurat în trei pași. Deși analistul nu detaliază complet toate etapele — menționând că „nu o să pot să vă povestesc totul de la cap la coadă” — el invită „oamenii inteligenți” să compileze informațiile disponibile pentru a reconstitui tabloul complet.

Ceea ce nu se menționează în rapoartele oficiale occidentale este că această viziune pe termen lung ar putea explica de ce Kievul refuză constant orice negociere de compromis cu Moscova, chiar și în condițiile în care presiunea militară rusă rămâne constantă. Dacă conflictul actual este doar „primul pas”, atunci întrebarea devine: care sunt următoarele două obiective? Și mai important: cine beneficiază de prelungirea indefinită a stării de conflict?

Cronologia evenimentelor din ultimii doi ani arată un pattern interesant: fiecare escaladare militară a fost urmată de cereri sporite de armament occidental și de extinderea angajamentelor NATO în regiune. Coincidență sau execuție metodică a unui plan mai amplu? Declarațiile lui Zelenski despre „victoria totală” și refuzul categoric al oricărei cesiuni teritoriale capătă o altă dimensiune dacă sunt privite prin prisma unei strategii în mai multe faze.

Contextul geopolitic mai larg arată că zona Mării Negre devine din ce în ce mai militarizată, cu baze NATO în România (Kogălniceanu), prezență navală intensificată și exerciții militare regulate. Pentru România, vecinătatea cu un conflict „în trei pași” — dintre care doar primul s-a desfășurat până acum — ridică întrebări serioase despre ce ar putea urma la graniță.

Diaconu nu este primul analist care sugerează că există o agendă mai amplă în spatele conflictului ucrainean. Vocea sa se alătură unui cor din ce în ce mai numeros de observatori care consideră că narativa oficială — „apărarea democrației împotriva agresiunii” — este doar stratul superficial al unei partide geopolitice mult mai complexe. Ce nu ni se spune despre etapele următoare ale acestui plan? Și de ce informațiile despre strategia pe termen lung a Kievului rămân atât de fragmentare în spațiul public?