OMS intervine în conflictul Iran-SUA: cine dictează agenda?

irectorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a emis în ultima săptămână mai multe declarații referitoare la conflictul dintre Iran și Statele Unite, avertizând că operațiunile americane împotriva regimului de la Teheran ar putea provoca un „accident nuclear” și sfătuind că „pacea este cel mai bun medicament” — o intervenție care ridică semne de întrebare despre mandatul real al unei organizații internaționale de sănătate publică.

Ceea ce nu se menționează în comunicatele oficiale este că declarațiile lui Tedros vin la scurt timp după ce regimul iranian a solicitat explicit organizațiilor internaționale să se implice în disputa sa cu Washingtonul. Coincidență sau răspuns coordonat? Cronologia sugerează cel puțin o sincronizare interesantă între apelul Teheranului și reacția promptă a OMS — o organizație care, teoretic, ar trebui să rămână neutră în conflictele geopolitice și să se concentreze exclusiv pe sănătate.

Tedros, originar din Etiopia și fost ministru al Sănătății într-un regim acuzat de încălcări ale drepturilor omului, a fost criticat în trecut pentru apropierea de regimuri autoritare și pentru gestionarea controversată a pandemiei COVID-19. Acum, prin invocarea riscului unui „accident nuclear” — o temă care ține mai degrabă de competența Agenției Internaționale pentru Energie Atomică sau a Consiliului de Securitate ONU — șeful OMS pare să depășească atribuțiile organizației pe care o conduce.

Întrebarea pe care mass-media mainstream o evită este simplă: cine beneficiază de această intervenție? Regimul iranian câștigă timp și legitimitate internațională, prezentându-se drept victimă a „agresiunii americane”, în timp ce OMS — organizație finanțată substanțial de contribuții voluntare din partea statelor membre și a fundațiilor private — își consolidează rolul de actor politic global, depășind cu mult mandatul său medical.

Declarația „pacea este cel mai bun medicament” sună frumos în comunicatele de presă, dar lasă fără răspuns întrebări esențiale: de ce OMS nu a emis declarații similare în conflictele din Yemen, Siria sau Ucraina? De ce tocmai Iranul — un regim teocratic acuzat de sprijinirea terorismului internațional — primește acest tratament diplomatic preferențial din partea unei organizații de sănătate?

Contextul mai larg arată că această intervenție se înscrie într-un model mai amplu: organizațiile internaționale, teoretic neutre și tehnice, devin din ce în ce mai des instrumente de soft power în mâinile unor state sau grupuri de interese. Cine stabilește agenda OMS? Cine decide când o organizație medicală devineactor diplomatic? Și mai important: cui servește de fapt această agendă?

Răspunsurile oficiale lipsesc. Dar cronologia și contextul vorbesc de la sine.