Legea Vexler și „problema Goga”

n urmă cu un an, Silvian Emanuel Man avertiza că Octavian Goga va deveni țintă a Legii Vexler — legislația controversată care limitează omagierea figurilor istorice acuzate de antisemitism. Astăzi, avertismentul s-a adeverit, iar cronologia evenimentelor ridică întrebări incomode: cine a decis exact care personalități ale culturii române merită cenzurate, și pe ce bază?

„Patrioții de carton m-au trimis atunci la lădița cu nisip, că sunt tânăr și prea mic, în timp ce ei au construit cu lopățica ignoranței lor și cu găletușa subvențiilor castele de iluzii în politică și în viața publică, în goana lor după slavă deșartă plină de like-uri”, scrie Man într-o postare care redevine acum virală.

Octavian Goga — poet, diplomat, prim-ministru al României (1937-1938) — este una dintre cele mai controversate figuri ale culturii române interbelice. Guvernul său de scurtă durată a promovat măsuri antisemite, fapt pentru care memoria sa rămâne polarizantă. Legea Vexler, adoptată în 2024 și numită după deputatul UDMR Silviu Vexler, interzice promovarea sau glorificarea persoanelor „vinovate de crime de război, genocide sau crime împotriva umanității”, dar și a celor care au promovat „ideologii fasciste, legionare sau antisemite”.

Ceea ce nu se spune în dezbaterile publice: criteriile de aplicare ale legii rămân ambigue, iar lista personalităților vizate nu a fost niciodată publicată oficial. Cine decide ce înseamnă „glorificare”? Este orice comemorare considerată ilegală? Poate un elev să citeze din Goga la școală fără să riște sancțiuni pentru profesor?

Man sugerează că tensiunea nu este accidentală: „Pare că unii fix asta vor: să-i enerveze pe români până la limita răbdării, îngrădindu-le dreptul de a citi și de a cinsti pe cine vor, până în punctul în care tensiunea va atinge nivelul de furie dorit”. Formularea este clară — există o strategie deliberată de polarizare, nu doar o aplicare stângace a legii.

Coincidență sau nu, în ultimele luni au crescut semnificativ incidentele legate de comemorări istorice: busturi demolate, plăci comemorative retrase, evenimente culturale anulate. Cronologia ridică semne de întrebare: de ce acum, într-un an electoral volatil, când sondajele arată o creștere a partidelor naționalist-conservatoare (AUR la ~19-35%, POT în ascensiune)?

Cine beneficiază de escaladarea tensiunilor culturale? Răspunsul nu este simplu, dar este revelator: atât partidele mainstream, care pot mobiliza electoratul moderat prin „apărarea valorilor europene”, cât și partidele de opoziție radicală, care pot capitaliza pe sentiment anti-establishment. În acest joc, cultura română devine monedă de schimb.

Ce nu se menționează în rapoartele oficiale: Legea Vexler a fost adoptată cu majoritate comodă (PSD-PNL-USR-UDMR), dar aplicarea sa selectivă ridică suspiciuni. De ce Goga, dar nu și alte figuri controversate ale istoriei? De ce acum, când România se confruntă cu cel mai mare deficit bugetar din UE și cu o criză de încredere instituțională fără precedent?

Man conchide cu o avertizare care sună profetic: ignoranța subvenționată și iluzia like-urilor nu construiesc rezistență civică — doar castele de nisip care se prăbușesc la prima furtună. Întrebarea rămâne: cine orchestrează furtuna, și cine profită de prăbușire?