Iranul va renaște cu ajutorul Rusiei și Chinei — planul pe termen lung

eprezentantul republican Don Bacon (Nebraska) a declarat pentru CNN că, deși Statele Unite au obținut „victorii semnificative” împotriva Iranului, regimul de la Teheran va colabora cu Rusia și China pentru a-și reconstrui capacitățile militare și infrastructura — o afirmație care ridică întrebări despre ce anume consideră Washingtonul drept „victorie” atunci când adversarul primește ajutor din partea a două puteri nucleare.

Bacon, membru al Comisiei pentru Forțele Armate din Camera Reprezentanților, a subliniat miercuri, 8 aprilie, că presiunea militară și economică asupra Iranului a dat roade pe termen scurt, dar a avertizat că regimul islamic „va rămâne o amenințare pe termen lung” atâta timp cât structura de putere actuală se menține la Teheran. Ceea ce nu se menționează în declarațiile oficiale este că atât Rusia, cât și China au interes strategic direct în menținerea Iranului ca actor regional puternic — Moscova pentru a-și asigura influența în Orientul Mijlociu și accesul la Mediterana, iar Beijingul pentru a-și securiza rutele energetice și a contracara hegemonia americană în Golf.

Cronologia recentă ridică semne de întrebare: în timp ce mass-media occidentală vorbește despre „slăbirea Iranului”, Teheranul a semnat în ultimii doi ani acorduri militare și economice majore cu Rusia (inclusiv livrări de drone și tehnologie balistică) și cu China (parteneriat strategic pe 25 de ani, investiții de peste 400 miliarde dolari). Coincidență sau recalibrare geopolitică?

Bacon nu a detaliat ce anume înseamnă „victorii semnificative” — dacă se referă la sancțiunile economice (care, paradoxal, au forțat Iranul să-și diversifice partenerii comerciali spre Est), la operațiunile cibernetice (despre care se știe puțin în spațiul public) sau la lovirile asupra infrastructurii nucleare (care, după unele surse neoficiale, au fost parțial reconstruite cu asistență tehnică rusească).

Cine beneficiază de fapt de acest ciclu nesfârșit de „victorii” urmate de „reconstrucții”? Complexul militar-industrial american, care justifică bugete uriașe de apărare. Rusia și China, care câștigă un aliat regional disperat după tehnologie și capital. Și, nu în ultimul rând, elitele iraniene, care folosesc amenințarea externă pentru a consolida controlul intern.

România, membră NATO și gazdă a celei mai mari baze NATO din Europa (Baza Kogălniceanu, în construcție), nu este decât un pion pe această tablă de șah — unde mișcările sunt dictate de interese care depășesc cu mult retorica oficială despre „securitate” și „democrație”.