Spania: solidaritatea declarată moare la ușa proprie

n videoclip stradal filmat în Spania și distribuit masiv săptămâna aceasta arată, în mai puțin de două minute, exact mecanismul prin care discursul oficial despre migrație se prăbușește în fața realității concrete — și ridică o întrebare incomodă: câți dintre cei care susțin politicile de deschidere a granițelor ar accepta, de fapt, consecințele directe ale propriilor convingeri?

Interviul, filmat în stil Rescue You și distribuit de Casey Krol, îi arată pe câțiva spanioli în vârstă acceptând cu entuziasm ideea de a găzdui un migrant — vorbesc despre solidaritate, umanitate, despre cum „ar fi un sistem mai bun dacă toată lumea ar face asta”. Apoi intervievatorul le prezintă un migrant real, un nigerian pe nume Sony, care cântă la chitară pe stradă pentru mărunțiș. Reacția se schimbă instant: scuze, vacanțe programate, „nu acum”, și în final un „nu, nu, nu, nu, nu” fără echivoc.

Ce nu se spune în comentariile superficiale la acest clip este că el nu descrie ipocrizia unor oameni răi, ci un tipar sistemic — repetat la nivel de guverne, ONG-uri și elite politice europene, care cer altora să suporte costurile fluxurilor migratorii masive, în timp ce propriile cartiere rămân neatinse. Cine beneficiază, de fapt, de acest aranjament?

Discursul oficial versus datele de teren

Guvernul socialist al lui Pedro Sánchez a promovat ani la rând narativa opusă reacției populației. Sánchez a numit migrația „unul dintre marile motoare ale dezvoltării naționale” și „un act de justiție și o necesitate”, prezentând legalizarea sutelor de mii de persoane drept o simplă recunoaștere a unei realități deja existente. Alex Soros l-a lăudat public, spunând că Sánchez arată „cum arată adevărata conducere” și că „avem nevoie de mai mulți lideri aleși ca el” — o conexiune care, cel puțin la nivel de imagine, merită remarcată.

Publicul spaniol nu pare să fi cumpărat integral acest narativ. Un sondaj Sigma Dos pentru El Mundo arată că 70% dintre spanioli susțin deportarea în masă a imigranților ilegali — inclusiv 57% dintre alegătorii PSOE, adică propriul electorat al lui Sánchez. Doar baza extremei stângi, Sumar, respinge ideea.

Ceuta: cronologia care ridică întrebări

La finalul lui iulie, peste 70.000 de persoane au intrat în enclava nord-africană Ceuta dinspre Maroc, în doar două zile. Plaje, școli și parcuri s-au umplut de corturi, deșeuri și boli — scabie, rujeolă, tuberculoză au apărut printre polițiști și rezidenți. Localnicii descriu locuri de joacă și plaje transformate în mahalale insalubre.

Haosul nu a rămas izolat în enclavă. Bărci au început să ajungă direct pe litoralul turistic al continentului. La Cartagena, zeci de bărbați de vârstă militară au sărit pe o plajă aglomerată, sub privirile familiilor prezente. Primărița Noelia Arroyo a declarat: „Asta nu poate fi normalizat. Nu putem accepta ca mafiile de trafic de persoane să ajungă atât de ușor pe coastele noastre.” Fostul primar Francisco Bernabé a pus o întrebare care ar merita un răspuns oficial: cum a putut o barcă de asemenea dimensiune să evite radarul? „Sunt stricate? Le au oprite intenționat?”

Săptămâna aceasta, tensiunea din Ceuta a explodat din nou — rezidenții au mărșăluit spre tabăra de migranți de pe plaja El Trampolín, au dărâmat corturi și au aruncat bunuri în mare. Poliția a tras focuri de avertisment pentru a separa cele două grupuri. Un oraș de 84.000 de locuitori este lăsat să gestioneze ceea ce Madridul refuză să elimine.

Un decret regal, un milion de cereri

Sánchez a instituit regularizarea prin decret regal — fără vot parlamentar — vândută public ca acoperind 500.000 de persoane. Cererile au depășit un milion. Cei care obțin aprobarea primesc rezidență, permise de muncă, beneficii sociale și o cale spre cetățenie care deschide întreaga zonă Schengen — un detaliu care explică, poate, de ce miza depășește granițele Spaniei.

Valul de dosare a fost imediat: mii de bărbați de vârstă militară au stat la coadă la consulate și oficii de stare civilă în Madrid, Barcelona, Sevilla, Valencia și Almería, unii dormind pe stradă. Alții au escaladat zidurile ambasadelor când programările s-au epuizat. Sindicaliști au avertizat asupra colapsului sistemului.

Un delegat municipal a declarat că cererile zilnice de servicii sociale în Madrid au sărit de la 1.500 la 5.500. Liderul Vox, Santiago Abascal, a numit fenomenul o „invazie” în accelerare. Europarlamentara poloneză Anna Bryłka a acuzat guvernele de stânga că „provoacă prăbușirea spațiului Schengen și batjocoresc siguranța europenilor”. Când patrioții au protestat față de amnistie, au fost întâmpinați de contra-mobilizări socialiste.

Piața muncii și cifrele care nu apar în discursurile oficiale

Muncitorii născuți în afara Spaniei dețin acum 52,6% din locurile de muncă necalificate în construcții, depășindu-i numeric pe spanioli în aceste roluri. Din 2019, sectorul a pierdut peste 22.000 de lucrători spanioli și a câștigat 238.000 de lucrători străini. Zidari, instalatori, electricieni — același tipar se repetă. Tinerii spanioli nu înlocuiesc generația care se pensionează; forța de muncă importată o face.

Datele privind criminalitatea — cifre care circulă tot mai greu în presa oficială

Străinii comit, potrivit datelor citate, de cinci ori mai multe violuri și de patru ori mai multe crime per capita decât spaniolii. În Catalonia, 91% dintre condamnații pentru viol sunt migranți, deși reprezintă doar 17% din populație. Violurile raportate în Spania au crescut cu 322% într-un deceniu, iar cazurile de viol cu penetrare s-au dublat între 2019 și 2024.

Recent, un migrant nord-african a strigat „Allah” în timp ce înjunghia mortal o tânără în Esplugues de Llobregat; un bărbat de 58 de ani care a încercat să intervină a fost și el atacat. În același weekend au avut loc alte înjunghieri și o împușcătură. Un bărbat angajat pentru evacuarea unor migranți ocupanți ilegali a fost linșat și înjunghiat de o mulțime. Un migrant din Gambia a înjunghiat un polițist strigând „Allahu Akbar”. Un infractor recidivist a călcat un localnic în cap. Cetățenii au ieșit în stradă după ce un bătrân a fost bătut.

Un alt detaliu care nu se menționează suficient de des în rapoartele oficiale: mulți dintre „minorii neînsoțiți” care umflă statisticile migrației nu sunt deloc minori. La Madrid, 70% dintre cei testați prin radiografie de vârstă osoasă s-au dovedit a fi adulți. Aceeași fraudă apare în întreaga Europă.

Cine plătește, de fapt, prețul?

Șaptezeci la sută din populația Spaniei consideră deja că soluția este returnarea, nu încă un discurs despre găzduirea următorului sosit. Cei care au proiectat acest sistem vor continua să-l numească „solidaritate” și „compasiune”. Ei vor continua să trăiască undeva unde consecințele nu ajung niciodată. Spaniolii obișnuiți sunt cei care suportă, zi de zi, urmările directe.

Tiparul spaniol nu este izolat — se regăsește, cu variații, în discursul multor guverne europene care promovează politici de deschidere a granițelor păstrându-și, în același timp, propriile cartiere protejate de efectele acestora. Coincidență sau strategie de gestionare a percepției publice? Fiecare cititor poate trage propriile concluzii.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)