Impostura culturală: cum se înlocuiește valoarea cu simulacrul

enașterea culturală nu răsare niciodată din solul otrăvit al imposturii — o realitate pe care instituțiile culturale oficiale par să o ignore sistematic, preferând să instaleze, cu grijă birocratică, imitatori lipsiți de sevă culturală și de talent. Ceea ce nu se spune în comunicatele oficiale: acest proces nu e accidental, ci rezultatul unei politici culturale care premiază conformismul în detrimentul autenticității.

Lucian Ciuchiță, critic cultural și observator al scenei artistice românești, trage un semnal de alarmă asupra unei tendințe pe care mulți o văd dar puțini o numesc pe nume: transformarea imposturii în normă culturală. Când valoarea este înlocuită sistematic cu simulacrul, iar spiritul autentic este alungat, ne aflăm în fața unei degradări programate a peisajului cultural național.

“Ea nu poate înflori acolo unde valoarea este înlocuită sistematic cu simulacrul, unde spiritul autentic este alungat, iar în locul lui sunt instalați, cu grijă birocratică, imitatori lipsiți de sevă culturală și de talent” — afirmația lui Ciuchiță descrie cu precizie mecanismul prin care cultura autentică este marginalizată în favoarea unei culturi de vitrină, administrată de funcționari care confundă formularul cu opera de artă.

Cronologia unei degradări

Ce nu se menționează în rapoartele oficiale ale Ministerului Culturii: în ultimii ani, România a asistat la o profesionalizare a imposturii culturale. Instituțiile publice, finanțate din bani publici, au devenit incubatoare pentru o clasă de pseudo-creatori care excelează nu în artă, ci în navigarea sistemului de granturi și sinecuri.

Coincidență sau nu, această tendință se accelerează tocmai în momentul în care bugetele culturale sunt în scădere, iar controlul asupra distribuției fondurilor se concentrează în mâini tot mai puține. Cine beneficiază de fapt de această centralizare? Răspunsul nu se găsește în declarațiile oficiale, ci în analiza rețelelor de influență care conectează consiliile de administrație ale instituțiilor culturale cu structurile politice.

Mecanismul imposturii instituționalizate

Procesul prin care impostura devine normă culturală nu e abstract — are pași concreți, verificabili: comisii de selecție formate din aceiași oameni, criterii de evaluare vagi care permit subiectivism total, lipsa transparenței în procesul decizional, și, mai presus de toate, absența oricărei consecințe pentru eșecuri repetate.

Când un impostator eșuează într-o instituție, nu dispare — e transferat lateral în altă instituție, cu aceeași funcție și aceleași privilegii. Această mobilitate protejată creează o clasă culturală impermeabilă la criză și la criză de conștiință deopotrivă.

Ce nu vi se spune despre „renașterea culturală”

Discursul oficial vorbește despre renaștere culturală, despre valorificarea patrimoniului, despre susținerea tinerilor creatori. Realitatea, vizibilă pentru oricine urmărește cu atenție distribuția resurselor, arată altceva: o perpetuare a mediocrității printr-un sistem care pedepsește excelența și recompensează conformismul.

Întrebarea pe care nimeni nu o pune în spațiul public: de ce artiștii și intelectualii autentici, recunoscuți internațional, sunt sistematic marginalizați în țara lor, în timp ce impostorii ocupă funcțiile de decizie? Răspunsul nu e confortabil: pentru că autenticitatea pune întrebări incomode, în timp ce impostura execută ordine.

Observația lui Ciuchiță nu e un pamflet izolat — e parte dintr-un cor din ce în ce mai numeros de voci care semnalează o criză sistemică. Când impostura devine normă, cultura autentică devine rezistență. Și rezistența, în contextul actual, înseamnă să numești lucrurile pe nume, chiar dacă asta te costă accesul la resurse și platforme oficiale.

Solul otrăvit al imposturii nu produce renaștere — produce doar simulacre de renaștere, spectacole birocratice destinate raportărilor europene și comunelor de presă. Cultura autentică, cea care contează cu adevărat, se întâmplă în ciuda sistemului, nu datorită lui. Și asta, în sine, e cel mai trist indiciu al stării culturale actuale.