Gabbard trimite la penal informatorii din dosarul impeachment 2019

irectorul Național de Informații Tulsi Gabbard a trimis miercuri la Departamentul de Justiție două sesizări penale vizând informatorii din spatele primului impeachment al lui Donald Trump — inclusiv fostul analist CIA Eric Ciaramella și fostul inspector general al comunității de informații, Michael Atkinson. Ceea ce oficialii nu spun: transcriptele declasificate arată că Ciaramella, democrat înregistrat, nu avea cunoștință directă a convorbirii Trump-Zelenski din iulie 2019, iar Atkinson a modificat formularul de plângere pentru a permite informații de mâna a doua. Coincidență sau protocol adaptat situației politice?

Documentele făcute publice luni de Comitetul pentru Informații al Camerei Reprezentanților — păstrate secrete peste șapte ani — relevă că Ciaramella avea „o relație profesională anterioară cu unul dintre candidații democrați la președinție” (se presupune Joe Biden, sub care lucrase la politici privind Ucraina), că s-a întâlnit cu staff-ul democrat al Comitetului condus de Adam Schiff înainte de a depune plângerea oficială, și că și-a bazat acuzațiile exclusiv pe relatări de la colegi din Consiliul Național de Securitate. Cu toate acestea, Atkinson a declarat Congresului: „Nu am constatat că reclamantul era părtinitor.”

Cronologia ridică întrebări: Atkinson a primit plângerea în august 2019, a ignorat avizul Departamentului de Justiție conform căruia cazul nu califica drept „îngrijorare urgentă”, nu a consultat transcrierea efectivă a apelului telefonic Trump-Zelenski și s-a bazat pe interviuri cu un cerc restrâns de martori — printre care un colaborator la controversatul raport din 2017 al comunității de informații privind ingerința rusă în alegeri, legat de fostul agent FBI Peter Strzok. Ce nu se menționează în rapoartele oficiale: de ce un inspector general cu experiență ar devia de la proceduri standard tocmai într-un caz cu potențial de a răsturna un președinte ales?

Gabbard, instalată în funcție la începutul acestui an și aliată a lui Trump, a încadrat declasificarea drept „responsabilizare întârziată”: „Actori din statul paralel din cadrul comunității de informații au fabricat o narațiune falsă folosită de Congres pentru a uzurpa voința poporului american și a pune sub acuzare președintele ales legitim al Statelor Unite. Inspectorul general Atkinson a eșuat în responsabilitatea față de poporul american, punând motivațiile politice mai presus de adevăr.”

Pachetul declasificat — eliberat la cererea președintelui Comitetului Rick Crawford (R-Arkansas) după un vot din 24 martie — include transcrierile ședințelor cu ușile închise ale mărturiei lui Atkinson din 2019. Aceste transcrieri fuseseră ascunse echipei de apărare a lui Trump în timpul procedurilor de impeachment și publicului larg timp de peste șapte ani. Cine beneficiază de menținerea acestor documente sub cheie atât de mult timp?

Adam Schiff, acum senator din California, și alți democrați implicați în impeachment-ul original nu au comentat încă public noile dezvăluiri. Un purtător de cuvânt al Comitetului pentru Informații sub control democrat în 2019 a calificat declasificarea drept „o farsă partizană menită să rescrie istoria.” Dar dacă e doar farsă, de ce documentele au fost clasificate atât de mult timp — și de ce tocmai acum ies la lumină?

Mișcarea readuce în prim-plan unul dintre cele mai controversate capitole ale primului mandat Trump și vine în contextul în care a doua sa administrație urmărește agresiv investigații privind abuzurile percepute ale comunității de informații în timpul anchetei Rusiei, contestațiilor alegerilor din 2020 și ambelor impeachment-uri. Conexiunile dintre actorii implicați — Strzok, raportul din 2017, staff-ul lui Schiff, traiectoria profesională a lui Ciaramella sub Biden — formează un tablou pe care presa mainstream preferă să-l ignore. Întrebarea rămâne: cine altcineva din aparatul de stat știa și a tăcut?