Dolarul în declin: ce nu vi se spune despre sfârşitul hegemoniei

arry Eichengreen, unul dintre cei mai respectați economiști ai sistemului financiar global, trage un semnal de alarmă pe care instituțiile oficiale preferă să îl ignore: fundamentele dominației dolarului sunt mai fragile decât se credea, iar ce vedem astăzi nu e o simplă corecție de piață — ci începutul unui declin structural pe care nimeni nu pare pregătit să îl recunoască public. Coincidență sau nu, avertismentul vine exact când Administrația Trump slăbește instituțiile care susțineau credibilitatea monedei americane.

În noua sa carte, „Money Beyond Borders: Global Currencies from Croesus to Crypto”, profesorul de la Universitatea California-Berkeley analizează 2.500 de ani de istorie monetară internațională — de la monedele antice până la tehnologia blockchain — și ajunge la o concluzie pe care puțini îndrăznesc să o formuleze: factorii care contribuie la ascensiunea unei monede dominante sunt exact aceiași care, în final, duc la înlocuirea ei.

Redresarea dolarului — o iluzie de siguranță?

De la declanșarea conflictului din Iran, dolarul s-a comportat conform scenariului clasic: refugiu sigur în vremuri de criză. Pierderile acumulate față de francul elvețian și euro la începutul anului 2026 au fost recuperate rapid. Dar Eichengreen atrage atenția asupra unui detaliu pe care piețele par să îl treacă cu vederea: în primele două zile după izbucnirea războiului, dolarul s-a apreciat cu doar 1,5% — o creștere neobișnuit de mică pentru amploarea șocului geopolitic.

„Surpriza nu e că dolarul s-a întărit, ci că nu s-a întărit mai mult”, subliniază economistul. Ceea ce sugerează că încrederea în moneda americană nu mai funcționează conform parametrilor istorici — un semnal pe care analiștii mainstream preferă să îl minimalizeze.

Instituțiile slăbite — fundamentul ignorat al declinului

Deși dolarul reprezintă aproximativ 60% din rezervele valutare globale și domină peste jumătate din comerțul mondial, Eichengreen identifică fisuri structurale pe care puțini le recunosc public. „Am învățat ceva nou și important în ultimul an și jumătate: instituțiile politice interne ale Statelor Unite sunt mai fragile decât credeam. Consecința? Fundamentele dominației dolarului sunt mai slabe decât se anticipa anterior.”

Ce nu se spune în analizele convenționale: statul de drept, separarea puterilor, independența băncii centrale și reprezentarea investitorilor — toate aceste pilonuri care au susținut dolarul după Al Doilea Război Mondial — sunt acum în eroziune accelerată. Când Donald Trump amenință că va pune semnătura pe bancnotele de dolar astăzi și sugerează devalorizarea monedei mâine, cine îl va opri? Congresul? Instanțele? Întrebarea rămâne fără răspuns.

Lecțiile istoriei pe care nimeni nu vrea să le audă

Eichengreen demonstrează cu exemple istorice clare: de la Republica Romană, unde senatul era compus din proprietari interesați în stabilitatea monetară, până la Florența medievală și Țările de Jos din secolul XVII — toate monedele dominante au beneficiat de instituții puternice și alianțe credibile. Dolarul a devenit monedă globală după 1945 nu doar datorită puterii economice americane, ci pentru că SUA erau un partener de alianță de încredere. Planul Marshall și NATO au consolidat dolarul mai mult decât orice rezervă de aur.

Astăzi? Trump descrie NATO drept „un tigru de hârtie” și amenință cu retragerea din alianță. Cronologia e grăitoare: în 2025, administrația americană amenință cu tarife crescute țările care se îndepărtează de dolar, iar a doua zi sugerează că un dolar mai slab ar fi benefic pentru SUA. Cine beneficiază de această incoerentă? Europa, în primul rând, care accelerează eforturile de a reduce dependența de dolarul american și de sistemul bancar corespondent al SUA.

Datoria publică — bomba cu ceas pe care nimeni nu o dezamorsează

În 2021, Eichengreen publica o carte intitulată „In Defense of Public Debt”. În 2026, își recunoaște deschis: „Viziunea mea asupra situației datoriei SUA s-a întunecat.” Ratele dobânzilor semnificativ mai mari fac traiectoria datoriei americane din ce în ce mai problematică. Adăugați cheltuieli militare masive — Trump vrea să crească substanțial bugetul militar — și o polarizare politică care face imposibil un compromis durabil pentru închiderea deficitului bugetar.

Ceea ce nu se menționează în rapoartele oficiale: managerii de rezerve valutare ai băncilor centrale globale iau în calcul exact aceste vulnerabilități atunci când decid ce monede să dețină în portofolii. Și deciziile lor nu vor fi anunțate în comunicate de presă — vor fi vizibile doar retrospectiv, când va fi prea târziu.

Alternativele — sau lipsa lor

China investește masiv în extinderea puterii militare, dar renminbi-ul rămâne o alternativă limitată. Lipsa separării puterilor, absența statului de drept independent și inexistența independenței băncii centrale fac ca managerii de rezerve și trezorierii corporativi să nu se simtă confortabil parcând rezervele în Shanghai. „Politica e un obstacol în calea aspirațiilor Chinei de a-și internaționaliza moneda”, констатă Eichengreen.

Euro-ul ar putea câștiga teren — dar doar dacă UE realizează trei obiective dificile: finalizarea uniunii piețelor de capital, construirea unei capacități de apărare comensurate cu statutul de monedă dominantă și emisiunea de obligațiuni UE care să servească drept fundament al portofoliilor denominate în euro. Ultimul pas necesită amendarea Tratatului UE — un proces extrem de complicat.

Între timp, tehnologiile digitale pot face ca monedele non-tradiționale — francul elvețian, dolarul australian, dolarul singaporez, monedele scandinave — să devină mai ușor tranzacționabile. Blockchain-ul și tehnologia distributed ledger oferă alternative la dolarul american, furnizând „șine de plată” care pot fi folosite pentru a muta tokeni denominați în diverse monede peste frontiere.

Scenariul-coșmar pe care nimeni nu vrea să îl recunoască

„Dominația dolarului e ca un aisberg masiv care se topește lent din cauza încălzirii globale”, explică Eichengreen. „Procesul se petrece de obicei la margini și progresează gradual, dar o bucată mare poate să se desprindă brusc.” Dacă încrederea în dolar se pierde abrupt, nu va exista o alternativă la scară, moment în care ratele dobânzilor vor crește brusc și lichiditatea necesară pentru comerțul și finanțele transfrontaliere se va usca. Globalizarea secolului XXI ar fi în pericol.

Când i se cere să atribuie o probabilitate acestui scenariu, economistul răspunde direct: „Nu pot oferi o probabilitate sau o dată, dar pot spune că simțim că suntem mai aproape de acest scenariu-coșmar decât în orice alt moment din viața mea. Cred că ar trebui să fim cu toții mult mai îngrijorați decât am fost în trecut.”

Conexiunile sunt clare pentru cine vrea să le vadă: de la războiul din Iran la haosul tarifar și incertitudinea politică internă, acțiunile Administrației Trump determină restul lumii să își reducă dependența de dolar — cel mai evident în Europa, dar nu numai. Întrebarea nu mai e „dacă”, ci „când” și „cât de brusc”.

Sfatul pe care instituțiile financiare nu îl dau

Eichengreen citează sfatul mentorului său, James Tobin, laureat Nobel pentru contribuțiile la teoria portofoliului: când a fost întrebat să explice teoria în termeni non-tehnici, Tobin a răspuns simplu: „Nu pune toate ouăle într-un singur coș.”

În 2026, acest sfat simplu capătă o rezonanță pe care puțini o recunosc public. Dar cei care studiază istoria monetară — nu doar titlurile de presă — știu că tranziția de la o monedă dominantă la alta nu a fost niciodată lină. Și că semnalele de avertizare sunt deja aici, pentru cine are ochii să le vadă.