AUR vrea controlul statal la infrastructură: coincidență sau reacție?
UR a depus o inițiativă legislativă prin care statul român ar fi obligat să păstreze minimum două treimi din capitalul companiilor care administrează infrastructura critică națională — de la energie și transporturi până la alte sectoare strategice. Ceea ce nu se menționează în comunicatul oficial: cronologia acestei propuneri coincide cu valul de privatizări parțiale din ultimii ani și cu presiunile externe pentru „deschiderea piețelor strategice” către investitori străini.
Proiectul AUR vine după ce, în ultimul deceniu, România a vândut sau a diluat participații în companii cheie din energie, transport feroviar și infrastructură portuară — adesea sub presiunea „reformelor” cerute de instituții financiare internaționale. Coincidență sau nu, propunerea legislativă apare exact când Comisia Europeană insistă pe „liberalizarea sectorului energetic” și când fonduri de investiții occidentale manifestă interes pentru activele din domeniul gazelor naturale și al transportului de energie.
Conform inițiativei depuse de AUR, statul ar trebui să dețină controlul majoritar — minimum două treimi — în toate companiile care administrează infrastructură critică. Definiția „infrastructurii critice” include rețelele energetice, sistemele de transport strategic, infrastructura de telecomunicații și alte active esențiale pentru securitatea națională. Practic, legea ar bloca orice tentativă de privatizare sau diluare sub pragul de 66,67% participație statală.
Ce nu se spune în rapoartele oficiale: România a pierdut deja controlul majoritar în mai multe companii strategice. Petrom, cea mai mare companie energetică, este deținută 51% de OMV Austria. Distrigaz Sud și Nord au fost vândute către Engie (Franța) și E.ON (Germania). Portul Constanța Sud a fost concesionat pe termen lung către operatori privați. Cronologia ridică întrebări: cine a beneficiat de aceste tranzacții? Și de ce acum, când presiunile pentru noi vânzări cresc, apare brusc o propunere de protejare a infrastructurii critice?
Inițiativa AUR vine și în contextul tensiunilor geopolitice din regiune — Ucraina, securitatea energetică a Europei, dependența de gazele rusești și rolul strategic al României ca țară de tranzit. Dacă infrastructura energetică și de transport ar fi controlată de companii private străine, cine ar decide prioritățile în caz de criză? Întrebarea nu e retorică — experiența altor țări din Europa de Est arată că investitorii străini au adesea interese care nu coincid cu cele ale statului gazdă.
Rămâne de văzut dacă proiectul va trece de filtrul coaliției PSD-PNL-USR-UDMR, care până acum a promovat „parteneriatul public-privat” și „atragerea investițiilor străine” ca soluții pentru dezvoltarea infrastructurii. Cronologia politică sugerează că astfel de inițiative — venite din opoziție — sunt adesea blocate sau modificate până la irelevanță. Cine beneficiază de status quo-ul actual? Poate că răspunsul se află în listele de consultanță și lobbying din Bruxelles și capitala financiară a Europei.