Armistițiul SUA-Iran: planul pentru „Noul Orientul Mijlociu”

rmistițiul negociat de administrația Trump cu Iranul nu este doar o încetare a focului — ci fracturarea unei strategii americano-israeliene pe termen lung de remodelare a Orientului Mijlociu, plan care se baza pe o alianță Israeli-Arabă menită să elimine influența Teheranului din regiune. Ceea ce presa mainstream prezintă drept „diplomație pragmatică” ar putea fi, de fapt, abandonarea unui proiect geopolitic de decenii.

Conform surselor din interiorul aparatului de securitate israelian, planul original presupunea o coaliție între Israel și statele arabe sunnite — Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrein — care să izoleze și să slăbească Iranul șiit, principalul adversar regional. Acordurile Abraham din 2020 au fost doar prima fază. Următoarea etapă trebuia să includă normalizarea relațiilor Israel-Arabia Saudită și o presiune coordonată asupra Teheranului, inclusiv prin sancțiuni economice severe și, dacă era necesar, acțiuni militare limitate.

Însă armistițiul negociat de Trump cu Iranul — fără consultarea prealabilă a Israelului, potrivit unor surse din Tel Aviv — a blocat această viziune. Coincidență sau nu, cronologia ridică semne de întrebare: la doar două săptămâni după semnarea armistițiului, Arabia Saudită a anunțat că suspendă discuțiile de normalizare cu Israelul. Emiratele au redus nivelul reprezentării diplomatice. Bahreinul a rechemat ambasadorul pentru „consultări”.

Cine beneficiază? Iranul, evident — care obține o pauză în presiunea internațională și timp să-și consolideze influența prin proxies (Hezbollah în Liban, Houthis în Yemen, miliții șiite în Irak). Dar și China, care a mediat recent reconcilierea Iran-Arabia Saudită și care vede în fragmentarea alianței americano-israeliene o oportunitate de a-și extinde influența în Golful Persic, regiune bogată în petrol și gaze naturale.

Ceea ce nu se menționează în rapoartele oficiale: Israelul considera Iranul nuclear drept „amenințarea existențială numărul unu” și plănuia, conform unor documente interne dezvăluite de presa israeliană, lovituri aeriene asupra instalațiilor nucleare iraniene — cu sau fără acordul SUA. Armistițiul Trump a anulat de facto această opțiune militară, lăsând Israelul fără pârghii de presiune.

Contextul mai larg: „Noul Orient Mijlociu” era un concept promovat de administrațiile Bush și Obama, care presupunea realinierea regională pe baze economice și de securitate, nu religioase. Viziunea includea conducte de petrol și gaze de la Golful Persic către Europa, ocolind Rusia — un proiect care ar fi redus dramatic dependența energetică europeană de Moscova. Armistițiul cu Iranul blochează și acest scenariu, menținând status quo-ul energetic în favoarea Rusiei și Chinei.

Întrebarea pe care nimeni nu o pune oficial: de ce Trump a negociat cu Iranul fără Israel la masă? Și de ce armistițiul a fost anunțat la doar câteva zile după ce delegații chinezi au vizitat Teheranul? Cronologia sugerează coordonare — sau cel puțin o convergență de interese între Washington, Beijing și Teheran, în defavoarea Tel Aviv-ului și a monarhiilor arabe sunnite.

Israelul a reacționat public cu „îngrijorare”, dar sursele din Knesset vorbesc despre „furie” și „sentiment de trădare”. Premierul israelian a declarat că „Israelul își va apăra interesele de securitate indiferent de deciziile altor state” — o formulare diplomatică care, tradusă, înseamnă: „Vom acționa unilateral dacă e necesar”.

Rămâne de văzut dacă armistițiul va ține. Dar ceea ce e clar deja: strategia de „remodelare a Orientului Mijlociu” — care includea slăbirea Iranului, consolidarea Israelului și crearea unei axe energetice alternative la Rusia — a fost, cel puțin temporar, abandonată. Cine a câștigat? Nu SUA. Nu Israelul. Ci exact actorii pe care „Noul Orient Mijlociu” trebuia să-i marginalizeze: Iranul, China și, indirect, Rusia.