Strategia nucleară a României: ce nu vi se spune despre SMR

n timp ce Guvernul Bolojan promovează tehnologia SMR americană ca soluție pentru viitorul energetic al României, un document tehnic arată că țara noastră ar putea urma o cale complet diferită — una care valorifică resursele existente și închide ciclul nuclear, transformând deșeurile în combustibil. Coincidență sau nu, această opțiune nu apare în discursul oficial despre parteneriatele strategice cu SUA.

Conform Strategiei Bioeconomiei publicate de Comisia Europeană în noiembrie 2025, viitorul economic al secolului XXI se îndreaptă către economia circulară și înlocuirea resurselor fosile. “Bioeconomia reprezintă o oportunitate strategică a secolului XXI — un motor al creșterii verzi, competitivității și rezilienței”, precizează documentul european. Producția și consumul circular și sustenabil de resurse biologice pot crește eficiența și reduce presiunea asupra resurselor.

Întrebarea care nu se pune în spațiul public este: de ce strategia nucleară a României nu urmează aceleași principii de circularitate? Mai mult, de ce nu există o prognoză oficială a consumului de energie până în 2050, element esențial pentru a evalua ce tip de expansiune nucleară este necesară?

Reactoarele SMR: dependență sau soluție?

Tehnologia SMR-NuScale, promovată sub egida partenerului strategic american, ridică semne de întrebare serioase. Este vorba despre reactoare cu apă ușoară (LWR), uraniu îmbogățit 5%, o tehnologie cunoscută de mult timp. Ceea ce nu se spune: România nu deține know-how în fabricația combustibilului UO2 îmbogățit, nici în procesarea deșeurilor nucleare rezultate.

Mai grav, statul român plătește în prezent pentru dezvoltarea tehnologiei de către americani, fără nicio garanție asupra rezultatelor, costului final sau drepturilor de proprietate intelectuală. Cronologia ridică întrebări: în anii ’60, România a ales filiera CANDU (apă grea-uraniu natural) tocmai pentru că dispunea de resurse proprii și putea fabrica componentele în țară. Acum, opțiunea SMR ne transformă în client captiv pentru combustibil, tehnologie și procesarea deșeurilor.

Alternativa despre care nu se vorbește: tehnologia LFR

Există o altă cale, una care valorifică investițiile deja făcute și resursele existente. Proiectul ALFRED — un reactor răcit cu plumb (LFR), clasificat în topul tehnologiilor de sustenabilitate de Generația IV — este dezvoltat sub egida EURATOM de un consorțiu format din Ansaldo (Italia), ENEA (Italia) și RATEN ICN (Institutul de Cercetări Nucleare, România).

Elementul cheie pe care mass-media îl ignoră: reactoarele LFR pot “arde” plutoniul produs de reactoarele CANDU existente la Cernavodă. În termeni de economie circulară, înseamnă că un deșeu devine combustibil — exact principiul din Directiva RED pentru energii regenerabile, unde deșeurile agricole devin biocombustibili avansați.

Mai mult, reactoarele de tip FBR (Fast Breed Reactors) pot produce mai mult combustibil decât consumă pentru aceeași cantitate de energie. Cum? Prin “învelirea” în toriu-232: fluxul de neutroni rapizi transformă toriul în U-233, material fisionabil de înaltă calitate. Rezultatul: închiderea ciclului nuclear și producție sustenabilă de energie.

Cine beneficiază de confuzia strategică?

Datele tehnice arată că reactoarele CANDU produc cu 50% mai mult plutoniu decât unitățile LWR de putere similară. Pentru un stat cu unități mari PHWR (precum România), aceasta este “o sursă masivă de combustibil pentru FBR”, conform unui raport tehnic IAEA din 1998. Cu alte cuvinte, avem deja infrastructura pentru o strategie nucleară independentă.

Totuși, discuția publică se concentrează exclusiv pe SMR-uri americane. Conexiunea devine și mai interesantă când observăm că proiectul ALFRED, deși finanțat și dezvoltat de un consorțiu care include România, nu apare în declarațiile oficiale despre viitorul energetic al țării.

Un specialist citat în documentul tehnic formulează concluzia astfel: “Fără sprijin politic, niciun program nuclear național nu este posibil, dar implicarea politică excesivă în aspecte tehnice și economice nu este deloc benefică.”

Resursele României: avantaj ignorat

România dispune de resurse de uraniu natural, toriu și o industrie capabilă să asimileze fabricarea de componente nucleare. Filiera CANDU permite utilizarea uraniului natural, fără îmbogățire — un avantaj strategic major. Tehnologia DUPIC (Direct Use of Spent PWR Fuel in CANDU) permite chiar folosirea combustibilului ars în reactoare PWR direct în CANDU, fără separarea U-235 și Pu-238 — economie semnificativă de timp, resurse și fonduri.

Ceea ce nu se menționează în rapoartele oficiale: pentru reabilitarea Unităților 1-2 de la Cernavodă și finalizarea U-3-4, România ar trebui să evalueze mai întâi dacă strategia energetică impune necesitatea a încă 1400 MW nucleari, pe baza principiului Long Range Lowest Marginal Cost of Electricity Generation. Această evaluare nu există public.

Concluzia tehnică versus decizia politică

Din punct de vedere strict tehnico-economic, opțiunea SMR pentru România “nu constituie o prioritate, ci mai degrabă o deturnare de resurse tehnice, umane și financiare într-o direcție care nu aduce niciun avantaj economic și tehnologic pe termen lung”, conchide analiza tehnică. “Rezultate mult mai bune pot fi obținute prin valorificarea mai bună a ceea ce avem deja, nu adoptând ceva nou, chiar de la un partener strategic, dar care nu ne este util.”

Documentul tehnic, semnat de Cătălin Dragostin, arată că România poate deveni “100% curată, circulară și sustenabilă pentru următorii 100 de ani” — dar numai dacă strategia energetică urmează principiile economiei circulare menționate în H.G. nr. 1127/2022: utilizarea resurselor locale trebuie să se efectueze local, iar rezultatele utilizării să fie consumate local.

Întrebarea rămâne: de ce această opțiune nu apare în dezbaterea publică? Cine beneficiază de menținerea confuziei strategice? Și mai important: cine decide de fapt viitorul energetic al României — experții tehnici sau agenda partenerilor strategici?

Partea a II-a a acestei analize va explora aplicarea acelorași principii de circularitate în construcția bioeconomiei, conform obiectivelor UE pentru secolul XXI.