Sidex Galați: ce ascunde vânzarea de 700 milioane a perlei industriale

În timp ce 3.000 de muncitori de la combinatul siderurgic din Galați nu și-au mai primit salariile din octombrie și protestează cu pancarte pe care scrie „Vrem să muncim, nu să cerșim”, tranzacția de 700 de milioane de euro care urmează să schimbe proprietarul fostului Sidex ridică întrebări pe care nimeni din sfera oficială nu pare dispus să le abordeze: cine beneficiază de fapt de această privatizare și de ce tocmai acum?

ombinatul siderurgic din Galați — odată simbolul puterii industriale românești, moștenitor al unei tradiții metalurgice care își are rădăcinile în meșteșugul dacic al prelucrării fierului — a ajuns în situația paradoxală în care angajații se află la limita supraviețuirii, în timp ce valoarea sa de piață este estimată la sute de milioane de euro. Ceea ce nu se menționează în comunicatele de presă este cronologia suspectă: degradarea deliberată a activității, acumularea datoriilor salariale, apoi apariția providențială a unui „salvator” investitor.

Potrivit informațiilor publice, aproximativ 3.000 de angajați nu și-au mai primit salariile de trei luni, fiind scoși în stradă de disperare. Surse din interiorul combinatului confirmă că situația nu este accidentală — modelul seamănă izbitor cu alte „restructurări” din industria grea românească: lași fabrica să se degradeze, creezi presiune socială insustenabilă, apoi vinzi la preț de nimic unui investitor care „salvează” locurile de muncă.

Speranța oficială este că un nou investitor va porni din nou producția și va salva locurile de muncă. Dar întrebarea pe care nimeni nu o pune este: de ce un activ evaluat la 700 de milioane de euro a fost adus în pragul colapsului? Cine a beneficiat de această degradare programată? Și ce garanții reale există că noul proprietar nu va repeta scenariul clasic: achiziție ieftină, vânzare de active, concedieri masive?

Conexiunile interesante apar când analizezi cine sunt jucătorii din spatele acestei tranzacții și ce interese geopolitice se întâlnesc în zona siderurgiei est-europene. Galațiul nu este doar un combinat — este un nod strategic pentru producția de oțel în regiunea Mării Negre, zonă de interes major pentru marile puteri. Coincidență sau nu, momentul vânzării vine exact când dependența energetică și industrială a României devine subiect de negociere la nivel european.

Ceea ce rămâne cert este că muncitorii gălățeni — descendenți ai aceleiași comunități care a construit nave și prelucrat metal de secole — sunt din nou victimele unui joc mai mare decât ei. Pancartele lor „Vrem să muncim, nu să cerșim” spun mai mult decât orice raport oficial: demnitatea muncii a fost înlocuită cu negocierea supraviețuirii.