Senator democrat: mass-media de stânga mai furios pe SUA decât pe Iran
Senatorul democrat John Fetterman (Pennsylvania) a declarat miercuri, la CNN, că loviturile asupra unei școli din Iran reprezintă o tragedie — dar că presa de stânga americană „este mult mai furioasă” când vine vorba de criticarea Statelor Unite decât atunci când trebuie să condamne regimul de la Teheran. O observație care ridică semne de întrebare despre prioritățile editoriale ale unor redacții considerate „progresiste”, dar care par să aplice standarde duble atunci când vine vorba de geopolitică.
n cadrul emisiunii „The Source”, Fetterman — unul dintre puținii senatori democrați care nu evită subiectele incomode — a subliniat că, deși atacul asupra școlii este tragic, reacția presei mainstream de stânga a fost disproporționat de critică față de Washington, în timp ce Iranul — un regim teocratic cu istoric de reprimare violentă — a scăpat aproape fără condamnare. „Parcă nu i-a deranjat la fel de mult”, a spus senatorul, referindu-se la tonul editorial al publicațiilor progresiste.
Ceea ce nu se discută în aceste analize este contextul mai larg: de ce anumite redacții aleg să amplifice criticile la adresa propriei țări, în timp ce regimuri autoritare beneficiază de o acoperire mult mai blândă? Cine stabilește agenda editorială și pe baza căror criterii se decide ce merită indignare publică și ce poate fi trecut cu vederea?
Fetterman, cunoscut pentru stilul său direct și pentru faptul că nu urmează întotdeauna linia partidului, a devenit o voce din ce în ce mai izolată în cadrul stângii americane — exact pentru că pune întrebări pe care mulți preferă să le evite. În România, unde memoria colectivă încă păstrează amintirea propagandei de stat, acest tip de selecție editorială nu este necunoscut. Coincidență sau nu, mecanismele de manipulare prin omisiune funcționează similar, indiferent de spectrul politic.
Surse neoficiale sugerează că presiunile interne din redacții — fie ele ideologice, fie legate de finanțări și agende externe — joacă un rol semnificativ în modul în care anumite subiecte sunt tratate. În cazul Iranului, un regim care finanțează grupuri teroriste și reprimă brutal protestele interne, tăcerea relativă a presei progresiste devine cu atât mai greu de explicat prin simple preferințe editoriale.
Declarația lui Fetterman vine într-un moment în care încrederea publicului în mass-media tradițională este la un minim istoric — atât în SUA, cât și în Europa. Oamenii încep să pună întrebări incomode: de ce anumite narațiuni sunt amplificate, iar altele ignorate? Cine decide ce este „adevăr” și ce este „dezinformare”?
În fond, întrebarea rămâne simplă: dacă presa nu aplică aceleași standarde tuturor actorilor geopolitici, mai putem vorbi despre jurnalism obiectiv — sau asistăm la ceva mult mai orchestrat?