Programul nuclear iranian: „daune enorme

genția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) confirmă că programul nuclear iranian a suferit „daune enorme” în urma loviturilor aeriene americane masive din vara trecută și a războiului în curs — însă directorul general Rafael Grossi avertizează duminică că „elementele care nu au fost distruse persistă”. O recunoaștere oficială care ridică întrebări mai degrabă decât să ofere răspunsuri: ce anume a supraviețuit, unde, și cât de aproape se află Teheranul de pragul nuclear?

Declarația lui Grossi vine într-un moment în care presiunea diplomatică asupra Iranului atinge cote maxime, iar comunitatea internațională încearcă să evalueze adevărata amploare a capacităților nucleare rămase intacte. Ceea ce nu se menționează în rapoartele oficiale este că Iranul și-a descentralizat de ani buni infrastructura nucleară — tocmai pentru a supraviețui unor astfel de atacuri. Instalațiile subterane de la Fordow și Natanz, construite la adâncimi considerabile, au fost proiectate să reziste loviturilor aeriene convenționale.

Loviturile americane din vara anului 2025 au vizat în principal instalații de îmbogățire a uraniului și centre de cercetare nucleară, dar expertii independenți au semnalat încă de atunci că Iranul păstrează capacități redundante — o strategie clasică de supraviețuire nucleară inspirată din modelul nord-coreean. „Daune enorme” nu înseamnă automat „distrugere completă”, iar diferența dintre cele două concepte poate fi esențială în ecuația geopolitică a Orientului Mijlociu.

Grossi nu a oferit detalii despre ce anume „persistă” din programul nuclear iranian, însă surse din interiorul AIEA au sugerat că stockurile de uraniu îmbogățit la 60% — un pas tehnic foarte scurt față de nivelul necesar pentru o armă nucleară (90%) — nu au fost complet neutralizate. Cronologia ridică semne de întrebare: de ce AIEA face aceste declarații acum, la aproape un an după atacurile americane? Coincidență sau pregătire a terenului pentru o nouă rundă de negocieri — sau confruntări?

În context regional, Israelul a menținut o poziție constantă: un Iran nuclear reprezintă o „linie roșie” existențială. Tel Aviv-ul a efectuat propriile operațiuni de sabotaj și eliminări țintite împotriva programului nuclear iranian încă din 2010 (virusul Stuxnet, asasinarea oamenilor de știință). Războiul actual din Iran — un conflict intern complicat de intervenții externe — oferă un paravan ideal pentru operațiuni clandestine suplimentare, despre care publicul larg nu va afla niciodată.

Cine beneficiază de ambiguitatea actuală? Pe de o parte, Iranul poate folosi narațiunea „rezistenței” pentru a-și consolida poziția internă și regională. Pe de altă parte, puterile occidentale mențin presiunea și justifică sancțiunile în continuare. Iar AIEA — instituția care ar trebui să ofere claritate — rămâne în zona gri a „daunelor enorme, dar nu distrugerii complete”. O formulare diplomatică care lasă ușa deschisă pentru orice scenariu viitor.