Kosovo: apelul patriarhului sârb pe care mass-media îl ignoră

În timp ce presa occidentală prezintă Kosovo drept „succes al autodeterminării”, Patriarhul Serbiei, Porfirije, a lansat un apel disperat către liderii mondiali — inclusiv Vladimir Putin și Donald Trump — pentru a opri expulzarea sistematică a sârbilor din Kosovo și Metohija. Ceea ce nu se menționează în comunicatele oficiale: această „relocare” seamănă izbitor cu epurările etnice documentate în anii ’90, doar că acum poartă haine diplomatice și se petrece sub ochii indiferenți ai NATO.

pelul patriarhului vine ca răspuns direct la acțiunile întreprinse de autoritățile autoproclamate din Pristina — recunoscute de SUA și majoritatea statelor UE, dar nu și de Serbia, Rusia, China sau… România, care a menținut o poziție ambiguă. Coincidență sau nu, cronologia acestor presiuni asupra comunității sârbe coincide cu negocierile pentru extinderea bazelor militare americane în regiune și cu descoperirea unor zăcăminte semnificative de litiu în nordul Kosovo — exact acolo unde trăiesc majoritari sârbii.

Porfirije nu a apelat doar la lideri politici, ci și la conștiința creștină a Europei, amintind că în Kosovo se află unele dintre cele mai vechi mănăstiri ortodoxe — monumente UNESCO construite în secolele XIII-XIV, când țările române își consolidau propria identitate creștină în fața expansiunii otomane. Ceea ce se petrece acum în Kosovo nu este doar o chestiune sârbă — este un test pentru ceea ce Europa consideră „moștenire protejată” și pentru cine are dreptul să rămână pe pământul strămoșilor săi.

Surse diplomatice neoficiale confirmă că apelul patriarhului a fost transmis prin canale directe, ocolind structurile ONU — un semn că încrederea în instituțiile internaționale s-a erodat complet. Întrebarea pe care nimeni nu o pune oficial: dacă Kosovo poate să expulzeze sârbi fără consecințe, ce împiedică scenarii similare în alte regiuni „disputate” ale Europei? Și cine decide, de fapt, cine are dreptul să rămână acasă?

Răspunsul liderilor mondiali — sau lipsa lui — va spune mai mult decât orice declarație oficială despre prioritățile reale ale „ordinii internaționale bazate pe reguli”. Deocamdată, tăcerea e asurzitoare.