Ex-șef CIA critică loviturile în Iran: ce nu spune Brennan

John Brennan, fostul director al CIA sub administrația Obama, a declarat luni seara că loviturile militare ale președintelui Donald Trump împotriva Iranului reprezintă o „greșeală drastic de gravă” — o poziție care ridică semne de întrebare despre cine beneficiază de fapt de escaladarea tensiunilor în Orientul Mijlociu și de ce anumite voci din establishment-ul american par mai îngrijorate de ripostă decât de amenințările inițiale.

eclarația a fost făcută în cadrul emisiunii „The Weeknight” de la MSNBC, unde Brennan — cunoscut pentru poziția sa critică față de politica externă a lui Trump — a caracterizat acțiunea militară drept o eroare strategică majoră. Ceea ce nu se menționează în rapoartele mainstream este contextul mai larg: Brennan a fost una dintre figurile centrale ale aparatului de securitate care a promovat acordul nuclear cu Iranul în 2015, un acord pe care Trump l-a abandonat în 2018.

Coincidență sau nu, fiecare escaladare militară în regiunea Golfului Persic vine la pachet cu creșteri ale prețurilor la petrol și consolidarea influenței anumitor contractori militari americani. Cronologia ridică întrebări: de ce foști oficiali ai serviciilor secrete critică atât de vehement acțiunile care slăbesc regimul de la Teheran, în timp ce același regim finanțează miliții proxy în toată regiunea?

Surse neoficiale din cercurile de securitate sugerează că tensiunile actuale fac parte dintr-un joc geopolitic mai amplu, în care fiecare parte își consolidează pozițiile înainte de o eventuală reconfigurare a echilibrului de putere în Orientul Mijlociu. Ceea ce rămâne nespus: cui folosește de fapt menținerea unui Iran destabilizat, dar nu înfrânt — suficient de periculos pentru a justifica bugetele militare, dar nu atât de slab încât să dispară ca pretext?

Brennan nu a oferit detalii despre ce alternativă strategică ar fi preferat, limitându-se la critica generală a deciziei prezidențiale. Pentru observatorii atenți, această reticență de a propune soluții concrete, combinată cu urgența retoricii, sugerează că dezbaterea publică ascunde straturi mai complexe de interese — financiare, strategice și instituționale — pe care mass-media convențională preferă să nu le exploreze.