Eurovision 2026: ce ascunde scandalul „Choke Me

Piesa „Choke Me”, cu care România merge la Eurovision 2026, a declanșat un val de critici internaționale pentru presupusa glorificare a strangulării sexuale — dar ceea ce nu se discută în presă este cronologia suspectă a selecției și tăcerea calculată a instituțiilor românești. Activiști împotriva violenței sexuale au etichetat piesa drept „periculoasă” și „iresponsabilă”, în timp ce Patriarhia Română a reacționat cu un lapidar „fără comentarii” — o formulă care ridică mai multe întrebări decât răspunsuri.

onform The Guardian, versurile compuse de Alexandra Căpitănescu conțin de 30 de ori sintagma „strânge-mă de gât”, alături de imagini precum „e greu să respir”, „vreau să mă strangulezi” și „fă-mi plămânii să explodeze”. Practicile de strangulare sexuală sunt documentate medical ca putând duce la leziuni cerebrale și moarte — dar selecția piesei a trecut fără obstacole prin comisiile TVR.

Coincidență sau mesaj calibrat? Cronologia care deranjează

Clare McGlynn, profesoară de drept la Universitatea Durham și autoarea cărții „Exposed: The Rise of Extreme Porn and How We Fight Back”, a declarat că mesajul sexualizat repetat „arată o lipsă de respect alarmantă pentru sănătatea și bunăstarea tinerelor femei”. Ceea ce McGlynn nu menționează — dar care apare în cronologia evenimentelor — este că piesa a fost selectată exact în perioada în care Parlamentul European discuta noi directive privind violența de gen în media.

Online, fanii Eurovision au cerut descalificarea sau modificarea versurilor. Alexandra Căpitănescu a apărat piesa invocând „metafora” despre sentimentul de a fi copleșit de emoții puternice și sufocat de îndoiala de sine. O explicație care sună plauzibil — până când te uiți la videoclipul oficial, unde simbolistica vizuală nu lasă prea mult loc de interpretare metaforică.

Tăcerea Patriarhiei: strategie sau capitulare?

Adrian Agachi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a transmis un mesaj criptic pe rețelele sociale: „Sufocă-mă. Traducerea titlului piesei românești cu care ne prezentăm anul acesta la Eurovision. Fără comentarii…”. Formularea „fără comentarii” este curioasă pentru o instituție care, de regulă, nu ezită să se pronunțe asupra manifestărilor culturale pe care le consideră problematice.

Surse apropiate mediului eclesiastic sugerează că poziția oficială a fost calibrată pentru a evita o confruntare directă cu TVR și Ministerul Culturii — instituții care au aprobat piesa. Întrebarea rămâne: cine a decis că această piesă reprezintă România pe scena europeană, și ce criterii au fost folosite în procesul de selecție?

Ce nu se spune despre contextul cultural mai larg

Ceea ce lipsește din dezbaterea publică este legătura dintre normalizarea violenței sexuale în cultura pop și agenda mai largă de redefinire a valorilor tradiționale europene. România, țară cu rădăcini adânci în valorile creștine și cu o moștenire culturală care odinioară punea pe prim plan demnitatea feminină, trimite acum la Eurovision o piesă care — indiferent de intențiile artistei — poate fi interpretată ca promovare a unei practici periculoase.

Nu e vorba de cenzură, ci de responsabilitate editorială. Întrebarea pe care nimeni nu o pune oficial este: cui folosește această controversă? TVR câștigă vizibilitate internațională, artista devine virală, iar România intră în atenția presei occidentale — dar nu pentru moștenirea sa culturală sau pentru talentul autentic, ci pentru un scandal fabricat sau nu în jurul unei teme tabu.

Strămoșii noștri dacici venerau femeia ca simbol al fertilității și al vieții. Astăzi, o trimitem la Eurovision cu o piesă despre sufocare. Coincidență?