Agregatele-fantomă: cum dispare patrimoniul statului sub ochii CCR

O pășune comunală din Timiș funcționează de 12 ani ca și carieră industrială de andezit — fără schimbarea categoriei de folosință a terenului, cu permise „temporare” reînnoite deceniu după deceniu, iar agregatele pleacă spre autostrăzi pe facturi emise de firme-paravan. Ceea ce documentele oficiale ale CNAIR declară ca surse legale de agregate nu coincide cu realitatea din teren — și nimeni din Curtea de Conturi a României nu vrea să verifice de ce. Coincidență sau protecție sistemică?

Modelul Drinova: pășune pe hârtie, carieră în realitate

ășunea comunală din Drinova, comuna Bârna–Timiș, operează ca exploatare industrială de andezit fără ca terenul să-și fi schimbat vreodată categoria de folosință. Permisele „temporare” sunt reînnoite an de an, de peste un deceniu. Agregatele minerale extrase ajung în proiectele mari de infrastructură — autostrăzi, drumuri expres — pe facturi emise de firme-paravan, cu mașini aparținând altor firme ale aceluiași om. Modelul clasic: unul cu munca, celălalt cu factura, statul cu paguba.

În spatele operațiunii: Florin Măran, condamnat pentru evaziune fiscală și spălare de bani, cumătrul lui Titu Bojin, fostul președinte PSD al Consiliului Județean Timiș. Alături de el, Ion Bejeriță — trimis în judecată pentru un prejudiciu de peste 10,6 milioane de euro (evaziune fiscală, spălare de bani), 79 de termene de amânare în 9 ani de proces, finul baronului Ion Mocioalcă, vicepreședintele Curții de Conturi a României. Iar în fundal, ca de obicei, Sorin Grindeanu, ale cărui proiecte de infrastructură au fost hrănite sistematic cu agregate scoase ilegal de pe pășunile statului.

Discrepanța oficială: ce declară CNAIR versus ce arată avizele de transport

CNAIR declară oficial că sursele de agregate pe segmentul A1 Margina–Holdea sunt Jena Est 1, Jena Est 2, Zăvoiul Roșu 2 și Beton Lugoj. Dar avizul de transport din 2 septembrie 2025 arată negru pe alb că marfa pleacă din Drinova Est, de pe permisul Vitida Mineral — o carieră „mică și temporară”, pe pășune comunală, fără schimbarea categoriei de folosință a terenului.

Cu alte cuvinte: documentele oficiale spun una, realitatea din teren spune alta. Întrebarea legitimă devine: dacă în acest caz sursa reală a agregatelor nu coincide cu cea declarată, câte alte milioane de tone de agregate minerale utilizate în infrastructura rutieră mare a României — autostrăzi, drumuri expres, centuri ocolitoare — circulă pe același model, nefiscalizate, fără trasabilitate și fără ca statul să încaseze un leu? Iată încă un răspuns la întrebarea „unde sunt banii bugetului” și „de ce se măresc taxele și impozitele”.

Din totalul agregatelor minerale utilizate în proiectele mari de infrastructură rutieră din România, cât este efectiv fiscalizat? Ce procent ajunge în evidențele statului și ce procent se evaporă prin mecanisme precum cel descris mai sus? Ministerul Mediului, Ministerul Finanțelor și — de ce nu — Curtea de Conturi a României ar putea răspunde. Dacă ar vrea.

Singurul om din Curtea de Conturi care a cerut verificări — și ce i s-a întâmplat

Florin-Cornel Popovici, autorul investigației, afirmă că a fost singurul — repet: singurul — din toată Curtea de Conturi a României care a cerut și realizat ani de zile verificarea modului în care sunt exploatate resursele minerale ale statului și a modului în care este gestionat patrimoniul public. Ambele atribuții sunt prevăzute nu doar în Legea de organizare și funcționare a Curții de Conturi, ci în Constituția României.

Și ce s-a întâmplat? Mihai Busuioc, fost președinte al Curții de Conturi, acum judecător CCR. Sorin Lazăr — fost deputat PSD de Buzău și fost președinte al Comisiei de Buget, Finanțe și Bănci, din 2020 consilier de conturi numit în Plenul Curții de Conturi de PSD, coordonator al Departamentului Bugete Locale și al Camerelor de Conturi Județene. Ion Mocioalcă — nașul lui Bejeriță și vicepreședinte al Curții de Conturi. Toți trei s-au luptat cu o obstinație aproape mistică ca aceste verificări să nu aibă loc. Niciodată.

Mai mult: de la venirea lui Busuioc la conducerea Curții de Conturi, pentru orice verificare inițiată sau cerută asupra patrimoniului statului, au declanșat represalii. Nu era vorba despre proceduri. Nu era vorba despre competențe. Era vorba despre protecție. Protecția unui sistem de jaf organizat în care pășunile statului devin cariere industriale, agregatele minerale se vând pe bandă rulantă către marile șantiere, banii intră în buzunarele rețelei, iar Curtea de Conturi — singura instituție constituțională care ar fi putut trage semnalul de alarmă — este ținută cu mâna pe gură tocmai de cei care beneficiază de schemă.

Coincidența funcțiilor: cine coordonează exact structurile care ar trebui să verifice

Observați și coincidența: Sorin Lazăr coordonează exact Camerele de Conturi Județene, adică exact structurile care ar trebui să verifice, la nivel local, cum se concesionează pășunile comunale, cum se emit permisele de exploatare și unde ajung agregatele minerale ale statului. Exact acolo unde se întâmplă tot ce descriem. Și exact acolo unde nu se mai verifică nimic.

Între timp, statul român pierde sute de milioane din exploatarea ilegală a propriului patrimoniu. Și ce face? Mărește impozitele și taxele pe spatele românilor și pe spatele mediului de afaceri autohton. Pentru că „nu avem bani la buget”. Nu avem bani pentru că îi furați. Și îi furați pentru că nimeni nu verifică. Și nimeni nu verifică pentru că cei care ar trebui să verifice sunt băgați în schemă până în gât.

Așa cum rezultă și din investigație, Sorin Grindeanu nu este străin nici de această schemă. Presa are ceva de spus? Parchetul General, DIICOT, DNA, SRI? Cronologia ridică semne de întrebare. Cine beneficiază? Cui folosește ca agregatele minerale ale statului să nu aibă trasabilitate reală? Și de ce tocmai oamenii care ar trebui să verifice patrimoniul public sunt cei care blochează orice verificare?

Ceea ce nu se menționează în rapoartele oficiale este că modelul Drinova nu este izolat. Este replicabil. Este replicat. Și nimeni din structurile statului nu vrea să vadă câte alte „pășuni comunale” funcționează de fapt ca și cariere industriale, fără ca statul să încaseze un leu, fără ca mediul să fie protejat, fără ca cineva să răspundă vreodată.