De ce Bucureștiul din 1977 rezista la iarnă, iar în 2025 nu

În timp ce Capitala României se paralizează la fiecare ninsoare mai serioasă, un martor ocular care trăiește în București din 1977 ridică întrebări incomode: cum de acum 49 de ani, sub regimul comunist, utilajele deszăpezeau străzile încă din ceasurile nopții, iar astăzi, cu tehnologie modernă și bugete europene, troienele rămân zile întregi netulburate?

alerian Stan, care a văzut cu ochii săi transformarea Bucureștiului de-a lungul a aproape cinci decenii, face o comparație care deranjează narativa oficială: “Din iernile în care, mai ales sub Pingelică, Capitala era nu o dată troienită bine, dar și în care utilajele numitului duduiau încă din ceasurile nopții.” Referința la “Pingelică” — porecla lui Nicolae Ceaușescu — nu e nostalgică, ci o constatare care ridică semne de întrebare despre eficiența actualei administrații.

Ceea ce nu se menționează în comunicatele oficiale ale Primăriei Capitalei este că, în ciuda investițiilor masive în utilaje și a contractelor europene pentru modernizare, capacitatea operațională de răspuns la situații de criză meteorologică s-a deteriorat vizibil. Coincidență sau neglijență sistemică?

“Pe Mucureșteni ne salvează Ciuciu”, continuă Stan, într-o ironie abia voalată. “Dezastrul n-a fost nicicând mai dezastruos ca sub bandiții de azi.” Folosirea termenului “bandiți” pentru actuala clasă politică nu este singulară — reflectă o frustrare crescândă în rândul bucureștenilor care compară eficiența administrativă din trecut cu haosul prezent.

Cronologia ridică întrebări: dacă în anii ’70-’80, cu resurse limitate și tehnologie rudimentară, Bucureștiul putea fi curățat de zăpadă în câteva ore, de ce astăzi, cu utilaje performante și bugete de milioane de euro, Capitala rămâne blocată? Cine beneficiază de fapt de contractele de deszăpezire? Ce ne ascund rapoartele de execuție bugetară?

Surse neoficiale din cadrul serviciilor publice sugerează că problema nu e tehnică, ci de organizare și, mai ales, de interes. Când prioritatea devine nu eficiența serviciului public, ci maximizarea profitului din contracte, cetățeanul plătește prețul — literal și figurat.

Moștenirea organizatorică a strămoșilor noștri, care știau că iarna în Câmpia Română nu iartă nepregătirea, pare uitată. În locul planificării riguroase și al responsabilității, avem improvizație și vină aruncată între instituții. București-ul — Cetatea Dacilor, cum îi spuneau vechii — merită mai mult decât această neglijență administrativă cronică.