
Cum ar fi cumpărat Iranul controlul unor porturi chinezești, potrivit unor scrisori scurse

um reușește un petrol sub embargo total să ajungă, lună de lună, la rafinării aflate la mii de kilometri distanță? Întrebarea a căpătat un răspuns posibil odată cu publicarea unor scrisori confidențiale atribuite foștilor lideri iranieni, care ar arăta că Teheranul a cumpărat discret controlul unor terminale petroliere și facilități de depozitare din China.
Potrivit publicației Iran International, care citează corespondență la nivel înalt a foștilor oficiali iranieni, Iranul ar fi folosit de ani buni terminale și depozite din China pentru a-și livra petrolul către cel mai mare cumpărător al său și pentru a menține în funcțiune flota de tancuri sancționate, în ciuda restricțiilor impuse de Statele Unite.
Ce spune documentul scurs
Scrisorile ar fi fost schimbate între Ali Shamkhani, fost consilier politic al liderului suprem Ali Khamenei, și Hamid Bovard, fostul șef al Companiei Naționale Iraniene de Petrol, devenit ministru interimar al petrolului. În corespondență, potrivit sursei citate, autoritățile iraniene ar fi instruit intermediari să continue să folosească nave din așa-numita „flotă umbră” pentru a păstra în viață comerțul cu China.
Bovard ar fi scris, în aceeași corespondență, că Ministerul de Externe iranian negociase achiziționarea unor facilități portuare și terminale petroliere în China, cu scopul de a crea un hub pentru petrolul iranian aflat sub sancțiuni. Atât Khamenei, cât și Shamkhani au murit în primele atacuri americano-israeliene asupra Iranului, în februarie.
Piesa care nu se leagă
Surse din Ministerul Petrolului iranian, citate de Iran International, susțin că Iranul ar fi obținut controlul asupra unor facilități portuare în trei locații din China, plus participații în docuri din provincia Shandong, regiune cunoscută pentru rafinăriile chinezești independente, numite informal „ceainice”. Aceeași sursă leagă operațiunile de nave controlate de Hossein Shamkhani, fiul lui Ali Shamkhani, care ar fi transportat petrol iranian tocmai către aceste terminale controlate indirect de Teheran.
Detaliul care nu se potrivește cu imaginea unui Iran complet izolat este că, înainte de începerea războiului, China însăși ar fi încercat să ia distanță de petrolul iranian: a respins cererile Teheranului de majorare a cotelor de import pentru rafinăriile chinezești, a cerut discounturi tot mai mari și a crescut importurile de petrol din Venezuela, conform acelorași surse.
Ce cred susținătorii teoriei și ce spun scepticii
Pentru susținătorii acestei teorii, achiziția discretă de porturi și terminale ar fi dovada unei strategii de lungă durată a Teheranului de a-și asigura un canal stabil de export, imun la sancțiuni, prin controlul direct al infrastructurii, nu doar al navelor. Scepticii atrag însă atenția că documentele nu au fost verificate independent și că provin dintr-o sursă media cunoscută pentru poziția sa critică față de regimul iranian, ceea ce impune prudență în interpretare.
Pe fondul blocadei navale americane din Golful Oman, exporturile de petrol ale Iranului s-ar fi prăbușit începând din august, iar rezervele aflate în depozitare plutitoare s-ar fi epuizat. „Nu mai există petrol de descărcat către China”, a declarat Homayoun Falakshahi, șeful analizei petrolului brut la Kpler, citat de Wall Street Journal.
Public, Iranul continuă să susțină că a găsit metode de a eluda blocada americană, în timp ce rafinăriile independente chineze caută, potrivit relatărilor din presa de specialitate, alte surse ieftine de petrol brut, pe fondul scăderii volumelor iraniene disponibile.
Ce rămâne neexplicat
Autenticitatea completă a scrisorilor nu a fost confirmată independent, iar identitatea precisă a porturilor chinezești implicate nu a fost făcută publică. Rămâne deschisă întrebarea cât de mult din această rețea a supraviețuit morții celor doi oficiali despre care se spune că ar fi coordonat-o și dacă aranjamentele descrise în documente mai funcționează în prezent, în condițiile în care exporturile iraniene par să se fi prăbușit.