30 octombrie 1971: dezastrul minier de la Certej, 89 de morți

n dimineața zilei de 30 octombrie 1971, în jurul orei 5:00, barajul unui iaz de decantare al Exploatării Miniere Certej, din județul Hunedoara, s-a rupt. Potrivit documentelor păstrate la Arhivele Naționale – Hunedoara, peste 300.000 de metri cubi de steril toxic s-au revărsat în aproximativ 20 de minute peste un cartier muncitoresc construit la poalele iazului, ucigând 89 de oameni și rănind alți aproape 100.

Potrivit anchetei Procuraturii Județene Hunedoara, avalanșa de mâl a distrus șase blocuri de locuințe, un cămin pentru nefamiliști și peste 50 de gospodării, aflate la circa 500 de metri în aval de iaz. Alte două blocuri au fost doar avariate, protejate parțial de un baraj natural format din copaci și resturi antrenate de val.

Victime: mai ales copii și femei

Potrivit datelor din dosarul de anchetă, aproape jumătate dintre cei 89 de morți erau elevi și preșcolari, iar aproape un sfert femei casnice. Procurorul-șef adjunct al Procuraturii Hunedoara, Alexandru Oprean, a consemnat în dosar că ruperea barajului a fost percepută de localnici inițial „ca o pocnitură”, urmată de întreruperea curentului electric și de sosirea rapidă a valului de mâl.

Un martor audiat în cadrul anchetei, muncitorul Aurel Chirla, a relatat autorităților: „Mi-am dat seama că nămolul provine de la decantor, deoarece cu cinci–șase ani în urmă, când decantorul s-a rupt, se întâmplase la fel.” Potrivit declarației sale, în urma dezastrului și-a pierdut soția, fiul și cumnatul.

Operațiuni de salvare și identificare a victimelor

Militari aduși din Deva, Orăștie și Brad au participat la operațiunile de salvare și de scoatere a victimelor de sub nămol. Potrivit documentelor de arhivă, în prima zi au fost recuperate 21 de victime, iar trupurile au fost transportate la căminul cultural local, unde au fost spălate și pregătite pentru identificare – proces îngreunat, în unele cazuri, de faptul că familii întregi fuseseră decimate.

Potrivit unei note a Ministerului Afacerilor Interne din acea perioadă, păstrată la Arhivele CNSAS și publicată de cercetătoarea Nicoleta Ionescu Gură, până la 7 noiembrie 1971 fuseseră găsite 84 de cadavre, iar alte trei persoane rămâneau date dispărute. Aceeași notă menționa că, în rândul populației, circulau discuții critice la adresa conducerii exploatării miniere, acuzată că ar fi amplasat decantorul „în loc necorespunzător, deasupra blocurilor de locuit”.

Tăcerea presei și a autorităților comuniste

Potrivit relatărilor istorice ulterioare, presa oficială a regimului comunist nu a publicat nicio informație despre catastrofă în perioada imediat următoare producerii ei, iar autoritățile au încercat să limiteze circulația informațiilor despre amploarea tragediei. Potrivit documentelor de arhivă consultate ulterior de cercetători, nicio persoană nu a fost identificată oficial drept responsabilă pentru dezastru.