P2: cum a ajuns loja lui Gelli să infiltreze statul italian

e 17 martie 1981, o percheziție la proprietățile financiarului Licio Gelli, desfășurată în cadrul anchetei privind bancherul Michele Sindona, a scos la iveală unul dintre cele mai ample dosare de infiltrare instituțională din istoria postbelică a Italiei. Anchetatorii au găsit listele, corespondența și documentele programatice ale lojei Propaganda Due, cunoscută sub numele de P2.

Potrivit comisiei parlamentare conduse de Tina Anselmi, care a investigat cazul, lista recuperată din seiful lui Gelli cuprindea 962 de presupuși membri sau afiliați, iar documentele au fost verificate prin compararea cu cereri de admitere, registre și urme lăsate pe mașina de scris confiscată la Castiglion Fibocchi.

Ce arată raportul oficial

Raportul comisiei, publicat în 1984, a concluzionat că listele erau autentice ca documente ale organizației și, în linii mari, credibile datorită confirmărilor multiple și independente. Comisia a subliniat însă că nu avea mandatul de a stabili vinovăția penală a fiecărei persoane enumerate, iar în unele cazuri mențiunile nu erau pe deplin confirmate. Gelli însuși susținea, potrivit raportului, că lista amesteca membri efectivi cu simpli simpatizanți sau cunoștințe.

Distincția este importantă: existența rețelei a fost considerată dovedită de comisie, dar răspunderea individuală a fiecărui nume de pe listă rămânea, potrivit raportului, o chestiune separată, care necesita analiză de la caz la caz.

Prezența în armată și servicii secrete

Potrivit datelor din raport, printre cei identificați se aflau 195 de ofițeri, dintre care 92 aveau gradul de general sau colonel. Pe listă figurau și conducători ai serviciilor secrete italiene din acea perioadă: Giuseppe Santovito, la conducerea SISMI, Giulio Grassini, director al SISDE, și Vito Miceli, fost șef al SID.

În zona politică erau menționați 36 de parlamentari, alături de foști aleși și lideri de partid, iar în sectorul financiar comisia a identificat 67 de persoane din Ministerul Trezoreriei, bănci și instituții financiare. Raportul sugerează că miza rețelei nu consta doar în numărul membrilor, ci în pozițiile de decizie pe care aceștia le ocupau.

„Planul de renaștere democratică”

Printre documentele analizate de comisie se număra un text intitulat „Planul de renaștere democratică”, datat de anchetatori în 1975 sau la începutul anului 1976. Documentul propunea, potrivit raportului, măsuri de control asupra procurorilor, presei, regulamentelor parlamentare și sindicatelor, inclusiv ideea dizolvării televiziunii publice RAI.

Comisia a evitat două interpretări extreme: aceea că planul ar fi fost doar un text teoretic fără consecințe și aceea că ar fi fost pus în aplicare punct cu punct. Raportul l-a descris drept „un plan de acțiune” conceput de un grup restrâns, de 30-40 de persoane, format din oameni de afaceri, finanțiști, magistrați și câțiva politicieni.

Influența asupra presei

Ancheta parlamentară a documentat și interesul rețelei pentru controlul presei, inclusiv un episod legat de grupul Rizzoli, editorul ziarului „Corriere della Sera”. Potrivit comisiei, existau documente și fluxuri financiare care arătau intenția de a influența opinia publică prin presa locală și națională.

Raportul a făcut însă o distincție importantă între nivelurile organizației: o bază de membri interesați în principal de sprijin reciproc și un nucleu restrâns care stabilea obiectivele politice. Potrivit comisiei, rețeaua funcționa pe sectoare — armată, presă, magistratură, comerț exterior — iar responsabilitatea pentru fiecare acțiune trebuia analizată în funcție de compartimentul implicat.

Ceaușescu și P2: ce spune, de fapt, raportul italian

În spațiul public românesc au circulat teorii potrivit cărora Nicolae Ceaușescu ar fi fost membru al P2. Raportul comisiei parlamentare italiene confirmă existența unor relații de colaborare între rețeaua lui Gelli și România, însă nu conține nicio probă care să ateste apartenența fostului lider comunist la organizație.

Această distincție este esențială: un contact politic sau comercial documentat nu echivalează cu dovada unei inițieri secrete. Teoriile legate de un eventual rol al P2 în evenimentele din decembrie 1989 din România sau de implicarea altor servicii străine rămân, potrivit documentelor disponibile public, neconfirmate de raportul Anselmi.

Consecințe legale

În ianuarie 1982, Parlamentul italian a adoptat Legea nr. 17, prin care loja Propaganda Due a fost dizolvată oficial, iar organizațiile secrete de acest tip au fost interzise prin lege. Doi ani mai târziu, raportul final al comisiei Anselmi a descris P2 drept o structură capabilă să exercite presiune asupra unor segmente cheie ale statului italian.

Potrivit concluziilor comisiei, cazul P2 nu demonstrează că orice organizație secretă funcționează ca un guvern paralel, dar arată că o rețea de acest tip a reușit să recruteze persoane aflate în poziții cheie ale instituțiilor și să elaboreze un proiect politic coerent, documentat ulterior în zeci de volume parlamentare.