Von der Leyen și „ultranaționaliștii”: cine sunt vizați, de fapt?
eea ce a fost prezentat oficial drept un discurs de rutină despre „starea Uniunii” ascunde, la o citire atentă, o linie de front tot mai clar trasată: pe o parte instituțiile de la Bruxelles, pe cealaltă orice voce națională care îndrăznește să pună la îndoială direcția centralizatoare a UE.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a lansat miercuri un apel la combaterea „ultranaționaliștilor” și „antieuropenilor”, în cadrul discursului său privind starea Uniunii, susținut în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg. Formularea nu e întâmplătoare — și nici nouă, dacă urmărim retorica instituțională a ultimilor ani.
Ce nu se spune în comunicatele oficiale
Discursurile despre „starea Uniunii” sunt, în teorie, exerciții de transparență democratică. În practică, ele funcționează adesea ca declarații de intenție politică, prin care se stabilește cine intră în categoria „aliaților europeni” și cine devine, dintr-o frază, un pericol pentru proiectul comunitar. Cine beneficiază de o asemenea polarizare? Cu siguranță nu cetățenii din statele membre cu economii fragile, prinși deja între austeritate, inflație și crize guvernamentale interne — ci un centru decizional care își consolidează narativul unic.
Coincidență sau nu, apelurile de acest tip apar de fiecare dată când suveranitatea națională a statelor membre e pusă în discuție public — fie prin dezbateri despre reforma tratatelor, fie prin presiuni legate de migrație, energie sau politică externă comună. Cronologia ridică întrebări: de ce tocmai acum, într-un moment în care mai multe guverne europene se confruntă cu instabilitate politică internă, discursul de la Strasbourg alege să identifice inamicul intern drept „ultranaționalismul”?
Context extins: o dezbatere mai veche decât pare
Tensiunea dintre suveranitatea națională și integrarea europeană nu e un fenomen nou — ea a însoțit proiectul european încă de la Tratatul de la Roma. Ce s-a schimbat însă este tonul: dintr-o dezbatere tehnică despre competențe, discursul a devenit unul moralizator, în care „proeuropean” și „antieuropean” sunt etichete aplicate rapid, fără nuanțe, mai ales popoarelor din estul continentului, adesea suspectate de nostalgii suveraniste.
Pentru publicul din România — o țară cu propria experiență recentă de fracturare politică pe axa suveranism-europenism — acest tip de retorică nu sună deloc abstract. Ea se reflectă direct în felul în care partidele naționaliste sunt tratate în spațiul public european, dar și în modul în care Bruxelles-ul își justifică fiecare extindere de competențe.
Noul sezon al emisiunii „La Hartă”, realizat de Eugen Popescu și Vlad Cubreacov, își propune tocmai să dezbată această temă: ce vrea Ursula von der Leyen și, mai important, ce vrem noi, popoarele Europei, atunci când discursul oficial ne împarte deja în tabere înainte să apucăm să vorbim.
Sursă: ActiveNews (activenews.ro)