Strâmtoarea Ormuz: cine controlează cu adevărat traficul naval?

n oficial iranian de rang înalt anunță o nouă „zonă restricționată” în Golful Persic exact în momentul în care Statele Unite susțin că au preluat efectiv controlul asupra Strâmtorii Ormuz — o coincidență de sincronizare care merită analizată cu atenție înainte de a fi luată drept simplă retorică de propagandă.

Mohsen Rezaei, oficial de rang înalt din structurile de securitate iraniene, a declarat că Iranul controlă în continuare Strâmtoarea Ormuz și că va anunța în curând o nouă zonă restricționată în Golful Persic, prin care navele vor putea trece doar cu permisiunea Teheranului. Declarația vine, însă, la doar câteva săptămâni după ce armata americană a făcut un anunț surprinzător: cea mai mare parte a minelor navale plasate de Iran în strâmtoare ar fi fost deja îndepărtate, iar milioane de barili de petrol circulă din nou prin zonă sub protecția Marinei SUA. Unele estimări indică o revenire a traficului naval la jumătate, sau chiar două treimi, din nivelul dinaintea conflictului.

Cine beneficiază de narativa unui Iran „încă puternic”?

Ceea ce nu se menționează explicit în comunicatele oficiale este miza reală a acestei bătălii de imagine: dacă lumea începe să creadă că America, nu Teheranul, controlează una dintre cele mai importante artere petroliere ale planetei, autoritatea regimului iranian — atât în interior, cât și în negocierile regionale — se erodează rapid. De aici și graba lui Rezaei de a anunța o zonă nouă, mai extinsă, de control.

„Această zonă va începe de la linia de blocaj a Marinei americane și va include zone din Golful Persic. Orice navă care intră în această nouă zonă va fi plasată pe lista de sancțiuni”, a declarat Rezaei.

„Ne vom angaja să ținem Strâmtoarea Ormuz deschisă doar atunci când vor opri sabotajul, amenințările și atacurile împotriva Iranului”, a adăugat el.

Rezaei a mai susținut că Iranul lucrează în continuare la un acord cu Oman pentru controlul strâmtorii și perceperea de taxe de trecere de la navele civile — o afirmație pe care Omanul nu pare să o confirme cu același entuziasm, deși oficialii omanezi au recunoscut existența unor întâlniri cu partea iraniană privind viitorul strâmtorii.

„Hărțile unui nou coridor internațional, aflat în apele iraniene și omaneze, în care Iranul va avea rol de management, au fost convenite și ar trebui semnate în zilele următoare”, a mai spus Rezaei.

Retorica de la Teheran: avertisment sau bluff?

Președintele belicos al parlamentului iranian, Mohammad Baqer Qalibaf, a încercat să susțină afirmațiile lui Rezaei, insistând că infrastructura petrolieră internațională rămâne extrem de vulnerabilă la acțiuni ale Iranului. „E simplu: lanțul de producție de petrol și gaze de aici este extins, accesibil și expus. Companiile americane de petrol și gaze din aceste ape și facilități împart aceeași expunere”, a spus Qalibaf.

Cronologia ridică, totuși, semne de întrebare asupra forței reale a acestor amenințări. De fapt, sâmbătă, trei tancuri petroliere iraniene au fost dezactivate sau distruse în urma unor lovituri americane, după ce Iranul a încercat să atace nave de război americane cu rachete balistice. Schimbul de focuri a alarmat companiile de transport maritim, reducând traversările prin strâmtoare la aproximativ zece pe zi — o cifră care contrazice imaginea de control total promovată de oficialii de la Teheran.

Qalibaf a afirmat, totuși, că Statele Unite trebuie să înțeleagă că „regulile jocului s-au schimbat înainte să fie prea târziu”. „De acum înainte, orice atac împotriva intereselor și securității Iranului va primi un răspuns mai rapid, mai dur și mai dureros”, a spus el.

Qalibaf a mai susținut că Iranul gestionează „greutățile” blocadei americane și ale sancțiunilor economice sporite. Ministrul iranian al Economiei, Ali Madanizadeh, a respins duminică rapoartele conform cărora regimul ar începe să cedeze sub presiune: „Vorbesc despre presiune economică și izolare, despre ruperea relațiilor financiare și cred că, presând economia unei țări, pot schimba deciziile poporului ei. Trebuie să clarific un lucru: responsabilitatea reformării economiei iraniene aparține guvernului și poporului său, nu Trezoreriei americane”, a declarat el.

Ministrul iranian al Petrolului, Mohsen Paknejad, a spus într-un interviu televizat duminică că principalul terminal petrolier al Iranului, de pe insula Kharg, a fost „lovit de aproximativ 550 de ori” de la începutul ostilităților cu Statele Unite, dar continuă să funcționeze — o cifră care, luată separat de restul declarațiilor oficiale, spune mai multe despre presiunea reală asupra regimului decât orice discurs.

Ce nu se spune despre miza reală a acestei „zone restricționate”

Stephen Zunes, șef al catedrei de Studii din Orientul Mijlociu la University of San Francisco, a declarat pentru Al Jazeera că Iranul poate în continuare amenința sporadic navele care traversează Strâmtoarea Ormuz, dar ar avea mari dificultăți să impună efectiv o zonă restricționată extinsă în Golful Persic. „E greu de văzut cum ar putea să o aplice cu adevărat. Navele și avioanele iraniene care ar încerca să o impună ar fi extrem de vulnerabile la un atac american”, a spus el.

„Dar poate că acesta e doar un avertisment, având în vedere că ar rămâne totuși un risc pentru companiile de transport maritim să nu se bazeze pe faptul că vor putea trece prin strâmtoare fără consecințe”, a adăugat Zunes.

Aici apare întrebarea pe care puțini analiști o pun direct: cui folosește, de fapt, escaladarea retoricii? Zunes speculează că declarațiile iraniene despre o zonă extinsă de control ar putea fi, de fapt, o manevră calculată pentru a provoca noi lovituri americane — ceea ce ar putea determina populația iraniană să se „adune în jurul steagului” în loc să se ridice împotriva unui regim vizibil slăbit intern. O altă interpretare, la fel de plauzibilă: Teheranul ar putea încerca să intimideze Omanul pentru a-l aduce la masa negocierilor privind controlul strâmtorii, sau să-și construiască o poziție de forță pentru eventuale negocieri reluate cu Washingtonul.

Indiferent de interpretare, un lucru rămâne cert: în spatele declarațiilor bombastice de la Teheran se ascunde o luptă mult mai pragmatică — cea pentru controlul uneia dintre cele mai strategice rute energetice ale lumii, cu efecte directe asupra prețurilor petrolului resimțite până și pe piețele europene, inclusiv în România.

Sursă: Breitbart News (breitbart.com)