Ruta ascunsă Siria-Irak: cine profită de blocada Ormuz

n timp ce lumea privește Strâmtoarea Ormuz și tensiunile militare din regiune, Siria a deschis discret o rută terestră de tranzit al carburanților către Irak — o mișcare prezentată drept simplă logistică, dar care ascunde de fapt o restructurare majoră a fluxurilor energetice din Orientul Mijlociu, exact în momentul în care Irakul nu-și mai poate exporta petrolul pe mare.

Potrivit unui oficial sirian de rang înalt citat de Reuters pe 25 septembrie, Siria a început să transporte cu camioane benzină importată de la Rafinăria Baniyas către Irak, adăugând o cursă de retur pe o rută pe care Bagdadul o folosea deja pentru a-și exporta combustibilul de când războiul american împotriva Iranului a dus la închiderea Strâmtorii Ormuz.

Tareq Shallash, șeful Direcției de Rafinare din cadrul companiei de stat Syrian Petroleum Company (SPC), a declarat că primul transport — aproximativ 32.800 de tone metrice de benzină — a sosit la bordul tancului Avanti, aflat sub pavilion al Insulelor Marshall, a fost pompat în depozitele de la Baniyas și apoi încărcat în camioane în această săptămână.

Cifrele nu sunt deloc neglijabile: 77 de camioane-cisternă au pornit deja spre granița irakiană, cu încărcări încă în desfășurare și mai multe transporturi anunțate pentru perioada următoare. Shallash a ținut să sublinieze că acest combustibil nu provine din Siria și nici nu este scos din rezervele destinate consumului intern — o precizare care, în context, ridică întrebarea firească: atunci de ce se face tot acest transport prin teritoriul sirian, și nu direct?

Răspunsul oficial ține de un contract de tranzit între SPC și compania qatareză UCC Holding, identificată de Shallash drept atât furnizor, cât și operator al transportului. Ministerul Irakian al Petrolului a confirmat aranjamentul — purtătorul de cuvânt Saleem al-Rikabi a declarat pentru Reuters că a fost semnat un contract între SOMO și compania qatareză pentru aprovizionarea Irakului cu benzină îmbunătățită prin portul Baniyas, cu tancuri rutiere, iar livrările se fac deja regulat.

Ceea ce nu se menționează suficient în relatările oficiale este că acest acord, deocamdată limitat la benzină, ar putea fi extins — după cum a recunoscut chiar Shallash — la petrol brut, alte produse petroliere și mărfuri suplimentare. Cu alte cuvinte, ceea ce pare azi un aranjament tehnic de urgență ar putea deveni infrastructura permanentă a unei noi rute energetice, complet independentă de Ormuz.

Coincidență sau nu, Bagdadul s-a angajat deja să continue construirea unor alternative terestre prin Siria chiar dacă Ormuz se redeschide — un semnal clar că miza depășește criza actuală. Reuters relata încă din iulie că petrolul irakian transportat via Baniyas ajunsese pentru prima dată pe piața americană, iar postări din surse turcești vorbesc despre mii de cisterne care ies din Irak spre piața mondială pe cale terestră, prin Siria, în timp ce Bagdadul a închis simultan aeroporturile pentru avioanele iraniene — o dublă mișcare geopolitică ce pare mult mai coordonată decât o simplă reacție de moment.

Cine beneficiază, de fapt, din această nouă arhitectură logistică? UCC Holding face parte și dintr-un consorțiu alături de Chevron și TI Capital, care studiază revitalizarea unui vechi proiect — conducta de petrol Kirkuk-Baniyas — după ce Irakul și Siria au semnat la Washington, în iulie, un memorandum de înțelegere pe acest subiect. Reuters estimase în august că proiectul ar putea dura patru ani și costa cel puțin 15 miliarde de dolari, întrucât ar necesita infrastructură complet nouă.

Context extins: nu e greu de observat că această rută leagă, sub pretextul urgenței create de blocada Ormuz, actori occidentali (Chevron, capital american), Golf (Qatar) și Siria post-conflict — o combinație care ridică inevitabil întrebarea dacă redesenarea hărții energetice a regiunii nu era deja pregătită dinainte, iar criza din Ormuz a servit doar drept declanșator convenabil pentru accelerarea unor planuri mai vechi.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)