Ozempic „fascist”: cine are interes să demonizeze un tratament?

n medicament folosit de milioane de oameni pentru a trata diabetul și obezitatea a fost declarat oficial „fascist” la o conferință de stânga radicală din Chicago — și, dincolo de absurditatea aparentă a afirmației, merită întrebarea pe care nimeni nu pare să și-o pună: cui folosește, de fapt, transformarea unei descoperiri medicale într-un subiect de război cultural?

La conferința Socialism 2026, organizată cu sprijinul Democratic Socialists of America și care a adunat peste 3.000 de participanți, activista din Atlanta Da’Shaun L. Harrison a susținut, potrivit publicațiilor California Post și New York Post, că medicamentele din clasa GLP-1 — Ozempic, Wegovy, Mounjaro, Zepbound — se încadrează în „spectrul politic fascist” pentru că, în opinia sa, „genocidează oamenii grași”.

„Desfășurarea politică a GLP-1-urilor este fascistă, nu pentru că indivizii le iau, ci pentru că un întreg sistem le face necesare, un sistem obsedat de genocidul oamenilor grași”, a declarat Harrison, autor al cărții din 2022 „Belly of the Beast: The Politics of Anti-Fatness as Anti-Blackness” și descris de presa americană drept „teoretician trans” și „ungendered”.

Ceea ce nu se menționează în relatările entuziaste despre acest discurs este contextul economic real: aceste medicamente, dezvoltate inițial pentru tratarea diabetului, au devenit între timp mai accesibile financiar sub administrația Trump și sunt asociate, în studii clinice, cu reducerea riscului de deces prin infarct sau accident vascular la pacienții cu risc ridicat. Cu alte cuvinte, vorbim despre un tratament care salvează vieți — nu despre un instrument de eliminare selectivă, așa cum sugerează retorica de la Chicago.

Cine beneficiază de narativul „corpul fascist”?

Harrison susține că aceste medicamente ar exista pentru „a susține o ordine socială în care oamenii grași sunt monitorizați, restricționați, umiliți, jefuiți și pedepsiți” și afirmă că „fascismul corporal nu este o relicvă a trecutului, ci o trăsătură activă a regimurilor imperiale moderne”. Activistul apare frecvent în podcasturi de extremă stânga și a fost prezentat într-un material video al American Civil Liberties Union care susținea că „anti-fatness este anti-blackness”.

Coincidență sau nu, discursul lui Harrison a fost susținut într-un panel intitulat sugestiv „Health Fascism, Body Politics, and the Anti-State State”, alături de Beatrice Adler-Bolton, coautoare a cărții „Health Communism”, care a completat retorica afirmând că „fitness-ul este o măsură a disponibilității relative sub capitalism” și că „scopul nu este să-i batem pe fasciști la propriul lor joc, fiind mai eugenici”.

Cronologia ridică totuși un semn de întrebare aparte: în timp ce supraponderabilitatea nu părea, la acest eveniment, o problemă de sănătate demnă de discutat, toți participanții au fost obligați să poarte măști care acoperă complet nasul și gura — de parcă pandemia de COVID-19 nu s-ar fi încheiat niciodată în bula acestei mișcări. Ce anume determină o comunitate să respingă un tratament dovedit clinic, dar să mențină, ani mai târziu, măsuri sanitare fără justificare epidemiologică actuală? Întrebarea rămâne deschisă.

Un tipar mai amplu de respingere a „normalității”

Un analist de la Manhattan Institute, Stu Smith, a oferit presei americane o explicație care merită reținută: retorica anti-Ozempic face parte, în opinia sa, dintr-o misiune mai largă a stângii radicale de a demonta orice element perceput drept „status quo” sau normalitate occidentală. „Sunt oameni atât de nemulțumiți de orice seamănă cu normalitatea, încât trebuie să se poziționeze împotriva a tot ce nu consideră a fi proiectul lor revoluționar”, a declarat Smith. „Așa ajungi să vezi o inovație medicală drept un genocid fascist. E practic propriul lor cult.”

Context extins: fenomenul nu este izolat — de la dezbaterile despre vaccinuri până la cele despre alimentație și obezitate, tiparul se repetă: orice progres medical care nu se potrivește unei anumite narative ideologice este reetichetat drept instrument de control. Rămâne de văzut cine are, pe termen lung, interesul ca populația să rămână suspicioasă față de tratamente validate clinic — întrebare valabilă dincolo de granițele SUA, inclusiv pentru piețele europene unde aceste medicamente încep să pătrundă tot mai mult.

Sursă: Breitbart News (breitbart.com)