Inflația din SUA: Casa Albă pasează responsabilitatea Fed-ului

ând un consilier economic al Casei Albe spune public „nu mai avem soluții, e treaba altcuiva”, merită să te întrebi cine rămâne cu factura politică atunci când prețurile nu scad. Președintele Consiliului Consilierilor Economici, Christopher Phelan, a fost întrebat vineri, într-o emisiune Bloomberg, dacă administrația mai are vreo politică pregătită împotriva inflației — iar răspunsul a fost, în esență, o pasare a responsabilității către șeful Fed, Kevin Warsh.

Coprezentatorul Michael McKee a pus întrebarea direct: guvernul a epuizat deja instrumentele vizibile — a golit aproape complet Rezerva Strategică de Petrol pentru a ține sub control prețul benzinei, iar președintele a acceptat recent să permită importuri suplimentare de carne de vită pentru a tempera prețurile la acest capitol. Întrebarea firească era: mai există ceva în plan?

Phelan a evitat un răspuns concret, mutând discuția pe teren instituțional: „Un lucru pe care Președintele Warsh l-a spus foarte clar — și îl aplaud pentru asta — e că inflația ține de noi, inflația e o chestiune a Fed-ului. A fost peste ținta lor timp de 65 de luni consecutive. Iar el e Președinte de doar 100 de zile.” Practic, un oficial al Casei Albe recunoaște că inflația depășește ținta băncii centrale de peste cinci ani și jumătate, dar alege să lase toată sarcina pe umerii unui om aflat în funcție de sub patru luni.

Ceea ce nu se menționează explicit în acest schimb de replici este contextul mai larg: o administrație care a folosit deja principalele pârghii vizibile pentru populație — rezerve petroliere, importuri alimentare — și care, în lipsa altor opțiuni rapide, mută discuția politică pe seama unei instituții „independente”. Cine beneficiază de această mutare? Pe termen scurt, oricine se află la butoanele politice, pentru că responsabilitatea pentru un fenomen resimțit direct în buzunarul cetățenilor devine, cel puțin discursiv, problema altcuiva.

Phelan a mai afirmat că piețele globale se așteaptă la o scădere a prețului țițeiului, o observație care, în context, sună mai degrabă ca o speranță decât ca o strategie clară. Cronologia ridică întrebări: de ce discuția despre inflație ajunge, an de an, tot la Fed, exact în momentele în care instrumentele fiscale directe par epuizate sau politic costisitoare? Coincidență sau o strategie de comunicare bine rodată, prin care presiunea publică e redirecționată constant către o bancă centrală „autonomă”, scutind astfel guvernul de a-și asuma decizii economice nepopulare?

Pentru un public obișnuit deja cu jocuri similare de responsabilitate diluată în politica economică globală, episodul de la Bloomberg nu e neapărat o revelație — dar rămâne un exemplu clar despre cum se construiește, în timp real, narativa oficială a unei crize economice.

Sursă: Breitbart News (breitbart.com)