Groenlanda: acordul Trump-Danemarca ascunde control militar permanent

eea ce Casa Albă prezintă drept „un acord istoric de securitate” este, la o citire atentă a textului semnat la ONU, altceva: un cadru juridic care oferă Statelor Unite control militar practic permanent asupra Groenlandei — fără să fie nevoie de o „cucerire” formală. Cine beneficiază de fapt din această construcție juridică migăloasă? Nu Danemarca, așa cum ar vrea Copenhaga să pară.

Președintele Donald Trump, premierul danez Mette Frederiksen și premierul groenlandez Jens-Frederik Nielsen au semnat marți noul acord de securitate în cadrul unei ceremonii trilaterale la Adunarea Generală a ONU, la New York. Documentul amendează un tratat de apărare din 1951 și permite SUA să înființeze două baze militare noi, la Narsarsuaq și Mestersvig, pe lângă modernizarea bazei existente Pituffik Space Base din nord-vestul insulei.

Ce spune cu adevărat textul oficial

Narsarsuaq a găzduit baza americană Bluie West One în anii 1940-1950, iar Mestersvig este folosit în prezent de unitatea daneză de patrulare cu sănii trase de câini, Sirius Dog Sled Patrol. Dincolo de aceste detalii pitorești, analiza comentatorului geopolitic Arnaud Bertrand asupra textului efectiv al acordului ridică semne de întrebare serioase despre cine a „mințit mai mult” în felul în care a prezentat public acordul — iar concluzia lui, spune el, „poate surprinde pe unii”: danezii.

Primul detaliu care nu apare în comunicatele oficiale: acordul din 1951 era valabil doar cât exista NATO. Noul acord „nu are dată de expirare și poate fi modificat doar prin consens mutual” — și supraviețuiește chiar și unei eventuale independențe a Groenlandei, obligând un viitor stat groenlandez independent să „își asume afirmativ toate drepturile și obligațiile Regatului Danemarcei specificate în acest acord”.

Al doilea aspect, tratat superficial în presa mainstream: dacă în 1951 SUA putea înființa baze doar cu acordul ambelor guverne și doar în baza planificării NATO, noul text garantează deja trei baze și lasă loc pentru altele, motivate de apărarea „continentului american” — un interes american, nu unul NATO. Articolul IV(iii) prevede că SUA „poate înființa zone de apărare adiționale în Groenlanda”, iar consultările ulterioare servesc doar la „decizii privind detaliile de implementare bazate pe acord mutual” — cu alte cuvinte, principiul unei noi baze este acordat automat, doar detaliile tehnice mai necesită negociere.

De la „poate” la „va”: o schimbare lingvistică cu implicații enorme

Coincidență sau nu, o singură schimbare de verb din textul acordului spune mai mult decât orice discurs oficial. Acordul din 1951 spunea că SUA „poate beneficia” de acces liber prin Groenlanda, dar „în conformitate cu reguli general acceptate, emise de autoritatea daneză competentă din Groenlanda”. Noul text spune simplu: SUA „va beneficia” de acces liber prin Groenlanda, pe uscat, pe apă și în aer — fără nicio mențiune despre reguli emise de autoritățile daneze. În plus, SUA obține acum și „acces submarin și mișcare în apele teritoriale” — practic, o clauză dedicată submarinelor.

Acordul mai interzice statelor din afara NATO să aibă instalații militare sau prezență persistentă în Groenlanda, cu excepția cazului în care toate cele trei părți sunt de acord — ceea ce oferă SUA un veto efectiv și permanent. Mai mult, este introdus un mecanism de „investment screening”: statele sau investitorii din afara NATO, a parteneriatelor NATO sau a UE — citește Rusia, China, India, statele din Golf — nu vor avea control, influență semnificativă sau acces la informații nepublice în sectoare „deosebit de sensibile” din Groenlanda, decât dacă părțile convin altfel. Practic, tot un veto american permanent.

Context extins care nu se menționează în rapoartele oficiale: acest acord vine în plină perioadă de expansiune geopolitică americană — SUA a cucerit Venezuela în ianuarie, lucrează pentru schimbare de regim în Cuba și este în prezent în conflict cu Iranul. Cronologia acestor mișcări, corelată cu discursul lui Trump despre „frontiera nordică a Americii de Nord”, ridică întrebări legitime despre direcția strategică mai amplă a Washingtonului.

Semnificativ este și cadrul retoric al noului acord: în timp ce documentul din 1951 exista „în beneficiul Organizației Tratatului Nord-Atlantic”, noul text este centrat aproape exclusiv pe interesele SUA, celebrând „rolul ireplasabil” al armatei americane și „contribuțiile istorice și continue indispensabile ale Statelor Unite la securitatea și apărarea Groenlandei” — iar printre obiectivele declarate figurează instalarea sistemului american de apărare antirachetă „Golden Dome”.

Într-un discurs susținut la ONU înainte de ceremonia trilaterală, Trump a lansat și un avertisment extrem de dur la adresa Teheranului, sugerând fie o reconstrucție a Iranului sub condiții americane, fie „anihilarea Republicii Islamice, rapid, fără șansa de a mai distruge popoare și țări”. Declarația, plasată la doar câteva minute de anunțul privind Groenlanda, sugerează un tipar mai larg de proiecție a puterii americane pe multiple fronturi simultan — o coincidență de calendar care merită urmărită.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)