Gaz în Asia de Sud-Est: pariul continuă în plin șoc Hormuz
n timp ce Strâmtoarea Hormuz rămâne un butoi de pulbere geopolitic, iar prețurile gazului lichefiat au explodat pe fondul războiului din Golful Persic, țările din Asia de Sud-Est fac exact opusul a ceea ce ar dicta prudența: construiesc și mai multe centrale pe gaz și mai multă capacitate de import LNG. Coincidență sau simplă inerție a unor planuri puse în mișcare cu ani buni înainte de criza actuală? Cifrele, cel puțin, sunt greu de ignorat.
Potrivit unui raport al think-tank-ului Global Energy Monitor, organizație orientată spre obiectivul „net-zero”, regiunea are în construcție aproximativ 100 GW de capacitate nouă de generare electrică pe bază de gaz și 70 GW de capacitate de import LNG. Ceea ce nu se menționează suficient în comunicatele oficiale ale guvernelor din regiune este riscul structural pe care aceste investiții îl asumă: „Continuarea expansiunii infrastructurii de import LNG riscă să adâncească expunerea la aceleași disruptii de aprovizionare și volatilitate a prețurilor pe care criza le-a scos la iveală”, avertizează Global Energy Monitor.
Cine ar putea reduce dependența — și de ce nu se întâmplă mai rapid
Raportul sugerează că Asia de Sud-Est ar putea, teoretic, să-și crească producția internă de gaz natural pentru a reduce dependența de gazul lichefiat importat. Dar avertismentul vine imediat: procesul ar lua timp, mult timp. GEM identifică cel puțin 20 de zăcăminte care ar putea adăuga circa 62 miliarde de metri cubi anual de capacitate de producție până în 2035 — însă noile surse de aprovizionare au nevoie de ani pentru a fi dezvoltate și, cronologia ridică semne de întrebare, „pot să nu ajungă nici măcar pe piețele interne de energie electrică”.
Asia este deja cel mai mare cumpărător mondial de gaz natural lichefiat, iar infrastructura conexă a fost extinsă constant în ultimii ani, alimentată de planuri de producție la fel de ambițioase. Prețurile scăzute ale gazului, valabile pentru cea mai mare parte a acestei perioade, au făcut ca aceste planuri să pară viabile din punct de vedere comercial. Cine beneficiază de fapt de aceste planuri făcute pe vremea prețurilor mici? Companiile de infrastructură și marii furnizori de LNG, cu siguranță — riscul de volatilitate rămâne, în schimb, în sarcina consumatorilor și a rețelelor naționale de energie.
Războiul din Golf schimbă regulile jocului
Războiul din Golful Persic a dus la o scădere abruptă a gazului lichefiat disponibil pe piață, împingând prețurile semnificativ mai sus și tăind, cel puțin parțial, apetitul unor importatori asiatici pentru LNG. Global Energy Monitor observă în raportul său că războiul pune la încercare, practic, întreaga strategie de expansiune a gazului din Asia de Sud-Est, arătând că „o mare parte din expansiunea planificată rămasă se bazează pe trei asumpții: că LNG-ul va rămâne disponibil în mod fiabil, că va rămâne suficient de accesibil ca preț pentru a concura cu alternativele, și că gazul intern poate oferi o soluție de rezervă atunci când importurile sunt restricționate”.
Ce nu ne spun sursele oficiale este dacă aceste trei premise mai au vreo bază solidă, în contextul unui conflict care a intrat deja în luna a șaptea, fără un final clar la orizont. Context extins: episodul readuce în discuție o temă mai veche — dependența structurală a Asiei de rute energetice ce trec prin zone de conflict cronic, o vulnerabilitate similară celei cu care Europa s-a confruntat după începerea războiului din Ucraina, când dependența de gazul rusesc s-a transformat brusc dintr-un avantaj comercial într-un risc de securitate națională. Rămâne de văzut dacă guvernele din regiune vor recalibra planurile de infrastructură sau vor continua, din inerție birocratică și interese comerciale deja angajate, pe același traseu care le-a adus aici.
Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)