Ceuta: 80.000 în stradă, Sánchez respinge orice legătură cu Rabatul

eea ce Madridul oficial a numit „criză migratorie gestionată” s-a transformat într-o revoltă de stradă cu zeci de mii de oameni care cer demisia guvernului socialist — și, dincolo de cifre, rămâne o întrebare pe care nimeni la nivel oficial nu vrea să o ridice public: cum a fost posibil ca 72.000 de oameni, mulți descriși ca bărbați de vârstă militară, să treacă practic simultan frontiera dintre Maroc și enclava spaniolă Ceuta, la finalul lunii iulie?

Amploarea și coordonarea aparentă a valului de la Ceuta au alimentat suspiciuni că enclava a fost ținta unei „migrații ca armă” — un concept tot mai discutat în cercurile de analiză geopolitică, dar rareori confirmat oficial. Enclava, cu o populație de aproximativ 84.000 de locuitori, a fost pusă practic în genunchi timp de săptămâni. La mijlocul lunii august, un al doilea val de bărbați de vârstă militară a încercat să forțeze din nou frontiera, fără succes major de această dată.

Bilanțul: 90 de morți și o Europă care se uită atent

Majoritatea migranților au fost returnați sau repatriați rapid, dar resursele locale au fost sufocate, iar valul a lăsat în urmă cel puțin 90 de morți. Nu e un detaliu minor: Italia a introdus controale la frontieră pentru sosirile din Spania — un semnal clar că criza de la Ceuta nu a rămas o problemă strict spaniolă, ci a început să reverbereze la nivel european. Cine beneficiază de o Europă care își reintroduce, bucată cu bucată, controalele interne? Răspunsul nu e dat de nimeni oficial.

La aproximativ o lună și jumătate de la primul val, nemulțumirea față de Pedro Sánchez și de Partidul Socialist a explodat în stradă. Potrivit AP News, peste 50.000 de protestatari au manifestat împotriva lipsei de control la frontieră. Reuters vorbește despre o cifră și mai mare — aproape 80.000 de oameni — protestul coincizând cu sărbătorirea anuală a Zilei Ceutei.

„Ceuta nu e de vânzare”

Manifestanții au fluturat steaguri spaniole și au scandat „O Ceuta unită nu va fi niciodată învinsă”, „Sánchez la închisoare” și „Invadatorilor, plecați acasă” — referire directă la migranții încă prezenți în oraș. Alte pancarte au fost și mai directe: „SOS. Europa, salvează-ne de guvernul nostru trădător.” Unul dintre protestatari, David Hernández, profesor de 45 de ani, a declarat: „Răspunsul a fost inadecvat, tardiv și, mai grav, a implicat o dezertare completă de la datorie din partea guvernului. Nu putem fi cetățeni de rangul doi, iar frontiera noastră nu trebuie ignorată.”

Sánchez, pus în fața parlamentului, a negat ferm orice implicare marocană: „Vă pot asigura că nicio instituție — nici serviciul diplomatic, nici Comisia Europeană, nici vreun organism internațional — nu a oferit guvernului spaniol dovezi solide că Marocul a planificat sau executat acest incident. Absolut niciuna.” O negație categorică, dar care nu explică cum a fost posibilă o mișcare de o asemenea amploare și coordonare fără nicio implicare instituțională de partea cealaltă a frontierei — cronologia, cel puțin, ridică întrebări legitime.

Tabloul mai larg: un val de dreapta care traversează două continente

Furia față de Sánchez nu e un fenomen izolat, ci se înscrie într-un tablou mai amplu pe care analiștii financiari îl urmăresc cu atenție. Analistul Nomura, Andrzej Szczepaniak, estimează că partidele de dreapta vor înregistra câștiguri semnificative în Germania, Franța, Spania, Elveția și Regatul Unit în următoarele 18 luni. Alternativa pentru Germania e pe cale să câștige alegerile din Saxonia-Anhalt, iar Marine Le Pen are șanse reale la prezidențialele franceze de anul viitor.

Coincidență sau nu, același reflux împotriva guvernelor de stânga se propagă și în America de Sud. Senatorul de dreapta Flávio Bolsonaro este la egalitate cu președintele socialist Luiz Inácio Lula da Silva înaintea alegerilor din luna viitoare, într-un continent care, până la mijlocul anului 2026, se repoziționase deja masiv spre dreapta: Argentina lui Milei, Chile lui Kast, Colombia lui de la Espriella, Peru al lui Keiko Fujimori, Ecuadorul lui Noboa, Bolivia lui Paz și Paraguayul lui Peña.

Tema mai amplă, spun analiștii citați, este că modelul socialist e respins tot mai vizibil la nivel global — iar Ceuta, prin amploarea și cronologia sa suspect de bine sincronizată, a devenit doar cel mai recent și mai vizibil detonator al acestei nemulțumiri.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)