Statul paralel din SUA: presa mainstream cere loialitate față de cine?

eea ce se prezintă drept „apărarea democrației” de către marile televiziuni americane ascunde, de fapt, o cerere stranie: ca instituții ale statului să acționeze independent de puterea aleasă democratic. Cazul recent al procurorului general Todd Blanche, presat de o prezentatoare NBC să depună un „jurământ de independență” față de Casa Albă, ridică o întrebare simplă pe care puțini o pun cu voce tare — cine beneficiază, de fapt, dacă instituțiile statului nu răspund în fața celor aleși de popor?

Duminică, la emisiunea Meet the Press, jurnalista Kristen Welker i-a cerut lui Blanche, proaspăt învestit la conducerea Departamentului de Justiție al SUA, să „promită” că instituția va acționa mereu independent de Casa Albă. Blanche a respins solicitarea, amintind că niciun procuror general competent și respectuos al legii nu ar trebui vreodată să facă o asemenea promisiune — pentru simplul motiv că DOJ face parte din puterea executivă, iar șeful său direct este președintele.

Cronologia care ridică semne de întrebare

Momentul nu a fost izolat. Prezentatorul Chuck Todd a numit reacția lui Blanche o „confesiune uimitoare”, exprimându-și mirarea că acesta ar fi fost confirmat în funcție. Ceea ce nu se menționează în aceste reacții este chiar structura constituțională americană: procurorul general se află pe locul șapte în linia de succesiune prezidențială și face parte, prin definiție, din cabinetul președintelui. Coincidență sau nu, aceeași presă care acuză administrația actuală de „derivă autoritară” pare să ceară, în paralel, ca birocrația neleasă să funcționeze ca o putere separată, imună la controlul democratic.

Precedentul pandemiei — un exercițiu de „ascultare oarbă”

Pentru cei care urmăresc de mai mulți ani retorica marilor rețele americane, tiparul nu e nou. În perioada pandemiei, fostul director al Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase, Anthony Fauci, declara public „eu reprezint știința” și „acum e momentul să faceți ce vi se spune” — afirmații aplaudate necondiționat de aceeași categorie de jurnaliști. Populația a fost îndemnată să poarte măști, să stea în case și să accepte injectarea unor seruri experimentale ARNm, în timp ce presa așa-zis critică față de putere cerea tăcerea oricui punea întrebări legitime.

Context extins: episodul se leagă de un tipar mai amplu, vizibil și în Europa de Est, inclusiv în România — perioada pandemică a fost momentul în care instituțiile tehnocrate, ne-alese, au primit puteri extinse peste voința electoratului, sub pretextul „urgenței sanitare”. Nu întâmplător, acest tipar revine acum în dezbaterea despre independența DOJ: cine decide, de fapt, ce interese servește „expertiza”?

Standard dublu: cine e „autoritar” și cine nu?

Articolul original subliniază un contrast incomod: aceiași jurnaliști care acum cer independență absolută a DOJ față de Casa Albă au tăcut, ani la rând, în fața unor episoade mult mai grave de folosire politică a instituțiilor statului. Fostul procuror general Eric Holder s-a autointitulat „wingman” al lui Obama, fără nicio reacție publică din partea presei. Procurorul general Merrick Garland și procurori precum Jack Smith, Matthew Colangelo, Alvin Bragg și Fani Willis au colaborat, potrivit sursei, cu Casa Albă a lui Biden pentru urmărirea penală a lui Donald Trump. Aceeași presă a rămas tăcută când administrația Biden a impus interdicții de exprimare („gag orders”) candidatului Trump în plină campanie electorală, când FBI și DOJ au alocat resurse semnificative pentru urmărirea protestatarilor de la 6 ianuarie, catalogați drept „teroriști interni”, sau când membri ai Congresului republican au fost, potrivit acuzațiilor citate în articol, supravegheați.

Nu se menționează nici scandalul laptopului lui Hunter Biden, ignorat sistematic de marile rețele înainte de alegerile din 2020, și nici acuzațiile privind teoria „Russia Collusion”, finanțată — potrivit informațiilor vehiculate — de campania Hillarei Clinton, dar susținută ani la rând de aceleași instituții mediatice ca fiind un fapt dovedit. Ce nu ne spun sursele oficiale, sugerează autorul, e că verdictul asupra „amenințării la adresa democrației” pare să depindă strict de culoarea politică a celui aflat la putere.

Cine beneficiază de o birocrație „independentă”?

Miezul argumentului articolului e simplu: funcționarii publici ne-aleși nu reprezintă poporul american, iar acordarea unei puteri mai mari acestora, în detrimentul oficialilor aleși, slăbește controlul democratic al cetățenilor asupra propriului guvern. Tratarea unor figuri precum Fauci, Holder, Garland sau foștii directori de informații ca deținători ai unei puteri executive separate de cea a președintelui nu ar consolida democrația — ci ar deschide, dimpotrivă, calea către un tip de guvernare paralelă, needusă în fața urnelor.

Pentru cititorul român, obișnuit cu propriile experiențe de neîncredere în „experți” și instituții tehnocrate impuse de sus, paralela e greu de ignorat: retorica „independenței instituționale” poate fi, la fel de bine, un instrument de conservare a puterii unor structuri administrative permanente — indiferent cine câștigă alegerile.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)