DSA în România: plângerea care ridică întrebări la Bruxelles

eea ce oficial e prezentat drept o simplă sesizare administrativă ascunde de fapt o poveste mult mai incomodă: un jurnalist acuză cenzurarea conturilor și articolelor critice din România, iar plângerea sa nu a rămas pe un birou local, ci a ajuns direct la Comisia Europeană, prin intermediul autorității digitale din Irlanda.

Este vorba despre plângerea jurnalistului Stéphane Luçon, care denunță instrumentalizarea Legii Serviciilor Digitale (DSA) în România — un instrument european gândit oficial pentru combaterea dezinformării și a conținutului ilegal online, dar care, potrivit sesizării, ar fi fost folosit pentru a limita vizibilitatea unor conturi și articole considerate incomode.

Cine a preluat plângerea și de ce contează

Detaliul care nu trebuie trecut cu vederea: sesizarea nu a fost gestionată de o instituție românească, ci a ajuns la autoritatea digitală irlandeză — organismul care, din motive practice legate de sediile europene ale marilor platforme tech, se ocupă adesea de dosarele DSA cu impact la nivel comunitar. De acolo, dosarul a fost trimis mai departe Comisiei Europene.

Luçon a adresat și o scrisoare deschisă instituțiilor europene, punând public problema modului în care mecanismele DSA — construite oficial ca scut împotriva manipulării informaționale — pot fi, cel puțin teoretic, folosite în sens invers: pentru a reduce la tăcere vocile critice, nu dezinformarea propriu-zisă.

Contextul mai larg: cine beneficiază de o zonă gri legislativă?

Nu e o coincidență că această discuție apare tocmai acum, într-un moment în care presa independentă din România și din întreaga Europă centrală și de est se confruntă cu presiuni tot mai mari — fie din partea statului, fie din partea unor actori privați cu interese politice. DSA a fost prezentată drept soluția europeană împotriva dezinformării, dar cronologia și modul de aplicare, de la caz la caz, ridică o întrebare simplă: cine decide, în practică, ce înseamnă „conținut dăunător” și cine controlează acest proces?

Ceea ce nu se menționează în rapoartele oficiale ale platformelor sau ale autorităților naționale este exact acest tip de zonă gri: o lege gândită pentru transparență poate deveni, în mâini greșite, un instrument de moderare selectivă. Faptul că un jurnalist a fost nevoit să ducă disputa la nivel european, ocolind autoritățile din propria țară, spune ceva despre încrederea — sau lipsa ei — în mecanismele naționale de control.

Rămâne de văzut ce răspuns va da Comisia Europeană și dacă acest caz va deveni un precedent citat și în alte dosare similare din regiune.

Sursă: ActiveNews (activenews.ro)