Criza existențială a Europei: cine profită de haosul din UE

eea ce Bruxelles-ul prezintă drept „provocări administrative” — un val de migranți, extinderea UE și reforme instituționale aparent tehnice — ascunde de fapt o luptă acută pentru putere între birocrația neelectă de la Bruxelles și statele membre care încă mai cred în suveranitate. Cronologia evenimentelor din vara aceasta ridică semne de întrebare serioase despre direcția reală în care este împinsă Uniunea Europeană.

Ceuta: scânteia care a aprins un incendiu continental

Sosirea a 72.000 de migranți nord-africani, majoritatea musulmani, în enclava spaniolă Ceuta, la doar câțiva kilometri de Gibraltar, a provocat un cutremur diplomatic fără precedent în spațiul Schengen. Incapacitatea — sau, spun unii, lipsa de voință — a autorităților spaniole de a gestiona situația a determinat-o pe premierul italian Giorgia Meloni să reintroducă, pentru prima dată din 1995, controale de pașapoarte pentru cetățenii spanioli. Spania a răspuns simetric, impunând controale similare pentru italieni.

Coincidență sau nu, la scurt timp Meloni s-a aliat public cu premierul danez de centru-stânga Mette Frederiksen, într-un gest politic neobișnuit pentru clivajul ideologic clasic. „Suntem mândre de moștenirea culturală creștină a Europei și vrem să o protejăm”, au declarat cele două lidere, adăugând că așteaptă ca noii veniți să respecte valorile europene, nu să le impună pe ale lor. Meloni a redactat ulterior o scrisoare adresată Ursulei von der Leyen, semnată de 21 de lideri UE, prin care critică politicile laxe de imigrație ale Comisiei.

Cine a deschis de fapt robinetul migrației?

Ce nu se menționează suficient în rapoartele oficiale este că problema nu a apărut peste noapte. Fabrice Leggeri, francezul care a condus agenția europeană de graniță Frontex între 2015 și 2022, a încercat să transforme instituția într-o veritabilă forță de aplicare a legii, dar a fost blocat sistematic de comisarul european pentru Afaceri Interne, suedeza Ylva Johansson. Potrivit lui Leggeri, Johansson i-ar fi spus că migranții „vin în căutarea iubirii” și că, fiind Europa un continent îmbătrânit, este „datoria” europenilor să-i primească — o declarație care, la prima vedere administrativă, spune de fapt mult despre agenda ideologică din spatele politicilor de graniță ale UE.

Extinderea UE: cine intră și ce riscuri ascunde

În timp ce Muntenegru și Albania așteaptă la porțile Uniunii, iar Islanda ar putea relua discuțiile de aderare în urma unui referendum, întrebarea reală este ce se întâmplă după. Aderarea Albaniei, țară majoritar musulmană, ar putea deschide calea negocierilor cu Ucraina și Serbia — două dosare cu miză geopolitică uriașă. Ucraina ar avea nevoie de un acord de pace cu Rusia, un scenariu tot mai puțin probabil dacă țara ar fi „răsplătită” cu aderarea la UE. Serbia, aliat tradițional al Moscovei și poartă de acces spre economia rusă, complică și mai mult ecuația. Cine beneficiază de o extindere grăbită într-un moment de fragilitate geopolitică maximă? Întrebarea rămâne deschisă.

Lupii, fermierii și „tirania majorității”

Un detaliu aparent minor, dar simptomatic pentru bias-ul ideologic al Comisiei Europene: reintroducerea lupilor pe terenuri agricole din care fuseseră eliminați de generații, protejați acum ca specie pe cale de dispariție, în timp ce devastează turmele de la Suedia până în sudul Italiei. Fermieri care vânează în secret lupii care le amenință existența funcționează ca o adevărată mișcare de rezistență subterană, comunicând prin mesaje codificate, mereu cu ochii pe poliție. Contrastul e ilustrat printr-o glumă amară care circulă în Europa: o tânără suedeză ar putea fi violată în grup de imigranți sirieni fără ca poliția să miște un deget, dar un fermier prins ucigând un lup ar fi urmărit cu toate resursele investigative posibile.

Pe acest fundal, Ursula von der Leyen încearcă să elimine regula unanimității în deciziile de politică externă, înlocuind-o cu votul majoritar — o schimbare pe care fostul premier belgian și președinte al Consiliului European, Charles Michel, o numește fățiș „guvernare super-autoritară”. „Astăzi, Comisia încearcă să preia controlul. Asta nu e în linie cu tratatul UE”, a declarat Michel într-un interviu acordat unei reviste belgiene. Pentru ani de zile, premierul ungar Viktor Orbán a folosit dreptul de veto pentru a bloca poziții ale Comisiei considerate critice la adresa Israelului sau a SUA — iar înfrângerea sa electorală pare să fi încurajat-o pe von der Leyen să meargă mai departe cu centralizarea puterii.

Avertismentul din trecutul comunist

Fostul președinte ceh Václav Klaus, care a trăit deceniile de comunism sovietic impus țării sale, avertiza încă din 2009 asupra lipsei de instituții democratice reale în UE: „Sistemul actual de decizie al Uniunii Europene este diferit de o democrație parlamentară clasică… Aici este promovată o singură alternativă, iar cei care îndrăznesc să gândească altfel sunt etichetați drept dușmani ai integrării europene.” Nu întâmplător, Klaus lega direct experiența sa din spatele Cortinei de Fier de pericolul actual al unei Europe fără opoziție reală — o paralelă istorică ce nu apare aproape niciodată în discursul oficial de la Bruxelles.

Europa se află, cu alte cuvinte, la o răscruce reală: pe un drum, o centralizare tot mai autoritară, cu culturile fondatoare marginalizate în numele multiculturalismului — factorii care au dus, în fond, la Brexit. Pe celălalt drum, o revenire la rădăcinile creștine și iudaice ale continentului și respectarea voinței popoarelor sale. Scepticismul rămâne justificat: alternativa democratică nu pare, deocamdată, la orizont.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)