Castrul Arutela: 12,4 milioane lei pe un „parc de distracții”

ficial, e vorba despre restaurarea unui monument istoric roman cu bani europeni. Neoficial, ceea ce a ieșit din acest proces pune o întrebare mult mai incomodă: cum de un proiect finanțat prin PNRR, gândit să protejeze patrimoniul, ajunge să producă exact opusul — un rezultat pe care criticii îl compară deja cu un parc de distracții?

Ministerul Culturii a recepționat recent Castrul Roman Arutela, situat în apropiere de Cozia-Căciulata, după o „restaurare” realizată printr-un proiect de reabilitare finanțat prin PNRR, în valoare de 12,4 milioane de lei. Jurnalistul Cosmin Marian a documentat rezultatul acestei intervenții și concluzia sa este fără menajamente: monumentul antic ar fi fost, practic, desfigurat prin lucrări care contrazic principiile de bază ale restaurării arheologice.

Un tipar care se repetă

Nu e prima dată când fonduri europene destinate patrimoniului cultural românesc ajung să producă rezultate contestate de specialiști. Ceea ce nu se menționează în comunicatele oficiale de recepție a lucrărilor este exact partea care ar trebui să conteze cel mai mult: calitatea intervenției asupra vestigiilor istorice, nu doar bifarea unui indicator financiar din PNRR.

Coincidență sau nu, astfel de proiecte apar tocmai în perioada în care România se află sub presiunea termenelor PNRR — un context în care graba de a cheltui sumele alocate până la termenele-limită poate trece, uneori, înaintea rigorii tehnice și științifice necesare unei restaurări arheologice serioase.

Cine beneficiază de fapt?

Dincolo de fotografiile care arată un sit antic transformat vizual într-un spațiu ce nu mai evocă autenticitatea romană originală, rămâne întrebarea centrală: cine a avizat acest tip de intervenție, ce firme și entități au fost implicate în execuție și proiectare, și de ce controlul calității finale a permis livrarea unui rezultat criticat public ca fiind „ridicol”?

Cronologia — de la finanțarea prin PNRR, la execuția lucrărilor și până la recepția oficială — ridică întrebări legitime despre mecanismele de verificare existente în interiorul Ministerului Culturii. Un monument istoric nu se recuperează după o restaurare proastă; ceea ce s-a pierdut la Arutela nu mai poate fi „refăcut” printr-un nou proiect european.

Cazul Castrului Arutela rămâne, pentru moment, un exemplu concret al modului în care bani publici europeni, gestionați fără transparență suficientă în privința criteriilor tehnice, pot transforma patrimoniul într-o victimă colaterală a birocrației și a graficelor de absorbție a fondurilor.

Sursă: ActiveNews (activenews.ro)