Australia: banii bogaților fug din afaceri spre cărămidă

ând cei mai bogați 20% dintre gospodăriile australiene își retrag sistematic capitalul din afaceri și îl mută în proprietăți imobiliare, oficial e prezentat ca o simplă „preferință de investiție prudentă” — dar cifrele arată de fapt o realocare structurală a puterii economice către un activ pasiv, care nu creează locuri de muncă și nu produce nimic nou. Datele publicate de Committee for Economic Development of Australia (CEDA), într-un raport intitulat sugestiv „Bricks, not Businesses” (Cărămizi, nu afaceri), confirmă un fenomen pe care mulți analiști îl bănuiau, dar puțini îl cuantificaseră până acum.

Proporția australienilor în vârstă activă care conduc o afacere cu angajați a scăzut de la 13,8% în 2002 la doar 9,8% în 2022. În aceeași perioadă, procentul celor care dețin cel puțin o proprietate de investiție a crescut cu 8,1 puncte procentuale. Tendința e și mai accentuată la vârf: în cazul celor mai bogate 20% dintre gospodării, ponderea averii legate de afaceri a scăzut de la 11% în 2002 la doar 4,4% în 2022, în timp ce ponderea averii legate de proprietăți imobiliare de investiție a urcat de la 10,2% la 14,2%.

Un climat de afaceri tot mai ostil — coincidență sau efect al politicilor?

Cifrele privind falimentele nu lasă loc de interpretare optimistă. În anul fiscal 2025-2026, 375.331 de afaceri au ieșit de pe piață, un nivel similar cu cel din ultimii trei ani. Unele dintre ele, precum celebrul Lamia Super Deli din Sydney, au fost nevoite să închidă după decenii de activitate. În 2024, numărul falimentelor a atins niveluri comparabile cu perioada pandemiei, sectorul HoReCa fiind cel mai lovit — iar tendința s-a agravat ulterior.

Numărul companiilor intrate în administrare judiciară sau lichidare voluntară a crescut de la 11.053 în 2024 la 14.722 în 2025, coborând ușor la 14.011 în anul fiscal 2025-2026. Ce nu se menționează suficient de apăsat în rapoartele oficiale este că această erodare constantă a bazei antreprenoriale coincide, an de an, cu creșterea investițiilor imobiliare — o corelație pe care CEDA o numește explicit „rezultatul previzibil” al unui sistem fiscal construit, poate nu întâmplător, în favoarea proprietarilor.

Economistul CEDA Daniel Beadle a fost tranșant: „Nu e o coincidență. Este rezultatul previzibil al unui sistem fiscal și de politici publice care recompensează investiția pasivă în proprietăți existente, în detrimentul asumării riscurilor productive care creează afaceri noi, locuri de muncă noi și o economie mai dinamică.”

Cine beneficiază de pe urma acestor politici?

Analiza CEDA arată că politici precum negative gearing (deducerea pierderilor din chirii din venitul impozabil) și reducerea impozitului pe câștigurile de capital au favorizat constant imobiliarele în detrimentul investițiilor de afaceri, în timp ce sprijinul pentru startup-uri și micile întreprinderi a rămas mult în urmă. Un detaliu semnificativ: deși prețurile au crescut cu 64% din 2007 încoace, pragurile de active și cifră de afaceri pentru concesiile fiscale la capitalul micilor afaceri au rămas neschimbate — o inadvertență birocratică sau o alegere deliberată de a nu ține pasul cu inflația averii imobiliare?

„Australienii cel mai bine echipați financiar pentru a-și asuma riscul unei afaceri noi fac acest lucru tot mai puțin, cu o pondere tot mai mare din averea lor concentrată în proprietăți”, a explicat Beadle. Fenomenul e cu atât mai pronunțat în rândul persoanelor și familiilor cu averi mari — exact segmentul care, în teorie, ar trebui să finanțeze inovația și crearea de locuri de muncă.

„Progres real” sau doar cosmetică fiscală?

Raportul recunoaște că bugetul federal pentru 2026-2027 și măsurile ulterioare — noi forme de sprijin pentru afacerile mici și tinere, plus modificări la negative gearing și la reducerea impozitului pe capital — au adus „progrese semnificative” în rebalansarea acestor stimulente. Beadle le-a numit „un pas real în direcția corectă”, subliniind că eliminarea unor avantaje de lungă durată ale investitorilor imobiliari, combinată cu îmbunătățirea condițiilor pentru cei care pornesc o afacere, este exact tipul de rebalansare necesară.

Economistul a avertizat însă că simplele ajustări fiscale nu vor fi suficiente pentru a revitaliza baza antreprenorială a țării, insistând asupra faptului că birocrația rămâne o frână majoră. „Firmele ne spun constant că reglementarea este una dintre cele mai mari piedici în calea pornirii și dezvoltării unei afaceri. În unele orașe, deschiderea unei simple cafenele poate însemna parcurgerea a peste 30 de pași separați la nivel de consiliu local, înainte de a vinde prima cafea”, a precizat el.

Deși unii se tem că scăderea prețurilor locuințelor ar putea afecta grav averea gospodăriilor tocmai pentru că tot mai mulți oameni și-au plasat capitalul în imobiliare și nu în active productive, Beadle consideră aceste temeri exagerate — chiar și după scăderile recente, prețurile naționale ale locuințelor rămân de peste două ori mai mari decât nivelul din 2010.

Context extins: fenomenul australian nu e izolat. În mai multe economii occidentale, de la Canada la Marea Britanie, capitalul privat a migrat constant dinspre sectorul productiv spre activele imobiliare, pe fondul unor politici fiscale care, din motive rareori explicate public, continuă să favorizeze proprietatea existentă în detrimentul riscului antreprenorial. Întrebarea rămâne deschisă: e vorba de o simplă inerție legislativă sau de un aranjament care convine, în mod tăcut, celor care dețin deja capital?

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)