20 milioane dolari prin Hormuz: cine profită de criza petrolului

n timp ce presa mainstream vorbește despre „riscuri geopolitice” în Golf, șeful uneia dintre cele mai mari companii petroliere din lume a recunoscut public, la o conferință energetică din Norvegia, ceva ce piețele știau deja pe surse: se poate face profit uriaș din haosul din Strâmtoarea Hormuz — dacă ești dispus să joci la limită.

Patrick Pouyanné, CEO al gigantului francez TotalEnergies, a declarat luni că traversarea strâmtorii cu un supertanker costă acum aproximativ 20 de milioane de dolari. Cifra nu e un simplu detaliu logistic — e prețul riscului asumat de companiile occidentale care cumpără țiței din Golful Persic la reduceri masive, de 50-60 de dolari pe baril, într-o zonă considerată una dintre cele mai periculoase căi navigabile din lume.

Marja care nu apare în comunicatele oficiale

Potrivit Bloomberg, Pouyanné a precizat că această traversare adaugă un cost suplimentar de circa 10 dolari pe baril. Însă cu petrolul Brent tranzacționat la 92 de dolari pe baril, profitul potențial poate depăși 30 de dolari pe baril — înainte de costurile de finanțare și alte cheltuieli. Cu alte cuvinte: marje extraordinare, rezervate celor dispuși să-și asume riscul de a fi „primii care se mișcă” într-o zonă de conflict activ.

Ceea ce nu se menționează în rapoartele oficiale este chiar mai interesant: TotalEnergies este, potrivit propriei declarații a lui Pouyanné, probabil cel mai mare trader de petrol din Irak sau Qatar. Iar acest petrol, a spus el textual, „se mișcă astăzi prin Strâmtoarea Hormuz foarte discret, nu public”. Discreție într-o zonă patrulată militar și aflată în centrul unei crize energetice mondiale — coincidență sau strategie deliberată de a evita atenția publică asupra unor tranzacții extrem de profitabile?

Cine controlează, de fapt, strâmtoarea?

Pouyanné nu a precizat dacă tancurile petroliere contractate de TotalEnergies tranzitează coridorul de transport maritim supravegheat militar de SUA, în largul Omanului — un detaliu omis care ridică întrebări firești despre relația reală dintre companiile private și aparatul militar occidental prezent în regiune.

Date recente arată o creștere notabilă a traficului de nave prin Hormuz, ceea ce pune sub semnul întrebării narativul conform căruia Teheranul ar controla ferm acest punct strategic. Dacă Iranul ar avea într-adevăr controlul deplin asupra strâmtorii, cum se explică fluxul tot mai mare de tancuri petroliere occidentale care trec „foarte discret” prin zonă?

Criza din umbra crizei: piața produselor rafinate

Pouyanné a avertizat și asupra unei situații pe care puțini o discută public: piața produselor petroliere rafinate este, spune el, în criză reală. „Aveți o piață a țițeiului în scădere și piețe de produse extrem de bullish, ceea ce e foarte ciudat”, a declarat CEO-ul francez. Consumatorii europeni „vor suferi din cauza asta”, în timp ce în Statele Unite, prețurile la benzină „nu vor scădea sub 4 dolari, oricât și-ar dori președintele Trump”.

Jurnalistul Bloomberg Javier Blas a adăugat un alt fir al poveștii: Pouyanné a avertizat că unele națiuni emergente „își pierd încrederea” în gazul natural lichefiat (GNL), după două șocuri de preț consecutive, în 2022 și 2026. Rezultatul, spune el fără ocolișuri: „Înapoi la cărbune”. O ironie amară pentru narativul tranziției verzi promovat cu insistență de instituțiile europene.

Tabloul general rămâne acesta: producătorii din Golf sunt dispuși să vândă țiței la reducere, companiile occidentale sunt dispuse să-și asume riscul traversării unei zone de conflict pentru marje de zeci de dolari pe baril, iar criza produselor rafinate rămâne, potrivit chiar celor din interiorul industriei, practic nerezolvabilă prin simpla creștere a fluxurilor de petrol brut. Cine plătește, în cele din urmă, nota de plată? Consumatorul obișnuit — în Europa și nu numai.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)